Sașii din Prejmer sunt unii cei cei mai ospitalieri locuitori ai Translivaniei, iar în sat vei fi servit cu cele mai bune clătite! În weekend îți propunem o plimbare până la Prejmer, o călătorie ca o întoarcere în timp, în perioada medievală.
Principalul obiectiv turistic din Prejmer este biserica fortificată, construită în anul 1218, în stil gotic, de cavalerii teutoni. Acesta se află pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Biserica adăposteşte unul dintre cele mai vechi altare din Transilvania, pictat în secolul al XV-lea, dar şi o orgă din 1803.
Îți recomandăm o plimbare pe potecile Pădurii Prejmer – rezervaţie floristică şi forestieră care se întinde pe o suprafaţă de 300 de hectare. Acolo se regăsesc numeroase specii rare de plante, precum laleaua pestriţă, coacăzul negru, bulbocii de munte, curechiul de munte, clopoţeii şi garoafa de munte.
Program de vizitare Biserica Evanghelică şi Cetatea Ţărănească
- MARȚI – VINERI 9.00 – 17.00
- SÂMBĂTĂ – 9.00 – 15.00
- DUMINICĂ și LUNI – ÎNCHIS





