Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/05/2022
Zile si Nopti

Superscrieri | Jurnalistul american Walter Robinson vine la București

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Superscrieri | Jurnalistul american Walter Robinson vine la București Share Superscrieri | Jurnalistul american Walter Robinson vine la București


Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.

Continuând misiunea asumată în urmă cu 11 ani în urmă, Fundația Friends For Friends organizează pentru a 11-a oară Gala Premiilor Superscrieri care premiază cele mai bune materiale jurnalistice ale anului. Evenimentul va avea loc luni, 16 mai, la Amfiteatrul TNB și va fi transmis live pe pagina de Facebook a Fundației Friends For Friends: facebook.com/FundatiaFriendsForFriends.

Superscrieri | Jurnalistul american Walter Robinson vine la București
Walter Robinson

Pe 15 mai, cu o zi înaintea Galei, Fundația Friends For Friends organizează Ziua Superscrieri, cu trei evenimente dedicate jurnaliștilor și studenților la Jurnalism din România, Walter Robinson fiind invitat special.

Tema Superscrieri din acest an este presa locală și se concretizează prin introducerea unei secțiuni dedicate jurnaliștilor din presa locală și regională și o serie de evenimente locale desfășurate în lunile martie și aprilie în orașe importante din România: Iași, Constanța, Sibiu, Cluj Napoca și Oradea.

Începând de anul acesta, Superscrieri anunță creșterea valorii premiilor: premiile I pentru fiecare categorie vor avea o valoare de câte 1500 de euro, iar Superscrierea Anului și Superscrierea Cititorilor vor fi premiate cu câte 3000 de euro.

44 de materiale (presă scrisă, audio, video și foto) au fost selectate de un juriu format din 21 specialiști din media și sunt nominalizate la cele 8 categorii de concurs: Audio/Podcast, Debut jurnalistic, Investigație, Opinie, Reportaj, Presă Locală, TV&VIDEO-jurnalism, Fotojurnalism. Alături de acestea, vor fi anunțate premiile onorifice și premiile speciale.

Superscrieri | Jurnalistul american Walter Robinson vine la București

Până pe 9 mai, oricine a putut vota pentru premiul special al publicului, Superscrierea Cititorilor – un premiu în valoare de 3000 de euro, oferit pentru materialul cu cele mai multe voturi.

Superscrieri este, într-un fel, tributul pe care din 2011 încoace îl aducem autorilor unor astfel de scrieri – cei care, prin forța scriiturii lor, prin originalitate, onestitate și curaj încă ne mai spun poveștile care contează. Autorilor care cred în forța cuvântului bine ales, ne arată cum stau de fapt lucrurile, ne scapă de prejudecăți și stereotipii, ne emoționează, ne îmbogățesc, ne feresc de fake news. Lor le dedicăm, cu recunoștință, premiile, bursele și seminariile Superscrieri.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.