La fel cum am și cu cei care expiră ușurați în totalitate când zic „Oh, ce bine că e weekend!” sau „Ce minunat, e vacanță” și leagă toate acestea de un „De acum nu mai trebuie să…”. Să se ducă la muncă, la școală, undeva unde nu le place, în orice caz.
Nu că am fost o tocilară și nu pentru că aș fi mare workaholică, dar cât de mult trebuie să detești ceea ce faci ca să te bucuri de fiecare secundă în care nu faci lucrul pentru care ești plătit? Măi, măcar un pic? Măcar uneori?
Iar de nu, știu că locurile de muncă sunt mereu prea puține, mereu prea prost plătite, mereu declanșatoare de „ce, mă, eu nu mă înjosesc așa”, dar poate merită încercat și altceva. Nu bat cu ciocănelul în masă zicând ferm să pleci unde crezi că îți e mai bine, dar dacă fugi de lucrul principal pe care-l faci cu viața ta în clipa aia, ceva îmi spune că ai fi mai relaxat dacă ai face bani – mai puțini, poate – din ceva ce îți place.
Ai exclamat vreodată cu aceeași bucurie și după ce ai dus la bun sfârșit un task dificil, dar care ți-a plăcut, care te-a provocat, te-a făcut să te simți când mai nepregătit, când mai deștept decât te știi în general?
Am văzut pe Facebook o mini-poveste a unui om de serviciu dintr-un WC de pe autostradă: omul ține locul sclipitor de curat, a plantat flori în jur și face ce are de făcut, de fapt. E rar tipul acesta de om, eu nu-l văd des, asta e sigur. Dacă mergi într-o instituție publică, te mușcă gândacii – cel puțin la baie. De ce? Acolo nu e o femeie înfiptă-n mătură care te ceartă când intri, de vreme ce ea e atât de plictisită și abia așteaptă să nu facă mare lucru 8 ore, ca după aceea să poată exclama „Mi s-a terminat programul, în sfârșit”?
Oare marii conducători ai țării sunt la fel, își urăsc jobul pe care în interviuri îl declară o misiune sacră, ideală? Oare, printre legi și dileme legate de cum să facă ei mai bine ca să salveze țara, planeta și universul, își zic: „Mamă, ce silă îmi e, de-ar veni vacanța aia!”. Nu de alta, dar în cazul lor chiar așa pare. Cât are o miză personală, politica e numai arme și pasiune și sânge; când e vorba de bine general și alte utopii, abia așteaptă salvatoarea vacanță parlamentară.
Anca Zaharia,
scriitor & traducător; redactor-șef Zile și Nopți Brașov
