Sibiu Fashion Days ajunge anul acesta la cea de-a noua ediție. Evenimentul s-a adaptat cerințelor actuale născute în urma pandemiei de coronavirus, însă organizatorii promit că rămâne plin de stil și bun gust, precum și muzică bună. Cele două zile de modă sunt programate de această dată pentru final de iulie, început de august, iar locația se schimbă și ea – Piața Habermann. O altă particularitate a evenimentului din acest an este aceea că doritorii vor trebui să se înscrie înainte de a putea participa la Sibiu Fashion Days 2020.
Liliana Tempean, organizatorul evenimentului ne vorbește despre măsurile pe care le-a luat în contextul combaterii răspândirii infecțiilor cu COVID-19 în cadrul Sibiu Fashion Days, despre designerii care își vor prezenta ineditele colecții, dar și despre artiștii care vor întreține atmosfera timp de două zile, în interviul de mai jos.
„La fel ca în fiecare an, Sibiu Fashion Days se încheie cu un concert al unui artist pe care publicul îl iubește”
Ce pregătiți pentru ediția din acest an a Sibiu Fashion Days?
Sibiu Fashion Days, eveniment ajuns la ediția cu numărul 9, readuce printre sibieni timp de două zile universul plin de culoare și de eleganță al modei. Între 31 iulie și 1 august, Habermann Markt devine un uriaș catwalk pe care vor fi prezentate cele mai recente colecții ale celor mai importanți designeri din România.
Când va avea loc evenimentul și unde?
Pentru a putea să ne adaptăm la ceea ce ne-a fost impus conform situației dificile în care ne aflăm cu toții, am relocat evenimentul în Habermann Markt, unde vom putea gestiona mai ușor limita de 500 participanți / zi de eveniment, precum și toate măsurile de siguranță.
Ce noutăți aveți?
Fiind un eveniment bazat pe cele mai recente tendințe în modă, putem spune că festivalul are un element de noutate de la un capăt la altul. Toate colecțiile vor fi prezentate în premieră, în Sibiu. În plus, anul acesta avem invitați 5 designeri, respectiv 5 branduri noi, care se vor afla pentru prima oară la noi: Cosmin Mureșan, Alexandra – Diana Bucur – Sabau, Mihaela Cirlugea, Palariile Dadarlad și brandul Kaind.
Ce nume cunoscute din lumea modei vor fi prezente la Sibiu?
Designeri precum Minelli, Curly Boutique, Alexandra Calafeteanu, Anemona Stanchi, Yipee Boutique, Anca Margineanu – colecție inspirată din costume populare, Nagun, Alexandra – Diana Bucur – Sabau, Mahomed Al Dleme – Tookzik își vor prezenta colecțiile 2020 în Habermann Markt, pe muzica mixata de DJ Cipi Hampu, în data de 12 iulie, începând cu ora 20:30.
Sâmbătă, 1 august, începând cu ora 20:30, ne vom putea bucura de colecțiile celei de-a doua ture de designeri: Zetta, Mihaela Cirlugea, Lena Criveanu, Kinga Varga, Kaind, Palariile Dadarlad, Cosmin Muresan, George Hojbota. Toți ne vor prezenta noile colecții dedicate anului 2020, în Habermann Markt, pe muzica mixată de Alex Zara DJ.
Ne vom bucura și anul acesta de artiști care vor asigura muzica în cadrul evenimentului?
Da, la fel ca în fiecare an Sibiu Fashion Days se încheie cu un concert al unui artist pe care publicul îl iubește, atât pentru muzica sa, cât și pentru aparițiile fără cusur în spațiul public. La această ediție, seara de sâmbată, de la ora 22:00, va fi marcată printr-un concert live susținut de Sore & Band.
Cum ați reușit să adaptați evenimentul la cerințele actuale, din punct de vedere al siguranței participanților?
Cum am spus și mai sus am relocat evenimentul în Habermann Markt, tocmai pentru a putea gestiona cât mai bine siguranța participanților.
Principala măsură pe care am luat-o a fost relocarea evenimentului în Habermann Markt, din Piața Mare – acolo unde a avut loc la toate celelalte ediții – tocmai pentru a putea gestiona cât mai bine siguranța participanților.
În acest an, participarea la eveniment se face pe bază de invitații și înscrieri pe pagina de Facebook Sibiu Fashion Days, în limita a 400 de participanți pe zi. Tuturor participanților li se vor lua datele personale, la intrarea la eveniment vom lua temperatura participanților și vom asigura dezinfectat în zone special amenajate. De asemenea, vom respecta distanțarea socială impusă de lege.
Interviu de Cristina Bălău