Cu prima sa colecţie de modă – prezentată la Teatrul Naţional din Iaşi – şi cu deschiderea celui dintâi beauty center, Irina Schrotter a captat atenţia publicului interesat de fashion şi lifestyle din întreaga ţară. După 30 de ani, reputaţia brandului şi notorietatea ei ca designer promotor al conceptului de ‘timeless elegance’ şi antreprenoare cu o cifră de afaceri de milioane de euro au depăşit binişor frontierele României. Bucuria aniversării unei cariere de succes îi este însă, pe bună dreptate, ponderată de preocuparea pentru cei cărora li se adresează, părţi ale unui organism social slăbit sistemic, ajuns acum la terapie intensivă datorită virusului. Căci, în esenţa sa, moda se defineşte ca “the look of the moment”, o expresie estetică cu o existenţă efemeră, dependentă de “moment” şi, implicit, de contextul social particular în care se materializează, iar fashion business-ul împărtăşeşte toate vulnerabilităţile masei de consumatori. Într-o realitate care prin lipsa de predictabilitate ne afectează pe toţi psihologic şi comportamental, deopotrivă în plan personal şi profesional, am căutat să obţinem de la Irina Schrotter o perspectivă detaşată, clinică dar nu impersonală, a stării actuale de sănătate a modei ca industrie creativă.
Irina, cum ai resimţit şi ai reacţionat la şocul produs pe toate planurile de intrarea virusului în vieţile noastre, ale tuturor, mai ales că eşti şi absolventă a Facultăţii de Medicină?
Am stat blocată din toate punctele de vedere, inclusiv psihic, timp de o lună şi ceva de zile în care am încercat să înţeleg din perspectivă medicală ce se întâmpla, dar am avut atunci nişte flashback-uri din perioada studenţiei când medicii, cadrele medicale, utilizau măşti textile, şi în capul meu a fost… ‘Dacă atâţia ani s-a operat cu măşti textile, probabil că o mască te protejează mai mult decât nicio mască şi pe tine şi pe pacient.’, şi de aici a pornit un demers al meu care n-a fost primit foarte grozav fiindcă era un moment în care bătălia pentru notorietate era mai importantă decât bătălia pentru a-i ajuta cumva pe semenii noştri. Aici mă refer la intervenţia mea pe zona de măşti de la începutul pandemiei [martie 2020], când am lucrat cu colaboratorii din fabricile mele pentru a oferi gratuit bătrânilor măşti [de bumbac 100%] în farmacii, într-o perioadă când nu existau măşti suficiente nici în cabinetele medicale. Toţi au considerat că vreau să fac o afacere deşi au fost pure donaţii din partea companiei mele şi m-a întristat agresivitatea reacţiilor, în special în mediul social, şi m-am retras, ne-am retras cu toţii. Ulterior s-a dovedit că am avut dreptate dar nu asta era important. Problema a fost că eram înaintea vremurilor căci am apărut cu ideea mea înainte ca unele branduri italiene (şi nu numai) să facă acest demers, care este, în fond, unul social, asta în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii adoptase poziţia că măştile textile sunt contraindicate… paradoxal, poziţie care ulterior a fost complet schimbată. Mă rog, a fost un concurs de împrejurări neobişnuit în care oamenii au stat încercând să înţeleagă ce se întâmpla iar problema, cred eu, a fost doar în mediul social cu cei dornici de a avea foarte multe Like-uri, care, până la urmă, au făcut un rău semenilor lor. Eu cam aşa traduc…
Schimbările sau luările de poziţie radical diferite în spaţiul public sunt foarte frecvente şi acum, după mai bine de un an de la declanşarea pandemiei…
Cred că asta e o lecţie pe care trebuie să o învăţăm pentru că se întâmplă în continuare în mediul online şi nu numai: se propagă tot felul de articole care n-au nicio bază ştiinţifică în legătură cu vaccinarea. Cunosc oameni foarte inteligenţi şi foarte educaţi care îmi transmit aceste articole uitând practic că fundamentul unei informări corecte este să verifici sursa, ori ceea ce pot eu să spun e că atunci când o informaţie medicală vine dintr-o sursă neştiinţifică este bine nici să nu citeşti ce scrie. Sursele ştiinţifice, atenţie, nu sunt medici! Medicii, în marea lor majoritate, sunt practicieni iar noi când vorbim de argumente ştiinţifice ne referim la studii pe care nu medicii sunt cei care le fac neapărat. Ei nu au capacitatea să scoată într-o lună-două, chiar şi într-un an, un rezultat care, din punct de vedere statistic, să fie suficient şi convingător. Spun lucrul ăsta pentru că pe mine mă întristează foarte, foarte tare medicii care ies şi lansează tot felul de supoziţii legate de vaccinare şi singurul lucru pe care eu pot să-l fac este să atenţionez asupra acestui fapt: nu luaţi în considerare informaţii care nu sunt din surse ştiinţifice!
Dar cum vezi tu situaţia în momentul actual?
Cred în continuare în ce am spus şi la începutul pandemiei şi anume că acest coronavirus va trăi alături şi împreună cu noi de acum înainte, că viaţa noastră se schimbă pe un orizont de cel puţin trei, patru, cinci ani, şi cred că vom învăţa să fim mai atenţi cu ce înseamnă igiena şi cu modul în care ne putem feri de diverşi asemenea viruşi. Lumea se schimbă şi trebuie să fim realişti, trebuie să înţelegem că nu mai putem rezista în continuare în felul în care am trăit în ultimul an pentru că, totuşi, lumea asta funcţionează întâi pe baze economice şi apoi sociale… economia nu mai poate fi oprită întrucât riscăm o şi mai mare criză din toate punctele de vedere şi cred că trebuie să fim un pic mai deschişi, un pic mai flexibili, şi să înţelegem înainte de toate că cel mai important lucru este să încercăm să oprim această transmitere a virusului. Şi asta, din păcate, n-o mai putem face stând în casă. Chiar dacă l-am privi ca pe un experiment planetar, faptul că milioane de oameni s-au vaccinat şi n-au păţit nimic e un argument suficient ca să determine pe oricare dintre noi să facă acest gest, cel puţin din respect faţă de cei din familia lui, faţă de cei care contează pentru el şi abia apoi pentru restul lumii. Cam asta e pledoaria mea.
În contextul în care preocuparea pentru propria sănătate a devenit aproape o obsesie, nu prea ne mai arde de modă sau de mode. Cum s-a nuanţat în pandemie raportul dintre brandurile de fashion şi consumatori?
Factorii care au produs o schimbare în comportamentul de consum al clienţilor sunt multipli. N-aş pune pandemia în primplan deşi cred că are un impact mai mare de 50% în această schimbare, ci aş pune faptul că generaţia ‘Millennials’ – şi ce vine în spatele său – are un lifestyle şi valori total diferite de cele ale generaţiei noastre ‘Baby Boom’. Cred că de aici se naşte pe fond schimbarea majoră: generaţiile care vin nu pun mare preţ pe proprietate, doresc mai mult să împartă decât să posede – sunt generaţiile “share” –, şi evident că pentru ei valoarea banului se măsoară altfel… nu în posesii ci în experienţe. Cred că ăsta e drive-ul care a schimbat foarte mult lumea modei de nişte ani încoace, pentru că sunt câţiva designeri mari internaţionali, ca Virgil Abloh [CEO-ul label-ului Off-White – n.r.], care au reuşit să fie disruptive în domeniul modei, au demonstrat că, până la urmă, vorbim de o modă care trebuie să fie utilă. Aşa se explică faptul că tricourile pe care sunt imprimate brandurile unor firme de curierat, de exemplu, se cumpără cu sute de euro, sunt un fel de manifest care vrea să spună ‘Noi vrem să cheltuim bani pe lucruri pe care le putem purta foarte mult timp!’, lucruri care nu sunt neapărat amprentate de o supercreativitate, iar mesajul pe care-l poartă acest manifest e în multe cazuri unul de implicare. Sigur că, peste toate lucrurile astea, a venit şi pandemia, care a profilat şi mai mult gusturile consumatorilor. Ne-am trezit deodată blocaţi în casă fără să înţelegem perspectiva şi cum va arăta viitorul, ne-am trezit că avem 2-3 perechi de pantaloni de trening, câteva pijamale şi nişte tricouri în care ne simţeam bine. A fost OK o săptămână, două, trei, după care ne-am dat seama că nu ne place, pentru că omul e un animal social şi asta ne diferenţiază de celelalte specii animale, ba, mai mult decât atât, e un animal care trăieşte foarte bine în grupuri de zeci şi sute de mii de semeni, ceea ce nu se întâmplă la alte specii. Ne-am mai dat seama că, totuşi, avem nevoie să ne facem bucurii şi ce bucurii ne-am putea face blocaţi în case? Ne-am apucat de gătit, de exemplu, să ne satisfacem unul dintre simţuri sau am apelat la alte ingrediente care să ne facă să ne detaşăm puţin de realităţile pe care nu le înţelegeam nici unii dintre noi. Iar unele dintre noi, femeile, ne-am pus şi problema… ‘Totuşi, când mă văd dimineaţa în oglindă, chiar dacă nu mă îmbrac să ies în oraş, vreau să arăt un pic altfel, vreau să arăt că nu mă degradez săptămână după săptămână.’ iar asta a generat un comportament de consum diferit, de fapt o nevoie diferită în fashion, pe care unii dintre noi au observat-o.
Particularizează rezultatul acestei observaţii, te rog, la brandul Irina Schrotter.
Lumea modei trebuie să se schimbe fiindcă cerinţele consumatorului se schimbă şi aşa, în 2020, după primele săptămâni de pandemie, am realizat că există o oportunitate în cerinţele consumatoarelor şi anume cea legată de hainele care să te facă să te simţi bine purtându-le în casă. Aşa s-a lansat Homebody, o linie care se regăsea deja constant în oferta brandului meu dar nu sub acest nume, pe care am decupat-o, am definit-o şi am marketat-o ca atare. De la lansarea ei pe 5 mai, mi-a mărit din prima lună vânzările online de 4 ori pe shop-ul meu care, altfel, era atunci încă în creştere organică fiindcă îl făcusem abia cu un an înainte, când nu mizam foarte mult pe suportul online-ului, baza încasărilor mele fiind magazinele din România şi clienţii externi. Evident că la începutul pandemiei clienţii externi au dispărut instantaneu deci munca mea de 30 de ani în direcţia asta s-a dus la coş. Firesc, cine să mai cumpere dacă toate magazinele erau închise? Am reuşit să compensez cumva cu online-ul şi prin strategii diverse de business, adaptate, cel puţin la început, în fiecare zi.
Homebody
Ai fost un pionier al online shopping-ului de modă în România. Cum te-ai adaptat acestui fel neobişnuit de desfacere întrucât clienţii nu mai pot avea experienţa directă de a vedea, simţi, pipăi… de a încerca fizic produsul?
Dificultatea cea mai mare în ce priveşte brandul meu e faptul că noi vindem un produs scump şi când e vorba de un produs scump, în general, vrei să vezi ce cumperi. Dau un exemplu. Dacă pe un tricou dai 20-30 de RON poate nu e o problemă să îl comanzi şi, dacă nu-ţi place, nici să nu-l returnezi căci îl poţi ţine de purtat prin casă, dar la noi nu e cazul fiindcă un tricou costă de 10 ori mai mult. Aici cred că am avut avantajul notorietăţii unui brand premium şi că lumea, cel puţin din România, îi ştia deja calitatea, deci aici a intervenit experienţa offline care exista la clientele noastre. Am “profitat” de un moment în care femeile au simţit nevoia să-şi facă mici bucurii şi am riscat. Strategia noastră a fost simplă: am oferit transportul gratuit şi returul tot gratuit atunci când era din cauze legate de produsul nostru, în sensul că nu era conform cu ceea ce te aşteptai tu de la acesta. O informaţie utilă, cred eu, celor din industria noastră sau celor care au magazine online este că am reuşit în perioada respectivă să am o rată de retur de 7%, ceea ce e foarte puţin. Am şi mizat mult pe un client service foarte diferit. Un secret pe care să nu vă miraţi că vi-l împărtăşesc… pentru că nu poate să-l facă orice firmă, e faptul că, la comenzile online de la noi, clientele vor avea surpriza să fie sunate de cineva din echipa noastră şi să fie întrebate care sunt măsurile româneşti pe care le poartă şi ce înălţime au. De fapt, noi avem un termen de livrare de 10 zile lucrătoare pentru că noi, practic, lucrăm fiecare produs pe dimensiunile clientei care comandă. Ăsta e un custom service pe care nu-l face nimeni altcineva în România, vă spun sigur lucrul acesta, şi asta a făcut diferenţa până la urmă. Definiţia brandului nostru este că nouă ne pasă de banii pe care clienţii îi cheltuie la noi şi asta se vede în timp, în ani. Noi nu câştigăm clienţi uşor dar nici nu-i pierdem uşor.
Într-adevăr, brandul Irina Schrotter e reputat prin preocuparea pentru valoarea intrinsecă a produsului dar spune-mi ce s-a mai schimbat semnificativ în privinţa identităţii sale în acest efort de adaptare la volatilitatea noului context.
Comunicarea s-a schimbat foarte mult în modă şi noi încercăm să ne adaptăm la acest lucru. Acum se comunică diferit şi se investesc bugete importante în marketingul online. Din păcate, nu există specialişti în marketing online în România ci doar persoane care cred că fac marketing online sau care cred că se pricep la marketingul online dar nu e chiar aşa. Şi, ca şi cum n-ar fi suficient, au mai venit şi brandurile mari internaţionale cu un stil de comunicare extrem de disruptiv şi aici mă refer de exemplu la campania făcută de Gucci cu miniseria de 7 filmuleţe [OUVERTURE of Something That Never Ended, ce a avut premiera online la GucciFest, 16-22 noiembrie 2020 – n.r.], care au ridicat ştacheta îngrozitor de sus pentru că au lucrat cu regizori care costă milioane [Gus Van Sant, nominalizat la Oscar şi câştigător al Palme d’Or la Cannes – n.r.] şi cu modele care costă şi ele pe măsură [în filme apar ambasadori Gucci precum vedetele Pop Billie Eilish sau Florence Welch – n.r.]. Iar noi, designerii mici din diverse ţări, am simţit că e o diferenţă greu surmontabilă între noi şi brandurile internaţionale – nu că ea n-ar fi existat în fotografie dar mai recuperasem teren în ultima vreme -, căci la video costurile sunt foarte mari şi greu de acoperit… dar trebuie să căutăm soluţii pentru că moda va comunica video din ce în ce mai mult. Practic, din punctul de vedere al comunicării în modă, cred că trăim o perioadă similară cu cea din muzică în care Michael Jackson a scos primul videoclip, în realizarea căruia s-au băgat peste un milion de dolari, o sumă astronomică pe vremea aceea… dar şi încasările au fost pe măsură. E o schimbare majoră în modă care ridică nişte bariere mari, în special companiilor mici care nu au bugete să investească în aşa ceva. Cred însă că e oportunitate pentru tinerii designeri, pentru că ei au prieteni în industriile creative, în zona de video, şi împreună pot face experimente care pot să străpungă şi să atragă atenţia.
OUVERTURE of Something That Never Ended
Conştientă fiind de această disproporţie în resursele ce pot fi alocate de către un brand, a fost nevoie de soluţii out-of-the box, presupun. Dă-mi câteva detalii concrete legate de planurile voastre tactice de abordare a pieţii.
Strategia mea şi a noastră este practic focusată pe comunicare. Noi stăteam foarte bine pe grupa de vârstă 30-55 dar mi-am dorit să cobor limita de jos şi să comunic inclusiv pentru 18+, 18-30, şi am muncit tot anul acesta de pandemie în sensul ăsta. Acum câteva weekenduri, vorbind cu şeful magazinului din Băneasa Mall şi întrebându-l cine a mai cumpărat, dacă sunt tot clientele noastre care vin ţintit după ce ne văd produsele pe Internet şi vor apoi să le probeze în magazin, mi-a spus ‘Nu, paradoxal, astăzi a fost plin de fete tinere.’… şi-am zis ‘Wow! Anul nostru de muncă n-a fost în zadar!’. Pentru asta, am ales însă o strategie diferită, mizând pe un cuplu foarte tânăr, de 20 de ani, un student la Conservator care, după părerea mea, are un ochi deosebit pentru fotografie şi film, şi un model din Republica Moldova… foarte creativi amândoi şi foarte altfel. Din punctul meu de vedere foarte altfel fiindcă eu văd cu ochii generaţiei mele. Oricât de modernă îmi închipui eu că sunt… generaţia lor vede altfel şi i-am lăsat să vadă aşa cum vor ei. Timp de un an de zile am comunicat în felul acesta şi, iată, se văd rezultatele. Aici este problema: ca firmele să poată atinge asemenea zone şi să-şi propună să targeteze în afara grupului în care ei comunică de obicei e nevoie de investiţii mari iar asta nu poate s-o facă o firmă care are doar câţiva ani de activitate, ci acelea mature care au clienţi, care au vânzări şi care, drept urmare, pot să aloce buget în direcţia asta… sau tinerii, pentru că au prieteni şi, în general, la vârsta aia, prietenii se ajută întrucât cresc împreună. De aici şi oportunitatea pe care am sesizat-o, mă rog, ca o continuare a unui obiectiv pe care eu l-am urmărit cu Romanian Fashion Week pe care, după cum bine ştii, l-am organizat la Iaşi din ‘99 până în 2010 după care a urmat o perioadă de pauză fiindcă am avut norocul să putem merge să prezentăm pe podiumurile de la Berlin şi, ulterior, de la Viena… a sosit momentul pentru mine să regândesc ceva pentru oraşul meu, pentru Iaşi, în jurul Romanian Fashion Week, şi aşa ne-a venit ideea lui Romanian Creative Week [care se va desfăşura între 2 şi 6 iunie 2021 – n.r.], care duce mai departe obiectivele sale prin punerea la un loc a firmelor mature cu realizări notabile în zona lor de activitate împreună cu tineri creativi aflaţi la primele lor evoluţii sau prezentări publice.
Reluarea şi dezvoltarea conceptului Romanian Fashion Week nu este însă o consecinţă a schimbărilor conjuncturale intervenite în urma apariţiei virusului fiindcă aveai acest revival în plan de ceva vreme.
Facem lucrul acesta pentru că din experienţa mea de brand de provincie mi-a rămas în minte cât de greu mi-a fost mie să mă lansez la Bucureşti… şi n-a fost doar greu ci a fost şi un energofag îngrozitor tot acest periplu pe care eu l-am făcut pentru a mă impune la nivel naţional. Mă rog, asta nu înseamnă neapărat că am reuşit dar cu siguranţă am depus eforturi foarte mari şi ştiu cât este de greu să penetrezi toate zidurile de apărare de brandurile mature, de network-urile create în ani de lucru împreună. Toate acestea sunt augmentate şi de împuţinarea publicaţiilor offline, de nevoia indiscutabilă de a se autofinanţa a tuturor publicaţiilor, atât offline cât şi online, care a generat o atenţie deosebită în special către brandurile inferioare de pe piaţă dar care au bugete mari de promovare… asta generând un dezechilibru şi un dezavantaj competitiv major pentru designerii români care nu dispun niciodată de bugetele pe care le are o companie, mă rog, nu dau nume, dar probabil se bănuieşte la cine mă refer. Avem deci multe dezavantaje dar, pe de altă parte, mie mi se pare că suntem destul de creativi, că reuşim să comunicăm şi să atragem atenţia, şi atunci cred că ce ne lipseşte e să fim împreună – mă refer la industriile creative, seniori şi juniori. Experienţa îmi spune că aceste întâlniri sunt câştigătoare pentru absolut toată lumea şi în primul rând pentru consumator. Cam ăsta e punctul disruptiv în care suntem acum. Aşteptăm cu toţii statistici, să vedem cum s-au schimbat preferinţele consumatorului fiindcă a devenit evident că brandurile care lucrau exclusiv într-o nişă de business, de exemplu producătorii de costume pentru bărbaţi sau de rochii elegante pentru femei, fac parte dintre cei care au pierdut enorm în această perioadă, dar există însă şi exemple de firme de partea câştigătoare a baricadei, pe zona de smart casual, tot ce înseamnă ţinute sport, leisure, care şi-au triplat vânzările. Deci orice criză îşi are, şi n-o spun numai eu, oportunităţile ei. Pentru mine, Homebody a fost o asemenea oportunitate iar acum mă uit cu mare atenţie la ce va urma – cam intuiesc ce va fi vara asta – şi sper să vin cu o surpriză şi pe direcţia asta. Bătălia mare pentru un antreprenor, şi nu doar unul din modă, este să reuşeşti să vezi puţin înainte. Dacă reuşeşti să vizualizezi măcar o nişă pe care va merge piaţa eşti câştigător. Dacă te gândeşti şi acţionezi tot timpul ex post, ca să zic aşa, nu poţi rezista mult timp… trebuie ex ante, adică trebuie să-ţi imaginezi.
Ce se va întâmpla însă cu acel set de cutume “împământenite” fiindcă, de exemplu, continuă de luni bune polemica slow fashion vs. fast fashion şi cea pe necesitatea redării hainelor, inclusiv în haute couture, a calităţii de a fi purtabile dincolo de trendurile consumeriste. Sunt semne că s-ar fi înţeles la vârful modei că nu vom mai reveni la normalitatea pre-pandemie?
Haute couture-ul este, după părerea mea, expresia artistică a modei, este arta din modă. După o statistică de dinainte de pandemie, haute couture avea la nivel mondial 5000 de clienţi, asta ca să-i înţelegem dimensiunea. Haute couture se deosebeşte de prêt-à-porter printr-un lucru fundamental: nu ai dreptul, exact ca la plagiat, la un procent mai mare de nu mai ştiu cât la sută cusătură industrială, deci cusută de maşină, în rest totul trebuie făcut cu mâna, şi, evident, tot ce-i făcut cu mâna e scump, de aici pleacă diferenţele. Deci acolo e vorba de artă, de măiestrie, e vorba de cu totul alte lucruri şi probabil nu va fi influenţat de pandemie pentru că nu cred că nu vor mai exista clienţi pentru această zonă. De fapt, scopul haute couture nu este să faci bani ci să faci imagine… în rest, se încearcă doar, pentru că am văzut companii mari care au încercat tot felul de soluţii alternative, de pandemie să le spunem, ca să schimbe cutuma sistemului modei. Eu personal nu cred că se va câştiga teren pe zona asta fiindcă, până la urmă, o haină este şi despre senzaţie, despre a simţi materialul, despre a vedea cu ochii tăi cum se mişcă şi cum se combină în mai multe feluri un produs… asta e o experienţă pe care o ai în două feluri, ori la prezentările de modă ori la showroom, şi nu cred că moda va funcţiona altfel în viitor. Cred că se vor redeschide toate cu acea dovadă că ai trecut boala sau că ai fost vaccinat şi, din acest punct de vedere, va trebui să revenim la o normalitate… dar una în care ne respectăm unii pe alţii. Cei care înţeleg vremurile pe care le trăim se vor conforma iar cei care nu le înţeleg vor fi frustraţi, vor vorbi în continuare despre discriminare sau alte lucruri care sunt acum foarte “la modă” şi într-un an, doi, trei, se vor alinia şi ei… dacă nu vor vrea să stea doar la ei în casă toată viaţa. Cam despre asta e vorba.
La ce instrumentar efectiv de sprijin apelezi în luarea deciziilor legate de nevoile clienţilor şi avantajele competitive?
La studiu… studiu făcut de toată echipa mea. Lucrăm foarte mult pe street style global dar nu numai. Echipa mea urmăreşte tot ce este la modă: seriale, filme, podcast-uri, news-uri din domeniul ăsta… tot spaţiul pop culture. Urmărim şi ce înseamnă cultura minimalistă plecand din Japonia, trecând prin America şi revenind la designul nordic, european, căutăm la rândul nostru informatii şi inspiraţie peste tot, în muzică, arhitectură, new media, alte industrii creative. De altfel ăsta-i motivul pentru care aceste industrii vor fi alături de noi în Romanian Creative Week. Paradoxal e faptul că în România aceste lucruri sunt totuşi ieftine comparativ cu ce plătesc străinii. Mă întristează că vorbim intens despre cât de transformatoare sunt tehnologii apărute deja de ani de zile – aici mă gândesc la Inteligenţa Artificială, la AR, VR, toată zona asta – şi totuşi strategiile noastre ca ţară sunt rămase cu mult în urmă. Şi e păcat pentru că companiile din industriile creative sunt pregătite, au profesionişti seniori în interiorul lor care pot ajuta ţara asta să sară nişte nivele, exact aşa cum a fost când s-a introdus telefonia mobilă sau fibra optică în România. N-are rost să încercăm să urcăm scara treaptă cu treaptă, că nu vom reuşi să îi ajungem niciodată din urmă pe cei care sunt deja mult mai avansaţi, dar avem nişte aşi în mânecă care ne sunt daţi de resursa umană şi de creativitatea poporului nostru, ce poate să ne propulseze pe un nivel mult mai sus. Problema e că noi ne încăpăţânăm să batem mingea jos, nu încercăm niciodată să aruncăm la coş, ca să fac o comparaţie din baschet.
Poate se consideră că aportul economic al industriilor creative este nesemnificativ ca să merite o atenţie specială…
Da şi se consideră greşit pentru că dacă s-ar face cu adevărat un calcul al aportului industriilor creative – asta dacă cineva ar şti care sunt industriile creative şi cum influenţează ele pe orizontală performanţa tuturor ramurilor economice – surpriza ar fi extraordinar de mare. O să dau un exemplu din industria textilă pentru că eu am o fabrică în care lucrez lohn şi am fabrica care lucrează brandul meu. În cea din urmă lucrau înainte de pandemie 70 de oameni şi aveam o cifră de afaceri de 2 milioane şi ceva de euro iar în fabrica ce face lohn lucrau 600 şi ceva de oameni, cu o cifră de afaceri de 6 milioane şi ceva. E simplu să facem diferenţa şi să vedem cât se câştigă atunci cand ai produs propriu faţă de atunci când eşti doar un furnizor de servicii. Acest lucru se întâmplă în foarte multe domenii, IT-ul fiind doar unul dintre acestea. Noi ne batem cu pumnul în piept că România creşte foarte mult în zona de IT & C… da, creşte, dar creşte în sistem lohn! În IT & C noi suntem exact cum erau confecţionerii la Revoluţia Industrială. Noi oferim mână de lucru, nu ieftină dar numai mână de lucru, nu scoatem produse sau scoatem foarte puţine. Despre câte produse româneşti în zona de soft am auzit? De 2 sau 3, dar potenţialul e mult mai mare. Problema este că politicienii noştri nu înţeleg lucrul ăsta şi nu avem o strategie. Dacă le spui despree blockchain, despre bitcoins, despre Inteligenţa Artificială, se uită la tine ‘pătrat’, cum se uitau acum 10 ani când le vorbeam despre industrii creative şi ei credeau că e vorba doar despre design. E cazul să ne trezim odată! Să ne spunem: ‘Băi frate, am crescut atâţia copii, am băgat bani în universităţi să-i formăm pe tinerii ăştia, sunt creativi, au proiecte, au planuri, au vise, hai să-i ajutăm! De ce trebuie să plece în altă ţară ca să-şi îndeplinească visele, de ce nu pot rămâne aici, la noi, şi să câştigăm cu toţii?’… Pe cuvânt, eu cred că suntem prea proşti. Nu mai cred că e vorba doar de alte interese, eu cred că suntem prea proşti. Nu înţelegem despre ce este vorba în ecuaţia momentului şi ce face diferenţa.
Câtă inspiraţie, câtă transpiraţie şi câtă educaţie îţi trebuie ca să performezi în fashion?
Ideea e următoarea. Eu, ca profesie, sunt medic. Desenez la nivelul unui copil de 5-6 ani. Toată lumea spune despre mine că sunt designer. Eu spun despre mine că sunt antreprenor. Am un simţ indiscutabil în a identifica trendurile adică încotro se duce gustul majoritar al femeilor, să spun aşa… ăsta-i singurul meu talent. În rest, am în spate o echipă de profesionişti şi tot ceea ce se face în companiile mele se face, cum să spun, ştiinţific. Mai concret, culegem date, calculăm probabilităţi, stăm şi ne gândim după ce ne uităm, nu facem nimic întâmplător pentru că ceva întâmplător nu poate funcţiona decât o dată, de două ori… e vorba aia populară că ‘un ulcior nu merge de multe ori la apă’. Cam aşa e, dacă o nimereşti o dată sau de două ori nu înseamnă că o vei nimeri toată viaţa. Ulterior, trebuie neapărat să intri cu muncă, cu reţete personale dacă nu general-valabile pe care fiecare antreprenor le poate identifica. Încă un principiu e că nu schimbi o reteţă care funcţionează dar asta nu înseamnă că rămâi pe ea toată viaţa ci că dezvolţi din ea tot felul de ramuri pe care le testezi şi vezi dacă o altă direcţie, plecată din cea principală, poate să-ţi genereze mai mult decât ceea ce făceai înainte şi tot aşa, deci…
Te întrerup niţel aici fiindcă totuşi îmi vine greu să cred că într-o industrie creativă alegi un om doar pentru că este un bun analist ori statistician…
Nu, dar în echipa mea există 10 oameni care fac această muncă de, să-i zicem, analiză, şi am un singur director artistic, care e alături de mine de 30 de ani, şi mai am doi designeri tineri pe care i-am transferat de la Cluj la Iaşi, care sunt de 3 ani în echipa noastră şi abia acum au început să livreze nişte modele care respectă filosofia brandului şi tot ceea ce noi am creat în aceşti 30 de ani… în rest, e o muncă de informare. Creativitatea, cred eu, nu înseamnă doar imaginaţie pură ci înseamnă şi să fii informat, să ai multe direcţii şi idei pe care le-ai studiat şi care ţi se par inovative iar tu să găseşti link-ul între ele care să genereze un nou succes. Eu aşa văd creativitatea. Pentru că geniile sunt genii… cei care descoperă lucruri sunt doar câţiva, poate câteva mii sau zeci de mii la nivelul unei civilizaţii de 2000 de ani, în rest sunt oameni creativi care au legat lucrurile între ele şi le-au dus mai departe. Eu asta cred că trebuie să facem noi. Pentru că, dacă va apare un geniu în România, cu siguranţă îl vom recunoaşte imediat… deocamdată noi suntem doar creativi, nu suntem genii. Apropo de asta, creativi sunt chinezii fiindcă ei ştiu să îmbunătăţească orice şi asta e creativitate. Când ai un produs şi simţi că poţi să-l dezvolţi într-o altă direcţie, după mine, e creativitate şi trebuie recunoscută ca atare. Noi nu trebuie să avem pretenţia ‘Dom’le, eu sunt original 100%!’, nu, noi trebuie să avem pretenţia ‘Dom’le, eu am văzut ceva şi l-am dus la nivelul următor.’, şi atunci vom fi câştigători. De aia există acum open sources pe tot felul de idei şi tehnologii disruptive, tocmai pentru că ceea ce un om poate duce mai departe e una dar ce pot duce şi dezvolta mii de oameni dintr-o sursă de asta de idee nouă e cu totul altceva. De asta spun că se schimbă lumea… nu trebuie să mai avem pretenţia să fim originali 100%, trebuie să ţintim nivelul următor. Dar pentru asta creativitatea trebuie să fie parte dintr-o strategie naţională şi să o susţinem ca atare.
Scanezi împreună cu echipa ta în mod continuu trendurile sociale şi pop culture. Unele dintre acestea se manifestă pregnant în spaţiul occidental – mişcările eco/bio, feminismul şi activismul de gen – dar reverberează într-o măsură mai mică la noi. În ce măsură îţi influenţează acestea abordarea consumatorilor, de la design la marketing?
Uite, eu n-am fost niciodată o oportunistă şi îmi displace profund lucrul acesta. Sunt o fată care a crescut într-o societate comunistă în care femeia muncea la fel de mult ca bărbatul, în care dacă nu erai student sau elev trebuia obligatoriu să munceşti că, dacă nu, erai arestat, şi astea sunt principiile care m-au educat pe mine în copilărie. Dacă vine însă cineva şi-mi spune de discriminare între femei şi bărbaţi e o chestiune pe care n-o contest fiindcă nu ştiu care-i realitatea în alte ţări. Aşa o fi dar eu nu m-am confruntat cu lucrul acesta. Cred că da, sunt situaţii nefericite care se pot întâmpla în viaţa fiecăruia dar nu cred că pot fi generalizate, ci mai degrabă înclin să cred că acelea reprezintă excepţiile care ar trebui, în mod corect, judecate în context. Nu am fost şi nu sunt o adeptă a [mişcării] Me Too, deşi cred că sunt femei care au suferit… dar nu ştiu de ce spunem doar femei, pentru că pot fi şi bărbaţi a căror experienţă să poată fi foarte uşor încadrată în categoria ‘Me Too’. Dar despre ei nu vorbeşte nimeni. Nu-mi place politically corectness-ul acestor vremuri, mi se pare foarte periculos. Eu cred despre noi, românii, că suntem primitori, bucuroşi de oaspeţi, că nu contează culoarea pielii, că n-a contat niciodată, şi nu văd de ce am băga în seamă în mod deosebit acest curent pentru că eu chiar cred că noi nu judecăm aşa. Am avut colegi cu altă culoare a pielii în facultate şi nu mi s-a părut niciodată că au fost trataţi discriminatoriu… niciodată! Deci nu văd că România ar trebui să fie o ţară care să se alinieze atât de repede acestor trenduri, pentru că nu avem elementele de bază care să justifice aşa ceva. Şi atunci cine încearcă să facă asta în România, din punctul meu de vedere, caută să prindă o oportunitate iar dacă ar fi să vorbesc şi mai concret cred că acele companii care în campaniile lor de CSR [Corporate Social Responsability] mizează în România pe aceste trenduri nu vor avea niciun impact. Unde însă avem într-adevăr o problemă… la comportamentul domestic al bărbaţilor faţă de femei şi asta în special în zona rurală, şi cred că acolo trebuie lucrat foarte mult. Dar despre asta se vorbeşte cam prea puţin în România după părerea mea. În ce priveşte trendurile astea internaţionale, mi se pare că deschid o uşă periculoasă care riscă să pună majoritatea într-o minoritate de drepturi. Cred că echilibrul e cel mai important şi nu trebuie să punem reflectorul atât de puternic pe diferenţe. Trebuie să semnalăm şi să sancţionăm ca societate tratamentul diferenţiat dar nu trebuie să devenim sub nicio formă adepţii sau promotorii punerii pe un soclu a minorităţilor în detrimentul majorităţii. Un echilibru care să ne uniformizeze şi să ne facă mai toleranţi ar fi mult mai câştigător.
Tot vorbind de strategii şi direcţii creative, cum ţi se arată sezonul de toamnă-iarnă 2021/2022?
Sunt câteva colecţii cu nume noi, interesante, începând cu Jacquemus, dar, sincer, eu mă uit tot la designerii mari, tradiţionali, care sunt disruptivi. Deci atenţia mea este în continuare către Gucci, mai nou Vuitton – pentru că-l are pe Virgil Abloh -, Marc Jacobs, Raf Simons… cam asta e zona în care mă uit în acest moment pentru că ei mi se par, indiscutabil, cei mai creativi. Altfel, suntem în zodia lui “se poartă orice” iar firmele se orientează foarte mult spre ceea ce înseamnă leisure şi tot ce înseamnă viaţă sportivă, outdoor. De fapt câştigătorii pandemiei sunt toţi cei care oferă produse pentru tot felul de activităţi în aer liber sau cei care reuşesc să ne stimuleze imaginaţia cu ţinute foarte bune pentru stat în casă cu prietenele, mers la supermarket sau făcut un grătar cu prietenii. Veţi vedea în toate colecţiile că există aceste segmente puternic marcate. Mai cred că pandemia ne-a coborat pe noi femeile de pe tocuri, ne-a încălţat cu pantofi sport şi asta va influenţa stilul vestimentar pentru următorii 20 de ani. Pentru că e cunoscut faptul că o femeie care coboară de pe tocuri un an de zile şi merge în pantofi sport, cu greu o mai urci apoi pe tocuri, poate la nunta celei mai bune prietene sau eventual la nunta ei. De la pantofii sport pleacă diferenţele majore în moda care va să vină şi, de aici, fiecare are liber la imaginaţie. Paradoxal, cred că şi vara aceasta culorile vii vor fi câştigătoare. Ca istorie, brandul meu vinde 70% negru dar vara trecută am vândut aproape 90% culoare. Iar vara asta am foarte puţin negru în colecţie… cred că e o revoltă a noastră, a femeilor, împotriva statului în casă şi a faptului că nu ne mai vedem ca să socializăm. Avem nevoie de terapie prin culoare aşa cum avem nevoie de muzică optimistă, aşa cum avem nevoie de filme cu happy end… aşa cum e nevoie de iubire. Eu mizez pe culori puternice vara asta iar în toamnă da, ne întoarcem la negru şi derivăm în jos prin albastru, verde închis… de fapt veţi vedea în iunie pe podiumul de la Iaşi pentru că vom prezenta colecţia de toamnă-iarnă 2021/2022 şi sperăm să facem în oraş nişte campanii de advertising împreună cu studiourile mici de cinema pe care le avem alături de noi, tocmai pentru a semnala direcţia în care se mută comunicarea în modă. Deci pregătim multe surprize la Iaşi de miercuri, 2 iunie, până duminică seara, pe 6 iunie, la Romanian Creative Week.
- Interviu de Ioan Big.
