Din ce în ce mai mulți români au început să apeleze la serviciile unui wedding planner atunci când își dau seama că nu-i chiar floare la ureche să-ți organizezi singur nunta. Victorița Axinescu face acest lucru de 11 ani. Ea a absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București, dar nu a tentat-o ideea de a deveni terapeut. În schimb, a început să lucreze în domeniul nunților încă de pe atunci.
foto: Oana Munteanu
Despre alegerea acestui domeniu: „Contrar așteptărilor, nu m-am apucat de organizat nunți după ce m-am căsătorit și nici nu sunt o eternă visătoare mireasă. După ce am terminat facultatea, în 2008, m-am orientat către ceva care să mă țină în priză și să-mi ofere libertate de expresie, un program flexibil și un câștig din care să trăiesc decent. Practic, un unicorn, dacă e să privim lucrurile pragmatic. Cu atât mai mult în contextul economic de atunci.
Totuși, m-a atras ceva complet instinctiv către acest domeniu și cred că mult timp nici nu am știut să zic exact ce. Am considerat că nunțile au un potențial de business bun și că se pot face multe schimbări, cu o abordare mai deschisă. Nu exista nimic asemănător pe piață la momentul respectiv, așa că am zis că pot să îl creez eu, pentru mine. La început, îmi era și frică de nunți, recunosc. Dar după ce am organizat primele evenimente, mi-am evaluat potențialul și mi-am zis, „Ok, Victorița, chiar poți să faci o treabă foarte bună în direcția asta”. Apoi au venit alți oameni către mine, care mi-au validat intuiția și care m-au ajutat să structurez un serviciu nou pentru nunțile din România.”
Despre cât de greu este să practici această meserie: „E un job cu o componentă antreprenorială pe care nu o poți neglija. Necesită responsabilitate și consecvență. De început, e foarte ușor, investițiile sunt minime. Nu ai nevoie de un birou, nici de un anumit curs sau o școală, nici măcar de prea multe cunoștințe în domeniu. Sunt lucruri pe care le înveți pe parcurs și multe abilități se deprind doar văzând și făcând. Dar cred că e destul de greu să te menții.
foto: Dana Tudoran
În cei peste 11 ani de organizat nunți, am văzut valuri și valuri de noi wedding planneri, din care foarte puțini au trecut de proba timpului. Cred că majoritatea wedding planner-ilor noi se lasă de meserie după primul an. Nu neapărat pentru că ar fi ceva extrem de greu, ci pentru că mulți neglijează acea componentă de business. Sau pentru că au fost naivi și au crezut că e un job care necesită să stai toată ziua în cocktailuri și petreceri. Trebuie să apari, în fiecare zi, chiar și pentru sarcinile mai puțin plăcute, care sunt uneori mai multe și mai consumatoare de timp decât cele fun.”
Despre cum arată o zi din viața de wedding planner: „Programul meu este foarte variat, depinde mult dacă sunt în sezon sau în afara sezonului. Deși sunt destul de multe nunți care au loc și în perioada dintre noiembrie și aprilie, vârful de activitate este în timpul sezonului tipic de nunți.
În general, prima parte a zilei este cea mai productivă. Dacă sunt într-o perioadă mai agitată, îmi verific încă de la prima cafea agenda de lucru, care conține întâlniri sau task-uri pentru clienții mei. În unele dimineți, am timp să mai citesc ceva până mă apuc de lucru sau să ascult un podcast.
A doua parte a zilei e dedicată fie întâlnirilor cu mirii sau colaboratorii, fie unor taskuri de rutină. Updatez fișele de lucru pentru fiecare cuplu, programez emailuri pentru a doua zi. Foarte rar am întâlniri după ora șapte, dar se mai întâmplă și asta.
În weekend-urile în care am nunți, programul este cu totul altul. Ziua de lucru are între 12 și 14 ore și începe cu trecerea în revistă a desfășurătorului nunții. Dimineața trimit și un mesaj mirilor, de încurajare. Îmi doresc să aibă o dispoziție excelentă de la primele ore. Plec la eveniment și mă apuc să bifez de pe listă pe măsură ce terminăm de așezat și verificat mesele, scaunele, fețele de masă și aranjamentele florale. De cele mai multe ori, sună telefonul din toate părțile, pentru că fiecare colaborator și furnizor are numărul meu, ca persoană de contact. Se instalează sunetul, se montează scena, se pune zona de photo corner. Între timp, dau un mesaj echipei de beauty, care e deja la mireasă, și mă asigur că suntem în grafic și acolo. Și lucrurile continuă într-un ritm consolidat, până la sfârșitul petrecerii. La final, sunt deseori obosită, dar de cele mai multe ori, peste măsură de fericită pentru petrecerea la care am contribuit.”
Un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre despre job-ul de wedding planner: „Un lucru pe care nu îl știu mulți oameni este că e un job care necesită o anumită trusă de lucru. Ea se mai schimbă de la eveniment la eveniment, dar include o mulțime de lucruri care pot fi folositoare și pe care, altfel, nu le-ar avea nimeni la o nuntă: foarfece de toate felurile, pistol de lipit, bandă dublu-adezivă, bețișoare de frigărui, sfori, sârme și panglici de tot felul, o mică trusă de cusut, ace cu gămălie, ace de siguranță, șervețele umede și plasturi de diferite forme și mărimi… Pe lângă asta, în bagajul de nuntă am întotdeauna o pereche de pantofi cu toc, o ținută de schimb și un spray răcoritor pentru picioare, care face minuni pentru toate doamnele.”
Despre cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un wedding planner: „O să recunosc că am mai primit întrebarea asta și, mai în glumă, mai în serios, primul lucru la care mă gândesc este experiența. Dar, în cel mai serios mod cu putință, calitatea cea mai importantă este răbdarea.
Trebuie să ai răbdare cu mirii, până înțeleg cu ce te ocupi și cum îi poți ajuta. Iar apoi, tot cu ei, până iau deciziile care ție ți se par super evidente, dar care pentru ei sunt foarte dificile și cu un grad de noutate mare. Apoi, e de dorit să ai răbdare cu colaboratorii, cu cei cu care te înțelegi de minune și cu cei cu care nu prea te înțelegi deloc. Partea asta nu e obligatorie, dar îți face munca mai ușoară. Și e destul de probabil, cu răbdare, să treci mulți colaboratori din a doua categorie în prima.
Și răbdare cu sarcinile alea plictisitoare, care necesită să trimiți același email de zece ori, să răspunzi la aceleași întrebări, de la miri diferiți. Să reiei, practic, procesul, cu fiecare nou cuplu cu care începi să lucrezi.”
Despre cea mai mare idee preconcepută a românilor în legătură cu domeniul în care activează, Victorița spune: „Chiar nu știu dacă în acest moment există idei preconcepute atât de mari. Domeniul nunților este unul foarte vizibil și activ, cred că e destul de deschis și expus către public. Poate o idee preconcepută este că, în general, serviciile de nuntă sunt taxate suplimentar, doar pentru că sunt „de nuntă”. De obicei, oamenii care privesc așa lucrurile nu înțeleg și nici nu sunt preocupați de calitatea serviciilor primite.
Dacă e să discut strict despre serviciul meu, o idee generală greșită ar fi că un wedding planner este potrivit doar pentru un anumit tip de nunți, cu buget foarte mare. Deși e necesar să ai un buget realist, acesta nu trebuie să fie neapărat în suma x pentru a colabora. Pentru orice fel de nuntă, experiența și scurtăturile pe care ți le oferă un wedding planner sunt utile și valoroase. În plus, serviciul meu, cel puțin, este flexibil și variază de la ședințele de consultanță unice la pachete premium.”
Despre cea mai mare satisfacție pe care ți-o oferă acest job: „Au fost ani în care mă bucuram pur și simplu că am ocazia să organizez nunți, satisfacția cea mai mare era că reușeam să am clienții pe care mi-i doream și că nunțile ieșeau așa cum le plănuiam. După fiecare nuntă, mă bucur să văd că toată lumea s-a simțit bine, inclusiv mirii. Și știu că asta este foarte greu, dacă nu e cineva care să se ocupe de tot felul de lucruri, văzute și nevăzute. Fără un wedding planner, greul cade pe ei.
foto: Dana Tudoran
Pe termen lung, satisfacțiile mari sunt legate de felul în care un job îți permite să evoluezi și să te exprimi. Toți ne dorim să fim buni în ceea ce facem, nu doar să aducem niște bani în cont. Avem nevoie de validarea unor calități și de creșterea altora, pe tot parcursul profesional. Pentru mine, asta e satisfacția cea mai mare, că am identificat un domeniu în care să mă desfășor ca un profesionist, fără să simt că stagnez.”
Cel mai important sfat pe care l-ar da cuiva care-și dorește să se facă wedding planner: „Să studieze foarte bine piața și să identifice lucrurile pe care ar vrea și ar putea să le facă mai bine sau mai frumos decât alții. În ultimul an au apărut multe cursuri care te învață cum să fii wedding planner. Însă eu le văd mai degrabă cursuri imitative, care te învață cum să copiezi o rețetă de lucru a unui alt profesionist. Desigur, e și ăsta un avantaj competitiv, să ai din start atât de multe informații despre cum face altcineva un lucru.
Dar e mai important să găsești lucrurile care te fac pe tine unic și valoros, printre alți wedding planneri deja consacrați. Pentru asta, trebuie să găsești verigile lipsă și cum le poți umple. Scopul este să dezvolți un serviciu care să treacă testul timpului și să reziste cel puțin pentru două sezoane consecutive.”
Despre cea mai importantă lecție pe care a învățat-o din această meserie: „Este un lucru pe care îl învăț constant și anume că românilor le plac nunțile. Nu un anumit tip de nuntă, ci nunțile, în general. Se bucură de aceste petreceri încărcate simbolic așa cum nu se bucură, probabil, un an întreg, dacă sunt invitați, sau chiar toată viața, dacă sunt miri. Am învățat că nu există tipologii stricte de invitați și că mersul petrecerilor e dat, foarte des, de ceva foarte subtil și greu măsurabil, pe care eu îl numesc în general atmosferă, dar pe care îl poți numi și vibe sau magie.”
Articol realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile și Nopți Brașov