De mai bine de 50 de ani, cultivarea nediscriminatorie a spiritului consumerist ne-a făcut să devenim atenţi la E-urile din alimente, acei coloranţi, amelioratori de aromă şi conservanţi din categoria aditivilor meniţi să ne îmbunătăţească hrana cea de toate zilele, iar prezenţa lor în diverse combinaţii şi dozaje a devenit un criteriu esenţial în alegerea produselor destinate consumului personal. N-am manifestat însă aceeaşi hipersensibilitate în cazul “aditivilor” din alimentele destinate sufletului şi minţii noastre, interacţiunile sociale şi experienţele culturale la care ne expunem pentru a ne condimenta rutina cotidiană, pentru că, pur şi simplu, nu a fost nevoie. Dată fiind durata limitată a unei experienţe colective consumate într-un grup de prieteni sau ca parte a publicului de spectacol, efectele sunt imediate şi corecţiile pot fi aplicate rapid astfel încât să fie minimizat riscul de intoxicare prin consumul repetat. Libertatea de a alege conform personalităţii şi apetitului de consum experienţial al fiecăruia a făcut superfluă o tentativă de “standardizare” din perspectiva efectelor pe termen lung a condimentelor adăugate pentru a îmbunătăţi aroma, gustul şi culoarea interacţiunilor extraprofesionale şi familiale. Pandemia a schimbat însă radical datele problemei.
Că viaţa noastră, a tuturor, s-a schimbat dramatic, e o constatare devenită clişeistică în doar câteva luni ce au trecut de la apariţia virusului care ne-a obligat să intrăm în izolare. Am fost obligaţi să ne remodelăm comportamentul social din OUT în IN şi trebuie să acceptăm realitatea că existenţa noastră va fi de acum încolo guvernată de un complex de variabile ce dau naştere unei sume de I-uri faţă de care E-urile au devenit motive de îngrijorare minore prin faptul că nu ştim cum să le gestionăm. Încă. Contextul este complet IMPREVIZIBIL şi ca atare premeditarea oricărei experienţe vine cu riscul asumat ca aceasta să nu se consume, mai ales în condiţiile unei oferte reduse prin restricţiile legale şi dependente de capriciile vremii. Dacă totuşi se întâmpla, este IMPROBABIL ca ea să se ridice la nivelul aşteptărilor noastre, setate involuntar având ca referinţe experienţele personale pre-pandemie. În această situaţie, pare (în unele cazuri chiar este) INUTIL să ne facem planuri cu speranţa unor interacţiuni sau spectacole “wow”, astfel încât nu ne rămâne decât să valorizăm cât mai mult din puţinele oportunităţi şi să le conferim noi memorabilitate prin redescoperirea savorii lucrurilor lipsite de sofisticare.
Am putea avea în continuare o viaţă… imposibilă dacă nu acceptăm că suntem pe un drum IREVERSIBIL şi că trebuie să ne adaptăm socialmente pentru a nu fi confundaţi cu dinozaurii. Nu vom dispărea ca specie dar vom stagna în evoluţia noastră şi asta doar datorită unor nenorocite de I-uri. Regăsirea bucuriei experienţelor trăite… pe viu, adaptate la modul ‘safe’, este cea care ne poate scoate însă din fundătură.
- Editorial de Ioan Big.
