10 locuri pe care trebuie să le vizitezi vara asta, în Brașov

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 27 august 2019 | Actualizat: 13 martie 2022


Brașoveni fiind, se întâmplă să existe momente în care suntem turiști în propriul oraș. Deși ne aflăm în acest oraș de când ne-am născut sau de o perioadă de timp mai scurtă, unii dintre noi n-am apucat să vizităm anumite locuri minunate din Brașov. Chiar dacă următoarea listă conține locuri în care ai mai fost, nu strică să mai mergi încă o dată, iar dacă nu, ar trebui să ne facem timp să vizităm…

  1. Biserica Neagră

Veche de peste 500 de ani, Biserica Neagră este cel mai reprezentativ monument istoric al Brașovului, cea mai mare biserică gotică din Transilvania. Înăuntrul ei se află una dintre cele mai mari orgi din Europa și cea mai mare colecție de covoare vechi din Asia Mică.

Unde? Curtea Johannes Honterus, 2

Program: Marţi – Sâmbătă  

10:00 – 19:00

Duminică – Luni

12:00 – 19:00

Telefon: 0268 511 824

2. Casa Sfatului Brașov

Casa Sfatului este kilometrul 0 al oraşului, este clădirea emblemă a Brașovului alături de Biserica Neagră. Aceasta datează de la 1420 şi a supravieţuit cutremurelor, incendiilor, dar şi comuniștilor care au vrut să o dărâme, la un moment dat. Acum, sub acoperișul său găsim expozițiile Muzeului Județean de Istorie Brașov.

Luni: închis

Marți – Duminică 10:00 – 18:00

Unde? Piața Sfatului

Telefon: 0268 472 350

Foto: https://www.flickr.com 

3. Bastionul Postăvarilor

Bastionul Postăvarilor este situat în colțul de Sud-Vest al Cetății Brașov. Acesta a fost construit și apărat de breasla aurarilor, între 1450 și 1455. Ei l-au înzestrat cu bombarde de la Praga, cu trei tunuri mici și cu 16 archebuze. În 1521 și 1522 au fost realizate lucrări la bastion. În 1640, punctul de apărare a fost preluat de către postăvari. 

Unde? Aleea Tiberiu Brediceanu

Program Luni – închis

Marți – Duminică 10:00 – 17:00

Telefon: 0268 472 368

Foto: https://locuridinromania.ro

  1. Cetățuia Brașovului

 În anul 1395, înaintea declanșării războiului cu turcii, Mircea cel Bătrân și-a adăpostit familia în cetate. După 24 de ani, la 1421, cetatea a devenit loc de refugiu pentru populația Brașovului. În același an, cetatea a fost dată ca zălog sultanului, turcii dominând de pe înălțime orașul. Înțelegând repede pericolul, brașovenii au recuperat-o cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara.

Unde? Strada Dealul Cetăţii 5

Foto: https://www.zebrasov.ro

  1. Muzeul de Etnografie

Patrimoniul deținut de Muzeul de Etnografie Brașov este expus astăzi atât în sediul central din Brașov, cât și în filialele din Săcele și Rupea. Cea mai nouă filială, Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, ilustrează modul de viaţă al locuitorilor din mediul urban între secolele al XVI-lea și al XIX-lea.

Unde? Bulevardul Eroilor 21A

Luni închis

Marți – Duminică  10:00 – 18:00

Telefon: 0268 476 243

Foto: https://www.brasovtour.com

 

  1. Prima Școală Românească

Primele lecții în limba română au avut loc aici în 1583. Actuala clădire datează din anul 1760, fiind declarată monument istoric. Cele aproximativ 4.000 cărți vechi și peste 30.000 documente, precum și numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei.

Unde? Piața Unirii 2-3

Telefon: 0722 435 134

Program: Luni –  Duminică 09:00- 17:00

 

7. Turnul Alb

Construit între anii 1460 și 1494, Turnul Alb impresionează și astăzi prin masivitatea și zveltețea liniilor sale arhitectonice. Rezumând arhitectura sa în date putem spune: plan semicircular deschis; peste 30 m diferență de nivel față de zidurile orașului.

 Unde? Calea Poienii

Foto: https://turism.bzi.ro

8. Sinagoga Neologă

Sinagoga Neologă din Braşov este un lăcaş de cult evreiesc ce se încadrează în rândul lăcaşurilor de cult ridicate în stil neogotic, cu influenţe maure. Sinagoga din Braşov a fost construită în perioada 1899-1901, iar din 2004 figurează în lista monumentelor istorice din judeţ.

Unde? Strada Poarta Șchei, 29

Telefon:  0268 511 867

Foto: https://www.directbooking.ro

  1. Tâmpa

Se crede că Tâmpa era altarul lui Zalmoxis, iar pe munte se făceau sacrificii în numele Zeului.  O altă legendă îi face pe brașoveni să creadă că sub Tâmpa ar exista un lac care, dacă s-ar revărsa, ar inunda tot orașul. În orice caz, Tâmpa îți oferă o panoramă splendidă a orașului. Poți urca pe Tâmpa fie pe jos, fie cu telecabina.

Unde? Aleea Tiberiu Brediceanu

Telefon telecabină: 0268 478 657

Program telecabina: Marți-Duminică: 09.30 – 17.00

Foto: http://www.travelphotos.pro

  1. Biserica Evanghelică Sfântul Martin

Biserica Sfântul Martin este o biserică evanghelică-luterană și unul dintre cele mai vechi monumente din Brașov. Edificiul a fost inițial biserică romano-catolică și l-a avut drept patron pe Sf. Martin de Tours.

Unde? Strada Dealul de Jos, 12

Foto: https://www.brasovtour.com

Articol realizat de Ioana Mircea, redactor-șef Zile și Nopți Brașov

Sursa foto: Brasov, orasul din inima tarii

 

 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută