Cu ce merge berea? Cu ce vrea ea, important e să ajungă rece. Lăsând gluma deoparte, berile se potrivesc de minune cu tot ce e copt și robust. Pe de altă parte, tot ce e prăjit, sărat sau dens se potrivește de minune cu pilsner-uri.
For Sale Pub le are pe toate: bere la discreție, zeci de bivoli turbați (trimitere către celebrul cocktail) și o tonă de alune din parte casei.
Dar dacă credeați că acesta e sigurul motiv, v-ați înșelat!
For Sale Pub deschide sesiunea concertelor oferindu-le un pachet atractiv tuturor celor care îmbrățișează evenimentele planificate prin intermediul muzicii live, dar și prin apariția diverșilor performeri din lumea rock/pop/blues.
Săptămânile care urmează sunt unele dintre cele mai magice din întregul an! Așadar, concertele ar trebui să fie pe măsură, speciale pentru această perioadă. Drept urmare, For Sale Pub lansează Brașov Blues Night Session și invită o trupă vizibil plină de bucuria de a cânta!


Fernet Blues Company este o trupă de suflet unde membrii formației se adună pentru a transmite și celorlalți mai mult decât muzică. O trupă c-un interes fantastic pentru muzică în general și pentru blues în particular. Formația, înființată în 1999, interpretează o mixtură de standarde de blues, rock și funk într-o manieră proprie, încearcând să readucă aceste genuri muzicale în actualitate printr-un sound proaspăt, adaptat cerințelor muzicale actuale.
Cu acordurile folosite de tiparul clasic al blues-ului e simplu, sunt cele diatonice principale: de tonica, subdominanta și dominanta. Aici se produce relația plagală dominantă-subdominantă, interzisă în sistemul tonal.
…E exact ca și la gesturile complementare care consolidează o relație de dragoste. Apropo, în ceea ce mă privește, mi-ar plăcea ca, peste o vreme, să văd în cluburi perechi care dansează sau bat din picioare frenetic pe o melodie faină de blues sau rock. Ca pe vremea când era bunica fată, cum ați spune.
Oamenii abia mai reactionează la stimuli de genul ăsta. Noroc că muzica celor de la Fernet Blues Company e caldă, dansabilă și consumabilă la orice vârstă.
Haide duminică, 15 decembrie 2019, la For Sale Pub.
Ne vedem aici?
Rezervări mese: 0788-758582 . Bilet: 30 ron
Anna Antal, redactor Zile și Nopți





