Femeia de serviciu le știe pe toate; dacă de ea ar depinde soarta universului – am trăi în lux, pace, linişte, înțelegere și numai bine.
Îmi povestește ce ar trebui să facă președintele Statelor Unite ale Americii și președintele Rusiei ca să fie pace în lume, cum ar trebui să arate şi să se poarte soţiile lor. Ce ar trebui să mai facă papa de la Roma pentru credincioși, necredincioși şi atei, regina Marii Britanii pentru regalitate. Ce n-ar trebui să facă președintele țării noastre ca noi să trăim mai bine și ce trebuie să mai facă primul ministru pentru cetățenii care i-au votat pe el şi pe bandiţii lui.
Îmi fac treabă dintr-o cameră în alta, numai să scap de gura ei, îi sugerez că mai am cîte ceva de rezolvat pînă la deschidere, am treabă. Vine după mine și-mi povestește despre imigranți, fotbalişti, ISIS, KGB, dizidenţi, satanişti, UDMR, despre atacurile teroriste şi despre cum să scapi de furtuni, despre profesori și medici, avocați, patroni, vedete, scriitori.
Despre editori şi moartea cărții – „fără cărți poți trăi, zice, gînditoare, fără mîncare – nu!”, spune. „Auziți, n-o să am timp să spăl vasele. Ori fac curat în față, ori spăl vasele, ce ziceți?” Nu știu, zic, nu mă bag la ce nu mă pricep.
