POVEŞTI DIN BUCUREŞTI | TRACEURS.RO: Prima și cea mai mare comunitate de parkour din România

Cu siguranță ai văzut prin filme cum unele personaje se deplasează ca și când are fi înzestrate cu puteri speciale: plonjează peste orice obstacol, se cațără pe ziduri, sar de la etaje și cad în picioare etc. În unele cazuri e vorba de efecte speciale, dar de cele mai multe ori este vorba de parkour – arta de a te mișca în cel mai eficient și mai rapid mod de la punctul A în punctul B, folosind doar mijloacele propriului corp. Cristian Glovaschi este unul dintre primii practicanți de parkour din România (face asta din 2005) și tot el a pus bazele și se ocupă de prima și cea mai mare comunitate de parkour din țară.

credit foto: Roald Aron

Despre cum a ajuns să facă acest lucru,

Cristian povestește că totul a început imediat după anii ‘90. „Ca mai toți copiii perioadei, ne jucam printre ruinele clădirilor neterminate, ne cățăram pe diverse schele, săream de peste tot. Așadar, am pornit de mic cu dorința asta, de mișcare. Am continuat cu mult sport, de multe ori autodidact, mare fan Van Damme, Jackie Chan și Bruce Lee. Am căutat, deci, sporturi care să-mi satisfacă nevoia asta mare de mișcare.

De parkour, ca disciplina în care scopul este „a fi puternic, a fi de folos” sau „a fi și a rezista” (‘être fort pour être utile, être et durer’), am aflat în 2005, odată cu apariția primului documentar de și despre Parkour, Jump London. Comunitatea Traceurs a apărut datorită dorinței noastre de a împărtăși mișcarea, descoperirea, cu toți oamenii interesați. Am fost foarte entuziasmați de libertatea ce ți-o oferă mișcarea și de utilitatea ei, încât idealul nostru era ca toți să se miște prin oraș folosindu-se de tehnici de parkour. Până la urmă, visul nostru avea o rădăcină reală: oamenii, la un moment dat, chiar obișnuiau să se folosească de abilitățile propriului corp pentru a vâna și, într-un final, supraviețui. De ce nu ar fi mers și printre betoane?”

Despre cum arată comunitatea de parkour din România,

Cristian ne spune că aceasta nu este numeroasă. El estimează că ar fi undeva la 1000 practicanți în țară (de 5 ori mai puțini ca în Franța sau de 100 de ori mai puțini ca în Anglia). „În general sunt tineri de până în 30 de ani, asta pentru că dispun de mai mult timp liber. Vârsta practicanților crește în rândul celor care participă la cursurile noastre. Asta și pentru că, odată cu trecerea timpului, începi să prețuiești mai mult sănătatea și timpul. Este puțin mai ușor să ai un îndrumător la început, iar cei de peste 30 de ani apreciază asta.” Cristian ne mai spune despre comunitate că aceasta e mai vizibilă în cadrul evenimentelor. „Din păcate, odată cu apariția Facebook-ului și cu dispariția forumurilor, comunitățile și-au pierdut din calitate. Acum, oamenii sunt mai răsfirați și nu prea mai există obiective comune care să ducă la creșterea comunității. Eu am sesizat această problemă și am dezvoltat împreună cu unul dintre cursanții mei prima aplicație de Parkour și Freerunning din lume: ORIGIN SPOTS – cu rolul de a uni practicanții și să spargă bariera grupurilor. Încercăm să unim oamenii, indiferent dacă fac parte dintr-o comunitate locală sau se antrenează ca un singur individ.”

credit foto: Madalina Ene

Printre marile provocări pe care le ridică Bucureștiul,

ca oraș, în practicarea acestui sport, Cristian enumeră faptul că nu i s-a permis asociației Traceurs să organizeze evenimente de interes public în anumite locații, chiar dacă evenimente similare fuseseră organizate cu ușurință în alte orașe mai mici din țară. „Nu este ușor să faci treabă dacă cineva care are putere de decizie nu are un beneficiu.” Din perspectiva unui simplu practicant de parkour, Cristian ne spune că Bucureștiul prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje. „Faptul că de cele mai multe ori poți să te antrenezi, fără să fi trimis spre alte zone, este un plus. Oamenii sunt cam indiferenți la mișcarea noastră și încercăm să le respectăm dorințele, ca să rămână așa – reguli de bun simț, fără gălăgie, fără să distrugem etc. O mare provocare ar fi faptul că arhitectura orașului este într-o mare și continuă degradare. Nu este safe să te miști fără să cunoști spațiul, obstacolele. În mare, tot ce a fost făcut bine se distruge încet, fără ca cineva să facă ceva în privința asta. Ce rămâne e doar de fațadă, să dea bine pe foaie și la alegeri și în conturi. Așadar, un plus pentru ignoranță și multe minusuri pentru arhitectură și calitatea materialelor.”

Despre reacțiile bucureștenilor, atunci când îi văd exersând pe străzi,

ni se spune că depinde de zona unde te antrenezi. „Nu la fel reacționează oamenii în Ferentari, cu cei din centrul orașului. Într-un oraș mare se întâmplă foarte multe și cred că ăsta e motivul pentru care sunt așa de relaxați.”

credit foto: Daniel Neagu

Îți poate modifica parkour-ul percepția asupra lumii din jurul tău?

Cristian este de părere că poate. „Cred că sportul îți poate modifica percepția asupra lumii. Contează nivelul la care duci ceea ce faci. Nu toți vedem lucrurile la fel, dar putem să rezonăm unii cu alții. Gândindu-mă la parkour, pot spune cu atât mai bine că modifică percepția asupra lumii, pentru că ajungi să te conectezi cu ea. Dintr-odată, arhitectura nu mai este doar vizuală, o simți, parcă deții controlul asupra ta, asupra corpului tău. Ești responsabil de deciziile pe care le iei, vezi schimbări și asta te face curios. Ești în continuă mișcare și trăiești cu adevărat.”

Prin ce se deosebește parkour de alte sporturi?

„Dacă începem cu noi, faptul că te conectezi cu propria persoană, că ieși din zona de confort, progresezi și simți că trăiești. Te conectezi cu spațiul și, în același timp, cu celelalte simțuri. E ca o mâncare cu mai multe condimente (și ție îți plac condimentele). Este non-competitiv, dezvoltă calitățile cu care fiecare om se naște: mersul, săriturile, alergatul, cățăratul – de aceea, oricine poate ajunge să-l practice. Dezvoltă oameni tari  cu valori morale puternice: onestitate, încredere, grijă, compasiune, curaj, perseverență, sacrificiu. Toate acestea sunt esențiale pentru un progres sănătos al comunității în care trăim.”

credit foto: Mădălina Ene

Despre cum decurg antrenamentele în sală, într-un spațiu închis,

Cristian ne spune că preferă antrenamentele în aer liber, dar că, în funcție de nevoie, face și acestă alegere.  „Momentan nu dispunem de prea multe spații de antrenament indoor. În București este doar sala mea, cea în care ne putem antrena dedicat pentru această disciplină, Sala Traceurs Origins. În țară, băieții de la Primitive au deschis un spațiu la fel, dedicat disciplinei Parkour. Este complicat, sportul nu o duce prea bine la noi în țară.”

Dacă Bucureștiul ar fi o persoană,

Cristian ar descrie-o astfel: „O persoană învechită și kitschoasă. O persoană copleșită și depășită.”

credit foto: Roald Aron

Planurile de viitor ale comunității de parkour din România sună astfel:

„Încercăm să dezvoltăm un certificat care să cuprindă toate valorile în care noi credem și după care ne-am ghidat în tot acest timp. Sperăm ca acest certificat să dezvolte și să îndrume oamenii într-o direcție bună, o direcție care să ajute, de asemenea, la o bună transmitere a disciplinei parkour.”

Articol de Gruia Dragomir, Redactor Zile şi Nopţi Bucureşti