Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 07/03/2022
Viața Orașului / Poveștile orașului

Brașoveni celebri (II) Marius Lăcătuș și Mihai Covaliu

Vlad T. Copilu De Vlad T. Copilu
Comentarii Brașoveni celebri (II) Marius Lăcătuș și Mihai Covaliu Share Brașoveni celebri (II) Marius Lăcătuș și Mihai Covaliu


Marius Lăcătuș

Data nașterii: 5 aprilie 1964

Continuăm poveștile oamenilor faimoși din orașul nostru. De data aceasta ne îndreptăm și spre alte orizonturi și ne apropiem și de zilele noastre.

Este unul dintre cei mai importanți fotbaliști români din istorie. Fiara a debutat la FC Brașov (pe atunci FCM Brașov) la nici 18 ani într-o partidă împotriva celor de la CS Tîrgovişte. La formația stegară, Lăcă a adunat 45 de partide în care a înscris de cinci ori. Un an mai târziu, în 1983, era dorit de Dinamo, care-și trimisese oficiali la Brașov pentru a-l convinge să semneze. Marius Lăcătuş a ajuns, totuși, la Steaua după un transfer cu cântec. În primul sezon pentru militari a marcat 13 goluri devenind golgeterul echipei. Iar de aici, restul este istorie. Cu Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni în finala istorică de la Sevilla. Cuvintele sale de dinaintea penalty-ului transformat de el au rămas în memoria colectivă: „”Lasă, nea Imi, că bat eu şi te fac cel mai mare antrenor al Europei”.

A mai jucat o finală europeană în 1989, pierdută în fața Milanului cu 0-4. Imediat după revoluție, a plecat în străinătate la Fiorentina și apoi la Oviedo, dar s-a întors în 1993 la Steaua, echipă cu care a rămas până în 2000. Și-a încheiat cariera de jucător în același an, la defuncta FC Național.

Pentru echipa națională a strâns 84 de partide și 13 goluri și a jucat la trei turnee finale. Cel din 1990, când a marcat două goluri importante în poarta legendarului Rinat Dasaev, în acel 2-0 cu URSS. Rămâne marele regret că Lăcătuș nu a fost inclus în lotul mondialului din 1994. Au urmat încă două competiții internaționale de anvergură, EURO 1996 și Cupa Mondială din 1998.

Ca antrenor a avut 13 capitole cu 11 echipe diferite, inclusiv la FC Brașov în sezonul 2002-2003. Un mare fotbalist român, un idol al unei generații. Un fenomen pe care astăzi nu prea îl mai întalnim în sportul rege. Cu un astfel de palmares suntem mandri să spunem că Lăcătuș este brașovean de-ai noștri!

Mihai Covaliu

5 noiembrie 1977

Dacă tot am început cu sport, nu puteam decât să terminăm tot în același domeniu.
Mihai Claudiu Covaliu este, probabil, cel mai premiat sportiv din Brașov. Primul sport practicat a fost fotbalul. S-a apucat de scrimă la vârsta de nouă ani, după ce antrenorii de la CS „Tractorul” au făcut o prezentare la școală. În anul 1998 s-a transferat la CS BNR București, apoi la CS Dinamo.
Numele său a devenit public în anul 2000, la Olimpiada de la Sydney. A generat o surpriză ajungând în finală, după ce l-a învins pe francezul Damien Touya, favoritul probei. Apoi a trecut de un alt francez, Mathieu Gourdain, cu scorul 15-12. A devenit primul campion olimpic la sabie din România și a urcat pe primul loc în clasamentul mondial. Pentru acest rezultat a fost numit Maestru Emerit al Sportului și a primit Ordinul național „Pentru Merit” în grad de comandor.
Patru ani mai târziu, la Atena, a pierdut la o tușă în sferturile de finală cu maghiarul Zsolt Nemcsik, care avea sa câștige medalia de argint în cele din urmă. A încheiat concursul pe locul 7. La Campionatul Mondial din 2005 de la Leipzig a ajuns ușor până în finală pe care a câștigat-o în fața unui rus cu scorul de 15-12
Ultima Olimpiadă la care a participat a fost cea din 2008 de la Beijing la care a cucerit medalia de bronz. Atunci, statul român l-a premiat cu Ordinul “Meritul Sportiv” clasa a III-a cu 2 barete.
În total, brașoveanul nostru a cucerit la europene, mondiale și olimpiade 12 medalii: 3 de aur pentru fiecare competiție, una de argint, și 8 de bronz.
În aprilie 2013 a fost ales președinte al Federației Române de Scrimă după ce președinta în exercițiu, Ana Pascu, a decis să nu își mai reînnoiască candidatura. În același an, Mihai Covaliu a fost inclus în Hall of Fame-ul scrimei de către Federația Internațională de Scrimă. În noiembrie 2016 a fost ales președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.