Repertoriul TNRS s-a îmbogățit în ultimii ani cu cel puțin trei spectacole-bijuterii montate de regizorii Andrei și Andreea Grosu. Spectacolele lor s-au bucurat de turnee de succes, nominalizări la premiile UNITER și un număr mare de spectatori. Am fost curioși să aflăm ce a însemnat pentru cariera lor întâlnirea cu naționalul sibian. Aflați și voi în interviul de față.
”Proiectele de la TNRS din timpul pandemiei au fost un colac de salvare”
Toate proiectele pe care le-ați pus în scena reală sau cea digitală a naționalului sibian s-au bucurat de o foarte mare apreciere. Ce a însemnat pentru cariera voastră colaborarea cu TNRS, mai ales în timpul pandemiei?
Colaborarea noastră cu TNRS a început cu mult timp înainte de pandemie și a însemnat enorm pentru noi întâlnirea cu una dintre cele mai puternice trupe de teatru din țară. Ne doream de multă vreme să-i cunoaștem mai bine și să ne împrietenim. A fost dragoste la prima vedere. Ne-am bucurat de toate proiectele făcute cu ei, de fiecare dată ni se pare că suntem la noi acasă, ne simțim cu totul adoptați de familia lor mare și frumoasă. Ne bate gândul unei locuințe în zonă, atât de tare ne-am atașat de ei. În perioada pandemiei am lucrat două proiecte la TNRS și au fost un colac de salvare pentru noi. Am simțit că nu suntem inutili, că teatrul merge mai departe, ne-am simțit “normali” deși nu ne-am văzut zâmbetele prea des. A fost frumos. Sunt experiențe care ne-au format, ne-au reformat și vor însemna mereu enorm în tot procesul nostru de maturizare artistică.
Cât de important e pentru un actor sau regizor independent să aibă și experiența lucrului într-un teatru de stat?
Experiența lucrului în teatru e una singură și e aceeași, oriunde te-ai afla. Lucrezi cu oameni care sunt carne vie, lucrezi cu idei, cu emoții, cu gânduri care pot sau nu să devină spectacol. Asta se întâmplă în orice tip de instituție. E important și pentru regizori și pentru actori să experimenteze lucrul atât în mediul de stat cât și în cel independent. Probabil ambele ajută la o mai bună ințelegere a procesului de naștere al unui spectacol. La bază e același, dar în teatrul independent e nevoie de mai multe motoare pornite pentru realizarea unui spectacol.
Pandemia a dat naștere multor discuții despre teatrul viu și cel digital, repetițiile la scenă și cele pe zoom. În ce fel v-a schimbat pandemia percepția asupra profesiei voastre?
Bănuiam că lucrul în mediul virtual e diferit dar nu știam că poate să fie și plăcut. Există o etapă care poate fi arsă în felul ăsta, de la distanță, etapa de lucru la masă, pe text. Asta implică multe discuții, prezentarea unui concept, lectura textului, tot începutul proiectului. Toate proiectele pe care le-am lucrat în acești doi ani au început prin ecrane. Și putem spune sincer că am avut nenumărate nopți superbe pline de discuții, râsete, polemici, în care am uitat coșmarul pe care-l trăiam. Datorită acestor mijloace de comunicare am reușit să ne facem meseria și să rămânem cu mințile întregi. Cu siguranță ne-am schimbat cu toții în perioada asta, avem cicatrici pe care o să le acoperim un timp și care sperăm să se estompeze. O să ne amintim mereu de perioada asta în care ne-am căutat un sens în lumea asta nouă. Teatrul a suferit mult în perioada asta, s-a lucrat puțin, greu, cu oameni guvernați de frică. Am învățat să trăim cu frică.
Tot pandemia a făcut ca în sectorul cultural independent să se vorbească tot mai mult despre imposibilitatea de a supraviețui. Voi sunteți fondatorii teatrului independent ”unteatru”. Cum ați rezistat din 2020 încoace?
În 2021 am încercat să ne revenim după căderea bruscă și fără plasă de siguranță în care ne-a împins anul 2020. Deși resursele noastre s-au împuținat, am continuat să dezvoltăm noi proiecte. Echipa ne-a rămas alături. Am bătut la ușile tuturor instituțiilor, încercând să găsim o formulă de colaborare într-un context care ne-a afectat profund pe toți. Restricțiile privind desfășurarea spectacolelor ne-au adus într-o situație-limită. După închiderea și deschiderea repetată a sălilor de teatru, spațiul nostru din Sfinții Apostoli nr. 44 putea acomoda, în condiții de restricții, un număr foarte mic de spectatori. Pentru că ne susținem majoritar din încasările din bilete, am fost nevoiți să căutăm soluții alternative. La începutul anului, am încheiat un parteneriat cu Teatrul de Animație Țăndărică, unde am jucat o vreme, pâna cand a venit vara. Ne-am început vara amenajând spațiul din Grădina Casei Universitarilor, obținut printr-un parteneriat cu Universitatea din București. A fost un efort imens pentru fiecare dintre membrii echipei, dar împreună am reușit să scriem câteva proiecte, pe unele chiar să le și câștigăm și astfel am avut câteva finanțări AFCN sau Arcub și parteneriatul anual cu Ministerul Culturii pentru festivalul Zilele unteatru.
Foto: Adi Bulboacă
Există abordări pe care le îmbrățișati acum, dar care înainte de pandemie ar fi părut riscante, nebunești sau chiar nocive?
Am înțeles nevoia de a vedea spectacole de teatru chiar și atunci când intrarea în sălile de spectacol a fost interzisă și am îmbrățișat sistemul de transmitere live sau înregistrarea spectacolelor noastre și redarea lor pe platforma noastră v.o.d. unteatru cinematic. Nu ne-am fi imaginat în urmă cu niște ani că vom fi de acord cu variantele acestea alternative dar ne-am adaptat și credem că adaptarea la nou e una dintre cele mai importante și valoroase trăsături ale unei instituții de cultură. Toate teatrele au înțeles că e un nou limbaj necesar în mediul virtual și au transmis teatru în toată perioada aceasta. S-au organizat festivaluri, decernări de premii, premiere, discuții, s-a simulat o realitate timp de doi ani iar asta nouă ne-a făcut bine. Am simțit că suntem necesari.
Spectacolul ”Trei surori” a avut premiera la sfârșitul anului 2021, iar publicul sibian și nu numai va avea ocazia să-l vadă în perioada care urmează. Ce proiecte aveți în plan pentru 2022?
“Trei surori” a încheiat un an greu pentru noi, cu lupte și eforturi mari de supraviețuire, cu griji și frici hiperbolizate, cu frustrări adunate, cu dor de oameni și de normalitate. A fost un proiect pe care ni l-am dorit mult și care a însemnat mult pentru noi. Suntem foarte bucuroși de ce a ieșit și de lucrurile pe care le-am învățat despre noi, în timpul lucrului. Ne dorim să aibă viață lungă și bogată și să marcheze finalul de pandemie mult așteptat. 2022 a venit cu speranța unui an mai liniștit, ne dorim să fim mai aproape de oamenii pe care nu i-am mai văzut atât de des, avem proiecte pe care le vom dezvălui pe parcurs, deocamdată știm sigur că pregătim un festival curajos pentru vara aceasta și două premiere mult dorite de noi.
Autor RĂZVAN SĂDEAN
