Activități – parțial sigure – pe care să le faci când plouă

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 27 iulie 2018 | Actualizat: 13 martie 2022


 

 

Întotdeauna m-am gândit că ploaia are ceva ce îndeamnă la introspecție, pentru că ea înseamnă grație și nostalgie. Apoi am citit un articol în care am aflat, spre surprinderea mea, că un om la o sută de milioane este alergic la ploaie (unele alergii putând fi extrem de severe). Prin urmare, noi îți recomandăm câteva lucruri pe care le putem face atunci când plouă (fără să pățim ceva).

Dacă ești nostalgic – haide să citim o carte

Dulcele Bar
Cartea lui J.R Moheringer miroase a tutun și a cafea. Dacă cartea aceasta ar fi o muzică, sigur ar fi ceva din repertoriul lui Sinatra. Personajul principal pornește în căutarea tatălui său care, deocamdată, nu reprezintă decât Vocea pe care o aude zilnic la radio. E vorba despre un băiat prea matur pentru vârsta lui, dar care are uneori teorii puerile față de viața pe care o trăiește. Barul îl salvează, îi dă încredere când e adolescent și putere atunci când e matur. 

Cititorul din peşteră
Cititorul din peşteră a apărut în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Este un microroman care s-a născut parcă dintr-un reflex arhaic, cu generozitate şi înţelepciune, oferindu-ne lecţii de viaţă. Are numai o sută de pagini, e scrisă cu umor, inteligenţă. Sursă inepuizabilă de interpretări, ne aminteşte despre importanţa creării de legături, ne roagă să punem sub semnul întrebării prejudecăţiile și maturitatea. Dacă vreţi, e o frumoasă îmbinare între Micul Prinţ, şi Kong. Cartea există pentru ca adultul sa o citească ca un copil, iar copilul ca şi când ar fi o nuvelă pentru adulţi.

Dacă ești supărat, haide să mergem la Smash Room
Vorbim despre un loc în care clienții vin să spargă diverse obiecte, de la sticle, farfurii sau electronice, pentru eliberara de stresul cotidian. Smash Room este primul anger room din Brașov, deschis de doi tineri antreprenori cu o investiție de 6000 DE EURO. După ce semnează o declarație pe propria răspundere, clienții primesc un echipament de protecție, combinezon, mănuși și cască. Apoi, primesc tot felul de bate și crose de golf. Ei pot veni cu muzica de acasă și pot pleca cu un super video slow motion. Nu pot participa la această activitate persoanele sub 18 ani și, desigur, femeile însărcinate. La o sesiune de smash pot participa cel mult 4 persoane în același timp care, bineînțeles, nu au voie să se bată între ei. Glumeam. Sau nu?

Dacă vrei să te relaxezi, haide la Paradisul Acvatic
Paradisul acvatic este un complex de agrement, relaxare și activități sportive. Sunt sigură că mulți dintre voi ați putut beneficia de facilitățile acestui complex foarte cunoscut. Aici putem alege nu doar piscinele, ci și toboganele cu apă, trambulinele pentru sărituri sau dușurile rustice.
Complexul este locul ideal în care efortul fizic se îmbină cu relaxarea prin diverse artificii ca: bazine cu hidromasaj, saune umede sau uscate, grotă de relaxare, sală de sport, jacuzzi și zonă de relaxare. Temperatura bazinului interior e de 30 grade celsius, iar cea a bazinului olimpic e de 28.

 Anna Antal,
redactor Zile și Nopți

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută