Cuprins de blegeală, simptom clar de sarmalofobie, am purces zilele asta fără chef la verificarea stocurilor de sfârşit de an de experienţe memorabile intrate în depozitul personal. M-am mai înviorat niţel fiindcă am descoperit că n-a trebuit să apelez la rezerve, să trăiesc din amintiri mai vechi sau de import, şi că Bucureştiul mi-a furnizat suficiente încât să o scot la capăt până mă trezesc din mahmureala post-Revelion.
Cu ce rămân în memorie după 2019? Fişa mea personală, încă în stadiul de ciornă, arată cam aşa…
În sălile de cinema, a fost un an memorabil prin ieşirea definitivă din scenă, en fanfare, a unor garnituri întregi de supereroi (Avengers, X-Men, Cavalerii Jedi); dintre filmele noastre, rămân fără îndoială cu La Gomera lui Porumboiu, cel mai entertaining produs de artă cinematografică românească recentă.
În spaţiile performative, 2019 fost unul remarcabil prin creativitate şi prospeţimea abordărilor dar în sertarul memoriei mele vor rezista probabil doar Urban GIF Show-ul lui Florin Fieroiu, Daughters al Simonei Deaconescu şi Cataclisma Andrei Gavriliu. La performing arts mai includ două momente speciale: proiectul I Am You iniţiat de A-C Leonte cu Indie Box şi performance-ul unic al artistului Martin Creed la Control. Apropo de acesta, expoziţia sa de la MARe domină topul meu personal în materie de artă prezentată în spaţii muzeale.
Cu muzica e greu datorită multitudinii şi varietăţii de cântări la care am fost expuşi. Sigur că megaconcertele anului au fost Metallica şi Ed Sheeran dar eu răman cu vocea bluesy a rockerului veteran David Coverdale la Arene. În Jazz, n-am vreo ezitare în a nominaliza două concerte memorabile: Maria Pia De Vito cântând Pergolesi în Biserica Luterană la Festivalul Jazz in Church, şi supergrupul Rymden al nu-jazzman-ului Bugge Wesseltoft la Control. Din muzica cultă rămân cu Violetta sopranei clujence Diana Ţugui în Traviata pe scena ONB şi cu Marion Cotillard în oratoriul Jeanne d’Arc au bûcher de la Ateneu în cadrul Festivalului George Enescu. Nu trebuie să uit Musical-ul, unde Răzvan Mazilu a făcut legea cu We Will Rock You la Sala Palatului şi Familia Addams la Excelsior.
La teatru sunt prea multe de spus pentru a nu fi excesiv de subiectiv: Papagalul mut al lui Nae Caranfil la TNB, Vlad Massaci şi ale sale Delirium (Odeon) şi Martiri (Teatrul Mic), bijuteria independentă Libretto Solitudine (Green Hours) şi tandemul Piersic Jr.-Cavallioti în Legături primejdioase la Teatrul Mic. Dar cele enumerate se regăsesc în combinaţia asta doar pe ciorna personală şi vi le-am zis doar ca exemplu pentru invitaţia de a vă realiza propriul inventar de experienţe care vă vor încărca de acum memoria de bucureşteni.
…Şi, în funcţie de asta, să vedeţi ce spaţiu vă mai rămâne disponibil pe ‘hard’ pentru 2020. La mulţi ani!
Editorial de Ioan Big, Publisher Zile şi Nopţi Bucureşti
