„Mincinosul” este o comedie scrisă de Carlo Goldoni în 1750. La trei sute de ani de la acel moment, în sala de spectacol este plin, fiecare scaun este ocupat, luminile telefoanelor se sting și se aude câte un „șșșș”. Știm că este comedie și ne pregătim să râdem, unii dintre noi poate au mai văzut piesa în diferite alte abordări ori au citit textul. Știm și că, la final, ne vom simți prost pentru minciunile „nevinovate” înșirate, de voie sau de nevoie, de-a lungul vieții.
„Mincinosul” a avut premiera în data de 10 martie 2018 la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov. Cu o distribuție impresionantă, din care fac parte unii dintre cei mai buni actori contemporani (Gabriel Costea, Mihai Bica, Marius Cisar, Anca Florea/Simona Pop, Iulia Popescu, Claudia Suliman, Gabriel Spahiu/Petrișor Diamantu, Vlad Jipa, Vlad Pavel, Demis Muraru/Bogdan Nechifor, Relu Sirițeanu).
Regia este semnată de Vasile Nedelcu, român care trăiește în Marea Britanie și care nu a mai lucrat în țara noastră în ultimii zece ani. S-a întors aici să facă „Mincinosul”, cu o viziune proprie, evident influențată de occident, reușind astfel să aducă în zilele noastre o realitate de secole. Scenografia este realizată de Andra Bădulescu Vișniec, coregrafia Mălinei Andrei, iar muzica originală este compusă de Ovidiu Iloc.
Lelio, personajul principal, pune binele propriu mai presus de orice, chiar mai presus de adevăr. Poate că, într-o măsură aproape covârșitoare, l-am putea înțelege, am putea empatiza cu nevoia lui de a-și asigura fericirea cu orice preț. Doar că reușește, în egală măsură, să influențeze negativ viețile celor din jur, să îi dezamăgească.
În rolul de bătrân ocazional depășit de situație (Pantalone) îl avem pe Mihai Bica, cu farmecul său obișnuit; Iulia Popescu este o slujnică atrăgătoare și ușor non-conformistă pe nume Colombina, care aduce un plus de absurd situațiilor deja inflamate de Lelio.
La fel ca în zilele noastre, nu știrile false sunt problema, ci ceea ce facem noi cu ele – modul în care se propagă în exterior, căpătând valențele unui bulgăre de zăpadă. Astăzi avem ”fake news” peste tot, poate chiar am devenit mai puțin sensibili la pretenția lor de a șoca, le cernem mai ușor, cu mai puțin efort. Poate de aceea este atât de ușor să ne regăsim în vechea problemă, nou gândită pentru scena de azi, fără a omite fidelitatea pe care o datorează textului inițial, creației originare la Goldoni, însă nu neapărat originale: înainte, tema a fost exploatată de Corneille și Alarcon, printre alții.
Goldoni numește minciunile, prin gura personajului Lelio, „flori de spirit”, flori ale inteligenței personajului, care astfel profită de capacitățile sale intelectuale crescute și de cele inferioare ale semenilor. Dacă i se permite, minte și urcă, se apropie tot mai mult de idealul său.
Vechile flori de spirit aveau, totuși, un farmec aparte, patină dată de trecerea timpului și scuzate prin faptul că nu serveau intereselor unui grup, ci doar celor ale unui singur individ, care de cele mai multe ori viza doar iubirea, cucerirea inimii unei frumoase – nimic cu care să nu empatizăm; știrilor false de azi le lipsește această trăsătură, refuzăm în mod absolut și definitiv ceea ce ar fi de folos unor grupuri a căror dezvoltare s-ar baza pe minciunile spuse nouă – din fericire.
La urma urmei, o piesă care merită să fie revăzută periodic – o oglindă necesară, în același timp având rol de unealtă pentru o călătorie în timp și înspre sine. Ca un ritual de mărturisire a păcatelor, dacă vrem.
Anca Zaharia
Scriitor, traducător, redactor-șef Zile și Nopți Brașov





