Muzicianul arădean, Leo Iorga, în vârstă de 54 de ani, are, din nou, nevoie de ajutor în lupta cu cancerul descoperit în 2011, care a recidivat și i-a afectat acum plămânul.
Atunci când Leo Iorga a fost supus pentru prima dată unei operaţii de îndepărtare a unei tumori la plâmân,prima întrebare a lui Leo adresată doctorului, după ce şi-a revenit din anestezie, a fost: “Când pot cânta?”. Şi, după şase luni, s-a reîntors pe scenă.
Familia a găsit o clinică unde poate urma un tratament adecvat în Germania, dar costurile se ridică la 70.000 de euro.
De atunci boala a recidivat, localizându-se la cap, apoi a afectat din nou plămânul. A trecut prin mai multe operaţii şi le-a trecut cu încredere şi curaj, suportând efectele dureroase ale chimioterapiei, a încercat vaccinul cubanez şi a apelat şi la imunoterapie.
Fratele său, Cristi Iorga, face demersuri serioase, tocmai de aceea a lansat pe Facebook campania de donații „Alături de Leo Iorga”, unde, în prima zi, s-au strâns peste 9 mii 300 de euro. Însă, până în prezent, au fost strânşi 7.000 de euro.
Tocmai de aceea, Rockstadt te invită sâmbătă, 2 martie, la un concert caritabil.Banii ce se vor strânge vor fi donați pentru intervenție.
Invitat special pentru un mini-recital, formatia CARGO s-a oferit să pună umărul pentru Leo Iorga, fost solist vocal în anii 1987-1988.
https://www.facebook.com/pg/cargorock/events/
Acestui eveniment se alătura și DUDU ISABEL pe care il cunoasteți de la Vocea Romaniei sau din trupe precum Vespera, Seven, VOS sau S.L.U.T.
Biletul va costa 20 lei pentru fiecare persoană. Biletele se pot cumpara online pe iabilet.ro sau de la locație.
Accesul la eveniment se poate face numai în baza biletului valid.
Minorii cu vârsta între 10 și 14 ani au acces numai insoțiți de un părinte sau tutore legal adulți și numai în baza biletelor valide pentru toate persoanele.
Minorii cu vârsta între 14 și 18 ani au acces.
Sănătate și rock!





