Ciclista sibiană Iana Balteș a mai reușit o performanță de excepție. Sportiva a reușit să câștige Cupa României la categoria 13-14 ani. Ultimele două etape ale Cupei României la Mountainbike Copii au avut loc în septembrie, la Porumbacu de Sus și în octombrie, la Câmpulung Muscel. Iana Balteș a dominat categoric ambele curse câștigând astfel Cupa României la categoria feminin 13-14 ani cu victorii la toate cele cinci etape. Până acum, sportiva sibiană a câştigat locul 1 la Campionatul Naţional de Mountainbike, un alt loc 1 la Campionatul Naţional de contratimp pe şosea, la Zărneşti şi locul 3 la Campionatul Naţional de Şosea-fond, la Zărneşti. Un concurs de suflet pe care l-a câştigat Iana e TBT Race Saschiz, sportiva sibiană clasându-se pe locul 1 la general feminin, pe distanţa de 42 de kilometri. Visul suprem al Ianei e să reprezinte România la Olimpiada din 2024. Până atunci, își dorește să participe la cât mai multe competiţii internaţionale pentru a-și cunoaşte nivelul şi a-și depăşi limitele. Cum îi îndeamnă Iana pe copii să practice sportul de care ea s-a îndrăgostit de mică? ”Le-aş transmite din toată inima să încerce. Eşti în natură, ai libertate şi îţi modelezi corpul frumos.”

