Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/09/2018
Arhiva Zile si Nopti

Iulia Sidon | Teste pentru oameni mari

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Iulia Sidon | Teste pentru oameni mari Share Iulia Sidon | Teste pentru oameni mari


Brașov, 1999. În clasa a IX-a mi se spunea Dumbo din cauza urechilor mari și blegi. În clasa a IX-a număram stațiile de autobuz de frică să n-o ratez pe cea de la parc. În clasa a IX-a mă asiguram de cinci ori înainte să traversez strada și pășeam pe zebră ca și cum m-aș fi aruncat în gol. În clasa a IX-a nu dormeam noaptea, pentru că gazda mea sforăia în aceeași cameră cu mine. În clasa a IX-a am vrut să mă întorc acasă, implorând o viață simplă la țară decât o școală atât de amară la oraș. În clasa a IX-a nu înțelegeam decât că 5 pe linie nu-mi oferă niciun pașaport. Astea erau problemele mele din clasa a IX-a.

Până la sfârșitul clasei a IX-a când, în vacanța de vară, am primit o scrisoare. Era de la colegul meu cel mai bun, devenit printre marile probleme de început de liceu, și cel mai bun prieten. Am citit scrisoarea de câteva ori și mi-am dat seama că din acel moment nu voi mai fi aceeași. Și n-am mai fost. Prietenul meu cel mai bun îmi scria pe câteva pagini, cu cel mai caligrafic scris din câte mi-a fost dat să văd, că nu e la fel ca ceilalți copii. Ca ceilalți băieți. Îmi explica, cu grijă și delicatețe, că e atras de băieți, și nu de fete.  Adâncimea în care m-a dus acea scrisoare m-a urmat peste tot după aceea. Nu am înțeles atunci decât că prietenul meu cel mai bun e singurul om care mi-a dat voie să văd în el. Și am văzut ce nu mă învățaseră nici părinții, nici școala, am înțeles ce n-aveam să-nțeleg din cărți, m-a deschis către propriile emoții cum poate nu aș fi reușit decât mult mai târziu.

La 15 ani, cel mai bun prieten al meu dădea teste. Testul asumării de sine în fața altuia. Testul acceptării posibilității de a fi respins de un altul. Testul abandonului în fața a ceea ce se consideră normal și anormal. Testul suprem, pentru mine, al încrederii depline în ceea ce ești, simți, gândești, indiferent de stigmatul pe care ți l-ar putea pune societatea în frunte.

Brașov, 2017. La una dintre grădinițele din Brașov copiii sunt amenințați că, dacă nu sunt cuminți, vor fi duși la hipoacuzici. Copiii cu hipoacuzie sunt niște copii care nu aud la fel de bine ca ceilalți copii și care, din acest motiv, au cerințe educative speciale. Atât, nimic în plus, nimic în minus. Amenințarea îi lasă pe copii cu ochii mari și face loc în mintea lor fragedă ideii că hipoacuzicii sunt ceva la care ar fi mai bine să nu ajungi. La peste 50 de ani, doamna educatoare a picat grav testul fărâmei de umanitate de care ai nevoie ca să călăuzești inocența.

Au trecut aproape 20 de ani de când prietenul meu cel mai bun îmi scria o scrisoare ce avea să mă schimbe pentru totdeauna. Au trecut câteva luni de când am auzit-o pe doamna educatoare amenințându-i pe copii. Știu că lumea prietenului meu și lumea în care trăiește doamna educatoare nu pot și nu au cum să se întâlnească. Într-o Românie scindată în două tabere, le recunosc pe ambele, aflându-mă undeva între ele.

Departe de a fi vorba doar despre un referendum pro sau contra redefinirii familiei, este vorba, totuși de o alegere. Alegerea de a înțelege că dacă e străin de tine, nu e neapărat rău. Că dacă nu înțelegi, nu înseamnă că nu există. Că normalitatea nu ți-o dă mediocritatea. Nici sensul din D.E.X. al cuvântului. Că tradițiile sunt profund umane și au potențial transformator numai în măsura în care le internalizezi și abia apoi le trăiești, nu doar dacă le preiei robotic. Că, în ultimă instanță, nu contează deloc ce crezi, ce strigi, ce afirmi, cât te zbați și cu cine te lupți. Ci cât de ușor poți să dai jos măștile și să te arăți altuia așa cum ești, cât de frumos poți trăi după aceea în lume și cât de bine ieși la testul asumării propriului sine în fața nemiloasei și zgomotoasei agore.

Iulia Sidon,
Psihopedagog, iubitoare de cărți pe care le recenzează pe Hyperliteratura, călătoare și autoare a site-ului scriupedrum.ro

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută