Festivalul Musica Barcensis: O vară de vizitat bisericile evanghelice fortificate

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 13 iulie 2018 | Actualizat: 13 martie 2022


 

 

 

Festivalul Musica Barcensis, ajuns la a IX-a ediție, propune ca toate weekendurile lunilor iulie și august să fie dedicate unor întâlniri muzicale cu artiști locali, regionali sau internaționali, dar și cu tineri muzicieni, în bisericile evanghelice fortificate din Brașov (Bartolomeu, Biserica Neagră, Sf. Martin), Cristian, Ghimbav, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Râșnov, Sânpetru, Sf. Martin și Vulcan. Organizatorii sunt și în acest an Fundația pentru Cultură și Patrimoniu Forum ARTE, alături de Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov și bisericile evanghelice în care au loc concertele.

Festivalul a început în 30 iunie, iar în acest an călătorim pe traseul Brașov – Homorod – Dacia – Meșendorf – Criț – Cloașterf – Brașov. Drumeția este moderată de muzicienii Ursula și Kurt Philippi. Alte 17 concerte vor avea loc în fiecare sâmbătă și duminică din lunile iulie și august – în total vor evolua peste 400 de artiști din 7 țări. Bisericile Sf. Bartolomeu şi Prejmer (monument UNESCO) – vor fi polii centrali în seria reprezentațiilor, găzduind fiecare câte trei, respectiv patru concerte.

Intrarea la toate concertele este liberă.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută