Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 26/07/2018
Arhiva Zile si Nopti

3 localuri freelancer-friendly din Brașov

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii 3 localuri freelancer-friendly din Brașov Share 3 localuri freelancer-friendly din Brașov


Am lucrat, timp de un an, ca freelancer pasionat; ce-i drept, mi-a fost cam lene să ies din casă, așa că abia după ce am reînceput munca într-un birou am ajuns să ies mai mult, să testez cafenelele prietenoase cu oamenii care lucrează „altfel” și care nu sabotează inspirația prin muzică prea tare sau chelneri prea insistenți. Topul meu nu-i chiar un top, căci le-aș pune pe toate cinci pe prima poziție, iar ce trebuie să știți din start este, desigur, că lista ce urmează este profund subiectivă.

HOF – ai un meniu amplu, deci ești salvat pentru când îți e foame, sete sau ceva între. Muzica e decentă, uneori puțin cam tare, dar ai la îndemână WiFi, prize, imprimantă, mese spațioase și personal întotdeauna amabil. Poți sta înăuntru, la răcoare, sau afară, în soare sau umbră.

Tipografia – nu doar pentru că e un spațiu mic, intim, nu pentru că tot insist cu sandwich-ul fabulos cu somon și avocado (de fapt, ba da), ci și pentru că aici te simți ca-n raiul freelancerului: muzica bună, oamenii faini, atât clienți, cât și personal, o atmosferă de camaraderie neîntâlnită în alte părți.

Coffee 2 Go, Iuliu Maniu – acesta e cel mai bine păstrat secret al meu, nu cred că se duce multă lume acolo să lucreze, cei mai mulți iau grăbiți cafeaua și fug. În vreme ce afară e ori caniculă, ori plouă torențial, ori ninge, atmosfera din interior nu e cu nimic influențată. Singurul inconvenient poate fi muzica de radio de pe fundal, dar uiți repede de ea dacă ai mult de lucru.

În plus, mai menționez câteva locuri unde, dacă am o urgență și scot laptopul din geantă, nu simt că deranjez pe cineva. O să vă mire poate, dar Pizza Hot e un astfel de loc. La fel și La Strada Bistronomie, de exemplu, ori Tucano, chiar dacă e în mall. Dacă aveți sugestii de locuri super-cool cu oamenii muncitori, eu sunt gata să le testez sau să le revizitez și să-mi dau cu părerea, să știți.

Anca Zaharia,
scriitor & traducător; redactor-șef Zile și Nopți Brașov

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.