După o carte absolut excepțională, „Vara în care mama a avut ochii verzi”, Tatiana Țîbuleac publică un roman aproape la fel de tare – „Grădina de sticlă” (Cartier, 2018). O carte despre identitate, familie, dragoste, obișnuință, care cuprinde o perioadă foarte zbuciumată pentru Estul Europei: anii ‘90, cînd s-a dezmembrat URSS și R. Moldova și-a recăpătat independența. E povestea unei moldovence care a fost cumpărată/înfiată (de la un orfelinat dintr-un sat moldovenesc), la 7 ani, de o rusoaică şi dusă la Chișinău, ca s-o ajute să-și mărească averea. Sticlăreasa o exploatează la maximum (uneori se gîndea că era mai bine la orfelinat), dar în același timp îi dă tot ce-i trebuie, inclusiv cea mai bună educație.
Acum femeia e medic la București și-și amintește de copilăria ei de la orfelinat și din curtea interioară chișinăuiană, camera de filmat fiind ochii și mintea fetiței care e nevoită să învețe limba rusă la perfecție (dar îi place la nebunie asta), însă, cînd trebuie să aleagă, se duce la școala moldovenească.
E viziunea ei față de perestroika lui Gorbaciov, căderea URSS-ului, Adunările Naționale, lupta dintre basarabeni și ruși, trecerea la grafie latină. S-a mai scris despre perioada aceea din R.Md, dar niciodată din punctul de vedere al unui rus. Un roman foarte bun al unui scriitor deosebit. Lectură plăcută și utilă!
