Risc să par lipsit de modestie, ca orice bucureștean care se respectă, dar la începutul acestui an, am călătorit mai mult decât niciodată.
Cel mai mult mi-a plăcut pe meleagurile cehești din „Closely Watched Trains”. Gara era destul de modestă, dar ce fete mi-a fost dat să văd! Asistente, verișoare, contese, însoțitoare de tren – ehei, nici nu cred că se mai fabrică acum așa cum se făceau odinioară.
Am amintiri foarte proaspete din popasul la New York, „Pretend it’s a City”, unde o persoană în etate, excentrică, povestea ce nasol e în orașul pe care-l iubește, iar Marty Scorsese râdea la tot ce spunea doamna.
Pentru că mi-era poftă de ceva exotic, am fost în Israel și-n Columbia, „When Heroes Fly”, unde niște prieteni încercau să dea de o fată frumoasă pe care o crezuseră moartă. La început, mi s-a părut interesant, căci am văzut un băiat pe care-l știam din „Fauda”, doar că acolo murise repede, însă m-am plictisit de povestea cam cusută cu ață albă și am abandonat călătoria.
Așa că m-am întors în Statele Unite, voi ce-ați fi făcut în locul meu? Tot la New York, de fapt la „Brooklyn Nine-Nine”, seria a 6-a, mă amuză de fiecare dată când ajung acolo, pe Andy Samberg îl știu de la „Saturday Night Live”, o călătorie ușurică, dar haioasă. Apoi m-am repezit la Chicago, am nimerit o speță judiciară, „The Trial of the Chicago 7”, noroc că adevărul și dreptatea au triumfat la final, deci n-am avut motive de regret. În schimb, am zăbovit îndelung în Los Angeles. Mai întâi, pentru Michael Douglas și Alan Arkin în „The Kominsky Method”, apoi pentru a le vedea aventurile până la final, cred că înaintarea în vârstă mă face să am o predilecție pentru ce fac bătrânii, cum sunt și cei din „Frankie și Grace”. Am rămas în California, pe urmele unui „True Detective” (partea a doua), sincer, m-a prins șederea acolo, chit că au murit ăia bunii, care n-au fost mereu buni, dar așa sunt ițele californiene, bifurcate ca autostrăzile lor. Era să uit, am trecut și prin Atlanta, unde un grăsan pe nume „Richard Jewell” ajunge din erou suspect, dar și aici totul e bine când se termină cu bine, în fine, nu mi-a displăcut în Parcul Centenar, deși cânta Kenny Rogers, iar lumea se legăna caraghios.
Nu știu ce mi-a venit, dar m-am întors în Europa, pentru că „Obsesia Evei” te poartă prin mai multe țări, exterioare frumoase, nu zic, dar m-am plictisit și aici repede, așa că am traversat Canalul Mânecii pentru a ajunge în Scoția și în Anglia, o călătorie pitorească și plină de farmec, cam siropoasă și proletară, însă așa e „The English Game”.
Și când te gîndești că toate călătoriile astea le-am făcut din telecomandă, când pe Netflix, când pe HBO GO..
- Text de Horia Ghibuțiu.
