Zilele acestea, elevi de vârste diferite din România susțin evaluările naționale. Printre altele, se pune, din nou (a câta oară?) problema înțelegerii textului. Problemă conexă, din păcate, fenomenului de analfabetism funcțional. Fenomenului de a citi fără a pricepe despre ce e vorba. Fenomen izvorât direct din dezinteresul pentru lectură.
Mi-am descoperit pasiunea pentru cărți devreme, undeva în clasele școlii primare. Dar, cât timp am fost elevă, am auzit doar că elevii nu citesc. Afirmația, care contrazicea esența ființei mele, mă revolta. Apoi, lucrând în învățământ, mi-am dat seama că e exact așa.
Motivele sunt extrem de multe și de diverse. În școală, încă din clasele primare, se fac mari eforturi de a remedia situația. Dar eforturile dau rezultate parțiale. Problema ține, cred eu, de structura lumii în care trăim. A citi necesită multă răbdare. Copilul are nevoie de timp pentru a reuși, la un moment dat, să își formeze o imagine mentală coerentă a lumii pe care o citește. Iar pentru mintea digitală, obișnuită cu recompensa ce poate fi imediat accesată în jocuri, aplicații și social media, timpul și răbdarea sunt noțiuni îndepărtate. E nevoie de o mare capacitate de concentrare și de multă voință pentru ca, la 8-9 ani, să alegi cartea în defavoarea Tik Tok sau a unui joc. Și atunci, cum mai poți să descoperi cititul ca mod de viață?
Cred că ne aflăm, din acest punct de vedere, într-un moment de trecere. Nu știm cum se va transforma ființa umană. E evident că nu vom putea reveni niciodată la structurile psihologice și interesele ce ne defineau înainte de apariția mediului digital. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne adaptăm la noile realități, pe care tot noi le-am creat, fără a ne gândi vreo clipă ce efect vor avea. Și să sperăm că se va reduce analfabetismul funcțional.
