Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 24/05/2018
Viața Orașului / Chestionar de #Sibiu

Chestionar de #Sibiu – Sorana Maier Bițu

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean
Comentarii Chestionar de #Sibiu – Sorana Maier Bițu Share Chestionar de #Sibiu – Sorana Maier Bițu


Jurnalist cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Tribuna.

Pasionată de presă și de carte. Sibiancă de ”doar” două decenii, nu se vede locuind în alt oraș. Căsătorită cu Rareș Bițu, redactor-șef la Tribuna, și mama lui Tudor, minunea ei de 10 ani.

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Pentru că este un oraș suficient de mare încât să îți ofere variante să-ți poți face meseria așa cum îți dorești și îndeajuns de încăpător încât să ofere locuri unde să respiri atunci când ai timp liber. Pentru că este, deopotrivă, un oraș suficient de mic încât să nu fie sufocant.

3 LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA și Turnul Sfatului, nu neapărat în această ordine.

CEA MAI BUNĂ CAFEA ÎN ORAȘ O BEI La Rennes Caffe, unde cafeaua are gust de zâmbet.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Orașul este asociat în mod cert cu Festivalul Internațional de Teatru. Sunt și alte câteva evenimente de amploare care s-au încetățenit în Sibiu și care reușesc să urce câte o treaptă în fiecare an, dar pe primul loc rămâne FITS. Prin anvergură, tradiție, participare, vizibilitate și multe altele.

UN EVENIMENT MIȘTO, DAR CARE NU E SUFICIENT DE BINE PROMOVAT Nu am reținut vreunul.

UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Aș îndrăzni să spun că Sibiul nu se vede cel mai bine dintr-un loc înalt, dintr-un punct de panoramă. Cred că Sibiul nu îl vezi; mai degrabă îl simți și îl trăiești, chiar și turist fiind. O poți face zăbovind pe o bancă în Piața Mare, traversând Piața Mică și Piața Huet, intrând în Biserica Evanghelică, luând la pas strada Mitropoliei, cu oprire la Catedrala Ortodoxă, traversând str. Nicolae Bălcescu, fără să ratezi o plimbare pe str. Cetății.

O CASĂ – MONUMENT ISTORIC LA CARE VISEZI Nu visez la o casă din centrul istoric al Sibiului, pentru că stau într-una… Dar de plăcut îmi place casa cu cariatide de pe strada Mitropoliei.

BARURI, PUB-URI, CAFENELE, RESTAURANTE, PIZZERII, TERASE PE CARE LE FRECVENTEZI Cafeneaua Erasmus pentru cărți și cafea, restaurantul Benjamin Steakhouse pentru mâncarea bună, Hermannia pentru atmosfera caldă, terasele din zona istorică.

UN MOMENT ÎN CARE TE-AI SIMȚIT TURISTĂ ÎN SIBIU Când m-am întors după o lună petrecută în Grecia.

CE TE-A FĂCUT ULTIMA DATĂ SĂ ZÂMBEȘTI SINGURĂ PE STRADĂ Zâmbesc și mărturisesc – uneori chiar râd singură pe stradă. Îmi dau seama de acest lucru abia din privirile ușor uimite ale celor care trec pe lângă mine. Ultima dată? Când m-am împiedicat zdravăn la ieșirea dintr-un magazin.

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Istoria lui, oamenii care au clădit și au conturat, de-a lungul timpului, spiritul orașului, căci Sibiul e extrem de viu tocmai datorită istoriei sale. Lucrez de o vreme la un proiect editorial legat de personalitățile Sibiului și casele în care au locuit, motiv pentru care pășesc altfel, mai cu grijă, atunci când trec pe lângă casele în care au locuit Ioan Slavici sau George Coșbuc, prin care a trecut Mihai Eminescu sau în care au trăit mulți dintre cei care au pus umărul la Marea Unire.

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Un bazin de înot acoperit, bine pus la punct, și poate un aquapark.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută