Face parte din noua generaţie de actori, a absolvit Facultatea de Teatru, de la UNATC, la clasa Doru Ana, în 2012, apoi a urmat masterul la aceeaşi universitate, la clasa profesorilor Tania Filip şi Gelu Colceag.
Monica Andrei: Naveta între Teatrul Municipal „Bacovia” și Teatrul Metropolis din București nu este obositoare?
Adelaida Perjoiu: Mi-e greu, dar îmi place. M-am obișnuit cu drumurile, într-un fel. Fac naveta de la București la Bacău de aproape șase ani.
Te-ai adaptat în teatrul din Bacău? Cum e viața acolo, cum te simți?
Viața în teatrul din Bacău e uneori prea grea, alteori ni se pare anevoioasă, pentru că peste tot sunt neajunsuri, situații care ar putea fi îmbunătățite… De felul meu, sunt activă, nu-mi place să stau, vreau să joc. În acest teatru am debutat, în spectacolul cu piesa „Angajare de clovn”, de Matei Vișniec, în regia lui Geo Balint. Apoi am jucat în „Unchiu Vanea”, în regia Luminiței Țîcu, „Vârciorova. Carantină”, regia Alexandru Dabija, „Prenumele”, regia Răzvan Săvescu și, acum, în spectacolul „Amphitrion 38”, de Jean Giroudoux, în regia lui Horia Suru, premiera care a deschis stagiunea teatrală 2016-2017.
În recenta premieră de la Teatrul Municipal „Bacovia”, din Bacău, „Amphitrion 38”, de Jean Giraudoux, în regia și adaptarea lui Horia Suru, interpretezi Alcmena, personaj principal. Ce au comun Alcmena și Eleonora?
Cred că puterea de a se sacrifica. Eleonora lui Paganini nu vrea o iubire egoistă. Dorește să-l vadă pe Paganini dincolo de persoana sa publică, de talentul lui, mereu îl întreabă: „Asta-i toată povestea ta?”. La finalul spectacolului, în scena cu procesul, ea este prinsă între adevărul a ceea ce s-a întâmplat în cimitir și iubirea pentru el. În cazul Alcmenei, e un lucru rar întâlnit azi, să lupți ca jurământul rostit să-ți fie jurământ, cuvântul dat să-ți fie cuvânt. Cele două personaje au în comun iubirea nebună pentru celălalt, o iubire în adevăr. Alcmena luptă ca iubirea să se păstreze în adevăr, să nu devină o fațadă. În varianta regizorului Horia Suru, Jupiter nu-i dă Alcmenei uitarea, ea refuză să trăiască o iubire cu nuanțe false, Hercule nu se naște. La final, ei se sinucid. Cele două personaje, Alcmena și Eleonora luptă pentru adevăr cu prețul suprem al vieții. La proces, Eleonora recunoaște că Paganini și-a vândut sufletul diavolului. Iubirea ține de scânteia divină, că uneori îl iubești atât de mult pe celălalt, încât ajungi să-l sacrifici. Apropo de iubirea lui Dumnezeu, care ne iubește așa de mult, că uneori ne mai sacrifică decât să ne piardă.
Ce-ți dorești de la publicul tău care vede cele două spectacole?
Mi-ar plăcea ca spectatorul să plece din sală nu cu părerea că sunt actriță bună, ci să plece cu un gând din spectacol care să-l frământe mai departe, vizavi de propria lui viață, de crezul lui, de emoțiile lui. După spectacolul „Paganini” să plece din teatru cu gândul că într-adevăr o slăbiciune te poate pierde, așa cum e iubirea lui Paganini pentru mama lui. În cazul spectacolului „Amphitrion 38”, cred că cel mai important este să rămână cu gândul că e bine să fii ferm, ce e da să fie da, ce e nu sa fie nu.
Sursa : http://www.ziarulmetropolis.ro/
