După cum ne-am obișnuit, Cinemateca Patria aduce brașovenilor filme interesante pe baza cărora pot apărea conversații provocatoare datorită diverselor subiecte tratate în producțiile cinematografice. Un astfel de film este „Nopți magice/ Notti magiche” de Paolo Virzi.
Acțiunea are loc în anul 1990, când are loc o crimă chiar în noaptea semifinalei Campionatului Mondial de Fotbal din Italia. Trei scenariști sunt suspectați de uciderea unui celebru producător al cărui cadavru a fost găsit în apele Tibrului. Aceștia își vor petrece noaptea în arestul poliției, timp în care își vor rememora aventurile.


„Nopți magice/ Notti magiche” este povestea aventuriilor emoționante care au loc pe fondul ultimului sezon glorios al cinematografiei italiene. Filmul reprezintă totodată o satiră a showbiz-ului italian de la începutul anilor ’90, prezentată din perspectiva a trei tineri scenariști.
În rolurile principale îi avem pe Mauro Lamatia, Giovanni Toscano și Irene Vetere, din distribuție făcând parte și nume legendare precum Ornella Muti, Paolo Bonacelli și Roberto Herlitzka. De asemenea, actorul consacrat Giancarlo Giannini își va face simtiță prezența.


Intitulat după imnul oficial al campionatului, interpretat de Gianna Nannini și Edoardo Bennato, „Nopți magice/ Notti magiche” este o comedie polițistă contagioasă, condimentată cu referințe cinefile.
Când și unde va putea fi vizionat „Nopți magice/ Notti magiche”?
Luni, 4 noiembrie, ora 19:00 – 21:00
Cinemateca Patria





