Musica Barcensis august 2016

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 1 august 2016 | Actualizat: 14 martie 2022


Festivalul Musica Barcensis se află la jumătate și continuă în luna august cu opt concerte în bisericile evanghelice fortificate din jurul Brașovului. 

Prejmerul, prin acustica sa deosebită și amplasarea încărcată de istorie, redevine  polul central al concertelor de duminică, luând locul Bisericii din Bartolomeu, cea care a dominat luna iulie.   Conceptul  de a oferi concerte în mai multe biserici fortificate  a pornit din Prejmer după inițierea proiectului Diletto Musicale și  a generat ideea de a extinde și asupra altor localități această ofertă.

Așa s-a născut în 2010 Festivalul MUSICA BARCENSIS.  

În 7 august, la Prejmer veți putea asculta un duo de chitară susținut de Costin Soare și Mihail Petre, în 14 august interpretarea vocală a grupului Anatoly iar  în 21 august corul de tineret al Bisericii Negre, Jugendbachchor. Tot aici, în 28 august ansamblul Cantate Domino, alături de invitații soliști Melinda Samson și Weichart Matthias va încheia în acorduri de violoncel și orgă, Festivalul de  muzică Musica Barcensis.

Zilele de sâmbătă vor fi dedicate concertelor din bisericile evanghelice Râșnov, Ghimbav și Sf. Martin. Astfel în 6 august, la biserica din Râșnov veți putea audia concertul susținut de organistul Marius Orăș și soprana Anca Cecilia Păuleț și tot aici în data de 20 august  organista Ilse Maria Reich va forma un duo cu Anca Iarosevici la viola da gamba.

În 13 august la Ghimbav, Trio Dancu va orferi publicului un concert de violoncel, pian și clarinet iar în 27 august la biserica Sf. Martin, din Brașov  ansamblul Quarto D’Oro vă va delecta prin acorduri de pian, vioară, gamba și flaut drept.

Față de edițiile precedente,  prima lună a Festivalului Musica Barcensis 2016, ediția a VII-a a depășit auditoriul, similar aceleiași perioade. Aproape 2000 de participanți au fost prezenți în spațiul sacru al bisericilor evanghelice din Țara Bârsei, bucurându-se de concerte și manifestând entuziasm de fiecare dată. 

De la an la an  interesul este din ce în ce mai crescut  iar  locației inițiale – Biserica Fortificată din Prejmer – i  s-au adaugat altele noi, azi în număr de zece.

Prin organizarea concertelor din cadrul Festivalului Musica Barcensis, Fundaţia Forum ARTE încurajează mobilitatea culturală pentru valorificarea patrimoniului cultural local şi regional. Participanţii au posibilitatea să asculte concerte de muzică sacră într-un cadru ambiental aparte cu o acustică remarcabilă şi să viziteze monumente istorice şi de patrimoniu naţional de o valoare deosebită din Ţara Bârsei.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută