De pe o zi pe alta, Brașovul i-a pierdut pe Robert Cadar și pe Diana Pora. Doi oameni atât de tineri, atât de buni, atât de vii, încât dispariția lor ne-a amorțit simțurile; nu ne-am mai putut nici revolta, nici supăra pe sistemul medical, pe țara în care trăim sau pe divinitate.
Acum, după ce au mai trecut câteva zile, știu că trebuie să fiu rațională, rece, calculată, de vreme ce oricum acesta pare să fie singurul mod de a străbate prin viață fără a acumula prea multe răni. Dar nu mă pot abține și-mi pun, mereu și mereu și mereu, întrebarea: de ce mor oamenii buni și frumoși, în vreme ce oamenii răi și urâți trăiesc (de cele mai multe ori foarte bine) în case mari și frumoase, cu iubite model, cu sănătate menținută la zi în clinici străine de top, cu o conștiință limpede ca un lac fără fund, dormind bine noaptea, deși glasurile celor din popor care mor din cauza lor ar trebui să le bântuie fiecare vis și să-l transforme în coșmar?
Oricât aș încerca, nu mă pot împăca să spun că Robert nu mai e pentru că n-ai ce să-i faci, așa e boala. Nu! Așa e un sistem medical care te împinge din spate spre un final pe care îl refuzi – și știm cu toții cât a luptat Robert! Mai știm că mulți dintre noi n-ar fi rezistat nici pe jumătate, de-ar fi fost să ducă lupta lui. Poate că mulți dintre cei vii acum ar fi meritat să fie în locul unui om atât de bun, care mai avea atâtea de făcut aici, printre alții la fel de buni!
Oricât aș încerca, nu mă pot împăca să spun că Diana nu mai e pentru că n-ai ce să-i faci, muntele își cere tributul. Nu! Pasiunea nu trebuie să omoare pe cei frumoși și buni!
Dacă există urmă de justiție divină, dacă există divinitate, de fapt, lucru pe care eu refuz să îl iau de bun din motive la propriu nenumărate, atunci pot spune exact ca în textul celebru scrijelit într-un lagăr: „Dacă Dumnezeu există, va trebui să-mi implore iertarea!”
Plâng pentru doi oameni pe care nu i-am cunoscut personal. Pentru doi oameni atât de tineri, atât de frumoși. Pentru doi oameni pentru care noi, nația, deși ne-am rugat sau am donat, nu am putut face nimic.
Anca Zaharia,
redactor-șef Zile și Nopți Brașov
Ilustrație: Diana Ioana Bobeș
