Păcat că suntem animale sociale, domnule Aristotel. Nu neg, suntem, depindem unii de ceilalți chiar și atunci când ne mințim că independența ne prinde cel mai bine și nimeni n-a fost vreodată, înaintea noastră, mai liber și mai rebel.
Păcat că, pe cât de mult bine ne fac legile, regulile și principiile culturally acquired, nu avem niciodată curajul să ne dezicem de ceea ce nu ni se potrivește.
Păcat că, la fel cum zice Tanya în melodia citată în titlu, încă nu trăim într-o lume civilizată suficient, care să accepte și pe cei care nu acceptă compromisurile. Și, la fel ca-n Mitul Peșterii, când vine cineva să-ți spună că nimic din ce vezi nu e real, iei bâta și-l aduci la muțenie pe omul care ți-a vrut binele – și nu, nu trebuie să fii jandarm ca să faci asta, te poate lua valul și din alte tipuri de uniformă.
În sălbăticie ar fi mult mai simplu. Ce? Totul!
Anca Zaharia,
scriitor & traducător; redactor-șef Zile și Nopți
