Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 06/05/2022
Artă & Cultură / Teatru Viața Orașului / Jurnal de bucureștean

Jurnal de bucureștean | „Azilul de noapte” cel lung

Horia Ghibuțiu De Horia Ghibuțiu
Comentarii Jurnal de bucureștean | „Azilul de noapte” cel lung Share Jurnal de bucureștean | „Azilul de noapte” cel lung


Spectacolul „Azilul de noapte”, pus în scenă la Bulandra de regizorul Vlad Cristache, putea fi un triumf.

Am fost la „Azilul de noapte”, în regia tânărului Vlad Cristache, cu inima îndoită. Ezitasem îndelung înainte să merg la acest spectacol, deși, evident, regizorul și actorii de la noi nu puteau prevedea că va izbucni războiul în timp ce ei lucrau la piesa lui Maksim Gorki, iar la nivel mondial avea să se discute aprins despre oportunitatea de a-i mai juca pe ruși. Îmi răsuna în minte un text atribuit Olenei Pșenîcina: „De fiecare dată când cineva îmi va vorbi despre marele teatru rus, voi spune povestea unor femei din Brovarî (n.m. – din regiunea kieveană), de pe a cărei casă, tâlharii ruși, retrăgându-se, au scos țiglele metalice. Despre tancuri și vehicule blindate ale a doua celei mai mari armate a lumii, încărcate până la refuz cu pradă din casele ucrainene: telefoane furate, tablete, televizoare, mașini de spălat, covoare, bijuterii, sticle de alcool, tigăi, haine, jucării, pantofi – tot ce a putut găsi și fura această specie de tâlhari și maniaci. Când ajung în Bielorusia, trimit prada familiilor lor din Rusia. O parte din bunuri furate le vând la bazarurile din Bieorusia. Iată ce voi spune eu atunci când cineva va vorbi despre marele teatru rus”.

Din aceste motive, când Luka (antologic Marian Râlea; statuar, ca în „Marmură”, după Brodski) spune că pleacă în Ucraina, am tresărit. Acasă, am căutat tălmăcirea lui Ioan Nădejde: „Luka: Ei, copii… rămâneți cu bine! În curând vă las… Pepel: Încotro o iei? Luka: În Ucraina… Am auzit că s-a ivit printre hoholi o credință nouă, trebuie să văd și eu despre ce e vorba”. (în nota de subsol, e precizat: hohol– poreclă ce se dădea ucrainenilor în Rusia țaristă). Etnonimul „hohol” – mai frecvent, hahol – nu figurează în textul rostit pe scenă din traducerea lui Bogdan Budeș, a cărui străduință de a da piesei o formă actuală o înțeleg, dar n-o ador. Așa cum privesc costumele – pricep și noima alegerii lor, dar le găsesc nefericite.

Apreciez nespus însă universul sonor al spectacolului conceput de Cristache: rezonanțele contemplative și filosofice ale suitei de violoncel nr. 4 a lui Bach (oare să fie interpretarea lui Yo Yo Ma?), precum și cortina sonoră, omagiu la spectacolul lui Liviu Ciulei din 1975, care și-a dorit „un zgomot lung, monoton, neliniștitor, enervant, care să nu semene cu nimic”. În aceeași măsură, elogiez creațiile actoricești excepționale. Andrei Șerban susține că atunci când un actor e sincer, te convinge că ce spune e absolut adevărat. Cornel Scripcaru (copleșitor, precum în „Macbeth”), Marian Râlea, Adrian Nicolae, Andi Vasluianu, Lucian Ifrim, Adrian Ciobanu, Constantin Dogioiu, Marius Chivu și Maria Veronica Vârlan (la înălțimea culmii atinse cu Nawal în „Incendii”) ne conving nu doar că tot ce spun e adevărat, ci o fac și când tac.

Cred că, dacă nu era atât de lungit, „Azilul de noapte” ar fi fost un triumf.

Jurnal de bucureștean | „Azilul de noapte” cel lung

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută