Cine este Sorin Susanu?

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți | Publicat: 17 septembrie 2020 | Actualizat: 13 martie 2022


Continuăm seria de prezentare a candidaților la Primăria Brașov, din prisma vieții sociale, cu candidatul PRO România, Sorin Susanu.

“Mă numesc Susanu Claudiu Sorin, am 39 de ani, sunt născut și crescut în Brașov, am o relație de peste 20 de ani cu frumoasa mea soție cu care sunt căsătorit de 13 ani și împreună avem o fată minunată de 12 ani.

Am început sa învăț la școala gen. nr. 5, mi-am continuat studiile la Liceul Sportiv Brașov și sunt absolvent al facultății de drept la Universitatea Transilvania și a celei de psihologie, am un master în Studii europene de administrație publică și unul în Științe politice iar în prezent sunt doctorand în cadrul Univ. Transilvania.

Pe lângă acestea am urmat numeroase stagii de pregătire profesională în țară și în străinătate, obținând chiar și o diplomă semnată de Federica Mogherini.

Imediat ce am terminat facultatea am început să lucrez în cadrul unor companii private din Brașov, iar când mi-am terminat stagiul de pregătire și am devenit consilier juridic definitiv am reprezentat în instanță drepturile și obligațiile agenților economici.”

Nota redacției: Federica Mogherini (n. 16 iunie 1973, Roma, Italia) este o politiciană italiană. Absolventă de științe politice de la Universitatea Sapienza din Roma, Mogherini a deținut funcția de ministru de externe al Republicii Italiene. La 30 august 2014, Mogherini a fost aleasă de Consiliul European în funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

Ce hobby-uri aveți?

Hobby-urile de a merge cu motocicleta și de a călători mult s-au schimbat radical din momentul în care am devenit tată și am devenit pasionat de activitățile curente ale fiicei mele, dar nu am renunțat niciodată la schiul alpin (am practicat acest sport in cadrul clubului “Teleferic”) sau la plimbările cu bicicleta prin pădure.

Care este mâncarea preferată?

Probabil că va părea extrem de ciudat ceea ce voi spune, dar… mâncarea preferata este coliva.

Nota redacției: Coliva este un aliment cu o simbolistică aparte și cu o puternică încărcătură spirituală. Chiar dacă face parte din cultul religios creștin ortodox, acest preparat își are originile în vremuri foarte îndepărtate, încă din antichitate, când grecii antici ofereau ca ofrandă zeilor grâu fiert cu miere de albine.

Care sunt restaurantele preferate din Brașov?

Deoarece nu mănânc carne, restaurantele preferate sunt: Amasi, Dei Frati, Prato, Sergiana.

Nota redacției: Restaurantul Sergiana, chiar dacă este renumit pentru produsele preparate din carne, are și un meniu consistent cu produse de post: sarmale de post, iahnie de fasole, varză călită, zacuscă etc.

Care este băutura preferată?

Ceaiul verde și sucul de soc.

Nota redacției: Socata (numită și suc de soc) este o băutură răcoritoare tradițională românească făcută prin fermentarea florilor de soc, zahăr, lămâie și apă. În funcție de data înfloririi socului, socata se face și se bea în perioada mai-iunie.

Care este ultima piesă de teatru văzută la Brașov?

“Scripcarul pe acoperiș”, Teatrul evreiesc de Stat, deoarece am fost intrigat de schimbarea numelui piesei la Brasov, anul trecut.

Foto: www.bizbrasov.ro

Nota redacției: În original, piesa de teatru se numește ”Fiddler on the roof” și apare pe afișele Teatrului Evreiesc sub numele de ”Scripcarul de pe acoperiș”. În programul inițial al Festivalului de Dramaturgie Contemporană din 2019, numele spectacolului a fost schimbat în ”Violonistul de pe acoperiș”. Ulterior, numele piesei a fost a reschimbat, fiind prezentat corect, ”Scripcarul de pe acoperiș”. În deschiderea festivalului, primarul brașovului a susţinut o conferinţă de presă chiar pe acoperişul teatrului din Braşov.

Care este filmul preferat?

B.D. la munte și la mare.

Nota redacției: “B.D. la munte și la mare” este un film de comedie românesc din 1971, regizat de Mircea Drăgan. Rolurile principale sunt interpretate de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Jean Constantin și Iurie Darie. Vezi filmul integral, gratuit, aici:

Care este serialul preferat?

 “Suits” (Costume).

Nota redacției: Suits este un serial de televiziune american, care a avut premiera pe 23 iunie 2011 Acțiunea din Suits este plasată la o firmă de avocatură ficțională din New York. Într-o lume în care corupția este la cel mai înalt nivel, datoria lor e să pună lucrurile în ordine. Un serial cu și despre avocați, despre dorința de a reuși și a deveni cineva într-o societate în care banul este stăpân. Serialul a ajuns la sezonul 9 și este disponibil și în România pe platforma Netflix.

Care sunt actorii preferat?

Dem Radulescu, Sergiu Nicolaescu, Amza Pellea, Paul Walker.

Nota redacției: Paul Walker a obținut faima internațională prin rolul lui Brian O’Conner, unul din principalii protagoniști din filmul de acțiune “The Fast and the Furious”. Walker a murit într-un accident rutier pe 30 noiembrie 2013, împreună cu prietenul său Roger Rodas. Ultimul său film, Furious 7, s-a lansat post mortem, în 2015.

Ce vă place la Brașov?

Comunitatea brașoveană este una cu adevărat deosebită și se evidențiază prin calm și bunătate. Brașovul este un oraș sigur și cu nenumărate posibilități de petrecere a timpului în natură. Apreciez si excelenta perspectivă și posibilitate de dezvoltare a orașului nostru (pentru care voi lupta) dar și însemnătatea istorică pe care a avut o Brașovul în decursul anilor. Nu în ultimul rând, iubesc și respect tradițiile noastre! 

Parada Junilor are loc în fiecare an, în prima duminică după Paști. În acest an parada nu a avut loc din cauza pandemiei de coronavirus.

Notă: acest articol a fost realizat la inițiativa Zile și Nopți. 

Citește aici și “Cine este Allen Coliban?”

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

2 răspunsuri

  1. Doamne ce capabil este individul: la 39 de ani are o situație economică de invidiat, o “căsuța” pe Dobrogeanu Gherea 57 pe care un bugetar cinstit nu o făcea într-o viață. Așa că mai lasa-ne cu toate realizările,gusturile și dovezile de cultura pe care le etalezi ,contra cost, în presa locala aservită. Sunt curios daca îmi va apărea comentariul.

    1. Îl cunosc personal, e deosebit dar îmi pare foarte rău că nu vorbește de părinții lui , mai ales de mama, bunica, tata ….asta e un mare semn de întrebare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută