„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019. Lungmetrajul, recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a primit majoritatea voturilor în ședința de săptămâna aceasta a Comitetului de Selecție Anuală a Filmului Românesc pentru participarea la secțiunea „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar.
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” va avea premiera în cinematografele românești pe 28 septembrie, dar va rula timp de o săptămână în avanpremieră, pentru a îndeplini cerințele regulamentului – filmele eligibile pentru nominalizare trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf din ţara de origine. Este pentru a doua oară când un film al lui Radu Jude reprezintă propunerea României pentru o nominalizare la Oscar. Primul a fost „Aferim!”, candidat pentru selecția din 2016.
Cel de-al șaselea lungmetraj al lui Radu Jude a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie.
Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă. Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.
Articol preluat din Cinemap





