Premierele săptămânii 26 iulie- 1 august, la Cinema One

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 26 iulie 2019 | Actualizat: 13 martie 2022


 

 

Săptămâna aceasta avem parte de o premieră și o avanpremieră, nu lipsește horror-ul plin de sperieturi care ne va îndruma să învățăm să înotăm ceva mai bine și nici Universul Fast& Furious, în care orice fantezie poate deveni reașitate. Chiar așa, care-i treaba cu Shaw?

Cinema One, gazdă perfectă ce găzduiește aproximativ 1500 de locuri, face ca experiența noastră la film să fie grozavă.

Iată filmele pe care le poți vedea în această perioadă:

1. Crawl
Ape Ucigașe
Un uragan de categoria a 5-a s-a năpustit asupra orașului Coral Lake din Florida. Toate familiile sunt în scurt timp evacuate, lăsând în urmă orașul devastat, în valurile uriașe. Haley Keller încalcă regulile de evacuare, pentru a-și căuta tatăl (Dave) în casa inundată. Nivelul apei crește din ce în ce mai mult, iar șansele de scăpare sunt mici. În timp ce Hailey încearcă să-și găsească tatăl în subsolul casei, aceasta își dă seama că nu cantitatea de apă care continua să crească e cea mai mare problemă în situația de față, ci apariția unor aligatori fioroși. Haley reușește să sune după ajutor, dar speranța se stinge în scurt timp, când ajutoarele sunt atacate și ucise de aligatori. Tatăl este grav rănit și încearcă să o convingă să îl lase în urmă. Haley nu pleacă fără el și își riscă viața pentru a-l salva.
Scenariul filmului a fost scris de Michael și Shawn Rasmussen și este regizat de Alexandre Aja, care ne-a obișnuit cu filme horror de neuitat: “High Tension” (2003), “The Hills Have Eyes “(2006), “Piranha 3D” (2010). În rolurile principale îi întâlnim pe Barry Pepper și Kaya Scodelario, care poartă pe umeri întregul film. Pe Kaya Scodelario ne-o amintim din faimosul serial “Skins”, interpretând-o pe Effy Stonem, iar pe Barry Pepper îl știm din filme ca “Saving Private Ryan”(1998), “True Grit” (2010) sau “The Green Mile” (1999). Crawl apare în fața noastră plin de tensiune, disperare, sângeros, haotic… cu o atmosferă apăsătoare, anxioasă.

De ce să-l văd?

Încearcă să supraviețuiești, alături de Kaya Scodelario și Barry Pepper, în apele tulburi ale unui coșmar sângeros.

2.Furios și iute: Hobbs & Shaw 3D


După opt filme care au acumulat aproape 5 miliarde de dolari, franciza FURIOS ȘI IUTE prezintă acum primul său capitol separat, FURIOS ȘI IUTE: HOBBS & SHAW, în care Dwayne Johnson și Jason Statham devin protagoniști, reluându-și rolurile lui Luke Hobbs și Deckard Shaw.
Încă de când Hobbs (Johnson), om loial legii și membru de elită al Serviciului de Securitate Diplomatic al Statelor Unite (DSS), și Shaw (Statham), un fost soldat britanic, membru al forțelor de elită operative, s-au înfruntat pentru prima dată față în față în FURIOS ȘI IUTE 7, în 2015, cei doi și-au împărțit replici acide, dar și lovituri fizice nemiloase în încercarea de a se elimina reciproc.
Dar, când anarhistul cu puteri nemaivăzute obținute prin bioinginerie, Brixton (Idris Elba), obține controlul asupra unei amenințări biologice, și înfrânge o fostă agentă MI6 genială și neînfricată, care e sora lui Shaw, cei doi inamici declarați vor face echipă pentru a-l elimina pe singurul individ care poate fi mai periculos decât ei doi la un loc.

De ce să-l văd?

Universul Fast&Furious este unul în care orice lucru este posibil și orice fantezie poate deveni realitate

 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută