În dezbaterile din ultimele zile, zidul instabil de lângă Pasajul Scărilor s-a metamorfozat repejor, repejor într-un zid solid, într-o linie de demarcație între cetățeni și autorități, între sibieni și olteni, între studenți și bătrânii cu școala vieții, între bugetari și privați, între protestatari și postaci. Așa se face că de la isteria creată de niște plăci care acoperă un zid deteriorat în curs de reabilitare, s-a ajuns pe repede înainte la un discurs plin de ură, ușor previzibil vremurilor și locului în care ne scăldăm.
Se spune că un oraș arată după chipul și asemănarea locuitorilor săi. Din acest punct de vedere, Sibiul e un oraș al contrastelor, poate fi în același timp extraordinar de frumos, precum oamenii care mișcă lucrurile într-o direcție bună, dar și scorojit și periculos, precum oamenii care zac în fața ecranelor și nu fac altceva decât să arunce cu vorbe toxice, găsind întotdeauna vinovați în afara perimetrului lor. Cu modul greoi în care reacționează instituțiile responsabile ne putem lupta și sunt sigur că Pasajul va fi în curând ca nou, însă mi-e teamă că acest zid dintre oameni devine tot mai ”tunat” pe zi ce trece.
