Am încercat să fac un top al celor mai playabile Soundtrack-uri ale anului, dar cu siguranţă (pentru mine) soundtrackul anului este albumul lui John Carpenter, Anthology: Movie Themes 1974-1998, cu piesele din filmele sale, reeditate şi reorchestrate alături de fiul său Cody şi finul său Daniel Davies. Mult mai rock decât originalele, sunt 13 piese din 13 filme, pe disc în ordine de la In the Mouth of Madness la Christine, piesă la care Carpenter (acum în rock star mode care tocmai şi-a încheiat propriul turneu american) a făcut un videoclip nou, straşnic. De pe Big Trouble in Little China, (v. Thor: Ragnarok) faimosul antemic Porkchop Express. Deci pe locul unu, mr. JC!!!
1. John Carpenter – Anthology: Movie Themes 1974-1998
Toate piesele compuse de John Carpenter, cu excepţiile notabile mai jos:
1. „In the Mouth of Madness”
2. „Assault on Precinct 13”
3. „The Fog”
4. „Prince of Darkness”
5. „Santiago (Vampires)”
6. „Escape from New York”
7. „Halloween”
8. „Porkchop Express (Big Trouble in Little China)”
9. „They Live”
10. „The Thing”/compoziţie originală -Ennio Morricone
11. „Starman” / compoziţie originală -Jack Nitzsche
12. „Dark Star”
13. „Christine”
2. King Arthur: Legend of the Sword – Daniel Pemberton
Cel mai prost sau printre cel mai proaste filme ale anului (regia Guy Ritchie), dar best soundtrack, inclusiv piesa popish The Devil and The Huntsman de Sam Lee (cântăreţ englez de folk), compusă cu Daniel Pemberton. Mi-a plăcut şi muzica lui la Gold (alt film cam praf, cu piesa-titlu excelentă a lui Iggy Pop), dar ea este din 2016, deci l-am scos de pe listă. Pemberton a apărut pe lista mea de best sundtrackuri în 2015 cu The Man from U.N.C.L.E. pe locul 1, alt film prost al lui Ritchie, dar parfum faţă de hipsterismul din Regele Arthur şi legenda sabiei lui. Şi cu 2 ani înainte cu The Counsellor, al lui Ridley Scott.
3. Brawl in Cell Block 99 – Jeff Herriott & S. Craig Zahler
Albumul este o compilaţie de piese originale din film, care apar şi incidental şi pe generic, compuse de Jeff Herriott alături de regizorul S. Craig Zahler (Bone Tomahawk, şi acolo şi-a făcut muzica) interpretate de Butch Tavares, Adi Armour şiThe O’Jays. Sunt 7 piese originale care sună ca unele vechi, din filme de blaxploitation, dar asta e şi ideea, cheesy, mai ales textele: God Bless My Mama???
Brawl in Cell Block 99 tracklisting
1. Give Her a Ride – Butch Tavares
2. The Letter That Won’t Ever Be Sent – Butch Tavares
3. You Are Yesterday – Butch Tavares
4. Trumpets of Heaven – Adi Armour
5. This Lovely Park – Adi Armour
6. God Bless My Mama – The O’Jays
7. Buddy’s Business – The O’Jays
4. Baby driver – V.A.
Am scris despre el în alt articol.
5. Atomic Blonde – Tyler Bates & V.A.
Cel de-al treilea film și cel mai bun film al lui David Leitch (John Wick) este o poveste de spionaj pe fundalul războiului rece și căderii Zidului din Berlin în 1989. bazat pe romanul grafic The Coldest City / Cel mai rece oraș (2012). Charlize Theron este uimitoare și irezistibilă, o letală blondă Debbie Harry care îl interpretează pe David Bowie ca un Bond in lumini decadente și violente de Neon. Blonda platinată aduce și cu Michelle Pfeiffer în Scarface, combinată cu Anita Pallenberg și Nico. Legătura Bowie merge și mai departe de Berlin, orașul unde a compus Low and Heroes, în Cat People, piesă folosită și de Tarantino în Inglorious Basterds, dar făcută celebră de filmul lui Paul Schrader din 1982. Producția a vorbit cu Bowie cu puțin timp înainte de moartea lui și i-a oferit un rol în film, dar din păcate nu a apucat să îl facă. Coloana sonoră include Under Pressure, hitul Bowie / Mercury, și un cântec Peter Schilling intitulat Major Tom. Şi tot germane, Der Komissar, piesa lui Falco, dar în varianta trupei engleze After the Fire, care a avut un hit cu ea în America în 1983, şi piesa Nena, 99 Luftballons, cu ea şi în super-interpretarea Kaleida. Score de Tyler Bates (John Wick, Watchmen, Guardians of the Galaxy), ale cărui trei piese apar pe soundtrack, plus una cu Marilyn Manson, cover la Stigmata, piesa Ministry. Şi hituri optzeciste la greu, I Ran (So Far Away) cu A Flock Of Seagulls (pe care o cânta Ryan Gosling la party open air în La La Land), Blue Monday cu HEALTH, Cities in Dust cu Siouxsie And The Banshees şi The Politics of Dancing cu Re-Flex. Father Figure cu George Michael, Voices Carry cu ‚Til Tuesday, London Calling cu The Clash (în film mai apar Fight The Power cu Public Enemy, Behind the Wheel cu Depeche Mode, dar nu şi pe soundtrack).
6. Guardians of the Galaxy vol. 2 – V.A.
Am scris dspre el în alt articol.
7. Thor: Ragnarok – Mark Mothersbaugh.
Fostul lider al trupei-cult DEVO a devenit în ultima vreme un compozitor de muzică de film la Hollywood, de la Wes Anderson la desene animate (Hotel Transylvania, The Lego Movie). Dar umorul său atipic continuă să infuzeze conţinutul muzical. Aici e disco-electro-popul cu sound de anii 80, preia teme din John Carpenter electro, chiar şi clapa tematică din Escape from New York (pe piesa Flashback). Regizorul Taika Waitiki spune că inspiraţia sa de bază este Big Trouble in Little China, filmul cult al lui John Carpenter din 1986, aşa că lucrurile sunt clare. Mothersbaugh integrează temele anterioare din Thor şi Avengers, compuse de Patrick Doyle şi Brian Tyler. La piece de resistence pe ecran în 2 secvenţe (nu apare pe soundtrack), Led Zeppelin – Immigrant Song, fundalul sonor pe care eroii Marvel se bat cu monştrii din Valhalla şi nu numai. Ragnarok rocks!
8. Good Time – Oneohtrix Point Never
În competiţia oficială la festivalul de la Cannes de anul acesta am descoperit un film interesant, curajos, aproape experimental. Good Time, film independent american care aduce cu ce se făcea în anii ´70 (cele ale lui John Cassavetes, sau Mean Streets al lui Martin Scorsese). Robert Pattison e excelent în rolul unui delicvent cu un frate autist, interpretat de Benny Safdie, unul din regizori (fratii Benny si Josha Safdie, aflaţi acum la al treilea lungmetraj). Muzica ultra cool de compozitorul experimental Oneohtrix Point Never (brooklynezul Daniel Lopatin), care a luat si premiul Cannes Soundtrack de anul acesta,. Piesa de pe genericul final, The Pure and the Damned, este cu aportul lui Iggy Pop la voce şi versuri (a doua piesă de generic a lui Iggy de anul ăsta, după Gold, v. poziţia #1 din top). Pe net găsiţi şi videoclipul, regizat de fraţii Safdie, cu Iggy animat ca rocă, Robert Pattinson, o sabie şi ceea ce pare a fi o marmotă moartă care rânjeşte.
9/10. Dunkirk & Blade Runner 2049 – Hans Zimmer
Ambele sunt, de fapt, soundscape-uri. Trebuie să fii masochist să vrei să le asculți acasă ca și muzică, de aceea le pun pe 9 şi 10. Aportul lui Benjamin Wallfisch este esenţial. La Dunkirk, muzica lui Hans Zimmer (cu ajutorul lui Benjamin Wallfisch – Variația 15) a creat un sound design ultra-special, care face atmosfera filmului. După cum spunea un prieten, ar trebui creditat pe generic astfel: ”un film de Christopher Nolan și Hans Zimmer”. La Blade Runner 2049, unde l-au înlocuit pe compozitorul original, islandezul Jóhann Jóhannsson (Arrival), au reușit cu brio să meargă pe urmele scoundscape-ului inventat de Vangelis.
Alin Ludu Dumbravă
Articol preluat din revista SUNETE, ediția Iarnă 2017.
