Multe întâmplări de necrezut au avut loc la poalele muntelui Tâmpa sau pe potecile sale umbrite. Acestea au devenit legende ce sunt povestite și astăzi cu încântare de înțelepții orașului.
Cea mai veche legendă e din vremea dacilor, căci se crede că Tâmpa era altarul lui Zalmoxis, iar pe munte se făceau sacrificii în numele Zeului. Arheologii au descoperit o fântână cu oase care atestă această posibilitate.
În secolul al XVIII-lea pe Tâmpa a exista o capelă ce purta hramul Sf. Leonard. Este atestat documentar că la 10 iunie 1737, a doua zi de Rusalii, un trăsnet a lovit capela, iar doi soți și câinele lor au fost fulgerați. După această întâmplare, Tâmpa a purtat numele de Dealul Capelei.
Și banca de piatră existentă astăzi pe drumul spre Vârful Tâmpa are legenda sa. Se spune că o stâncă s-a prăbușit peste doi îndrăgosțiți, iar aceștia au murit îmbrățișați. Din acea piatră a fost cioplită banca respectivă, în memoria celor doi. Accidentul a fost atestat documentar în anul 1817, iar fata se numea Ana-Maria.
O altă legendă spune că în timpul Primului Război Mondial ar fi existat un tunel care lega Casa Sfatului cu o peșteră aflată pe Șaua Tâmpei, iar în acest tunel au fost ținuți prizonierii germani.
Marea de Sub Munte
Brașovenii cred și astăzi că sub Tâmpa ar exista un lac care dacă s-ar revărsa ar inunda tot orașul. Se spune că la un moment dat s-a încercat construcția unei fântâni adânci de 100 de metri, dar când s-a dat de apă, acesta a fost astupată. Această întâmplare a alimentat și mai mult crezul brașovenilor că marea de sub Tâmpa e reală. Totuși niciun studiu sau cercetare nu atestă că legenda ar fi adevărată.
Legendele balaurilor de pe Tâmpa
Legendele spun că în grota „Bethlen” de pe muntele Tâmpa locuia un balaur înaripat înfricoșător. Era groaza Brașovului Medieval pentru că atunci când era înfometat zbura în cetate și vâna animale, oameni și chiar copii, pe care îi aduce înapoi în grotă și îi savura. Se spune că fiul unui jude a mers odată în apropierea zidului cetății, într-un loc ferit și liniștit ca să poată învăța predica. Balaurul i-a auzit glasul, a coborât din Vârful Tâmpa, l-a înghițit pe loc. Tot Brașovul s-a îngrozit, iar un străin care a aflat groaznica întâmplare și-a oferit ajutorul localnicilor. Era convins că va reuși să salveze băiatul judelui și să învingă balaurul.
Acesta a umplut o blană de viţel cu var stins și l-a momit pe balaur imitând sunetele făcute de viței când pasc liniștiți pe pajiști. Balaurul a căzut în capcană și a venit în goană, a înhățat vițelul-capcană și s-a dus să își potolească și setea la izvor. Astfel varul a început să se încingă, iar balaurul a fost înfrânt. Tânărul fiu al judelui încă mai trăia și a fost salvat. Legenda balaurului de Sub Tâmpa este povestită și astăzi de bunicii noștri, trezind fiori ascultătorilor.
O altă legendă spune că o călugăriță a îngrijit odată un pui de balaur rănit, dar când acesta a crescut a mâncat-o fără milă pe femeia care îl ocrotise până atunci. Locul unde s-a întâmplat tragedia a fost denumit Peștera Călugăriței.
