Pe 22 iulie 2011, în Oslo, o puternică explozie declanșată de o mașină capcană a ucis 8 persoane. Două ore mai târziu, autorul atentatului ajungea pe insula Utøya, unde avea loc o tabără a tineretului laburist. Prinși în capcană și fără cale de scăpare, 69 de tineri au murit și 110 au fost răniți în urma atacului armat.
Despre atacurile din Norvegia s-a scris și s-a discutat foarte mult, atât la nivel internațional, cât și în România. Cum a fost posibil? Cum un singur om poate produce o asemenea tragedie? Cum ajunge un om să ia decizia de a face asta? Procesul lui Anders Breivik a fost urmărit la nivel international de milioane de oameni. S-a vorbit mult despre autorul atentatului și puțin despre ce s-a întâmplat în cele 72 de minute de teroare pe Insula Utøya.
Mare parte din ceea ce a fost scris și spus în media a fost despre manifesto-ul teroristului, despre procesul de judecată și sentință. Prin „U-July 22 / Utøya – 22 iulie”, regizorul Erik Poppe a dorit să redea lupta tinerilor pentru supraviețuire și să atragă atenția asupra victimelor – cei care au fost uciși, cei care au rămas în viață, familiile și apropiații lor.
Arătat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2018, în cadrul competiției internaționale, filmul „Utøya – 22 iulie” a avut un puternic impact atât în rândul spectatorilor, cât şi al presei internaţionale. Filmul urmăreşte, prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile în cursul cărora extremistul de dreapta a urmărit şi împuşcat tinerii prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo, pe 22 iulie 2011.
Articol scris de Monica Felea (Bad Unicorn) pentru revista Cinemap, ediția de august 2018. Textul integral aici.
