România văzută prin obiectiv

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 18 iulie 2016 | Actualizat: 14 martie 2022


În 2010, fotograful Dan Dinu și WWF lansau cel mai mare proiect de fotografie de natură din România, proiect în cadrul căruia au fost fotografiate toate cele 28 de parcuri naturale și naționale ale țării. Imaginile rezultate din acest proiect pot fi folosite de administrațiile parcurilor și de ONG-urile de mediu, cu titlu gratuit, pentru promovarea ariilor protejate de la noi. Site-ul romaniasalbatica.ro a fost relansat pe 07 iulie 2016, la Centrul Cultural Reduta din Brașov, în cadrul evenimentului Săptămâna Ariilor Protejate inițiat de Propark. În acest interviu acordat revistei Zile și Nopți, Dan Dinu a vorbit despre acest proiect, despre cum putem proteja cu adevărat mediul, dar și despre ce înseamnă să faci voluntariat.

Site-ul romaniasalbatica.ro, dedicat pasionaților de călătoriile în natură are o nouă față. Povestește-ne despre acest proiect. Cui se adresează, ce scop are și cum pot da oamenii o mână de ajutor.

România Sălbatică a plecat ca un proiect de fotografie în primul rând, am mers și am fotografiat în toate cele 28 de protejate principale de la noi din țară, și chiar dacă am plecat de la ideea de a arăta celorlalți ce țară frumoasă avem, mi-am dat seama pe parcurs că mi-am demonstrat în primul rând mie acest lucru. Am văzut zone foarte, foarte interesante și atunci am zis că ar fi bine să creez o platformă pe care și ceilalți să le poată vedea, și, bineînțeles, să se poată implica la rândul lor în dezvoltarea proiectului.

Site-ul vechi era pur și simplu unul de prezentare a proiectului. Site-ul actual vine cu o grafică nouă, imagini noi dar și cu platforme interactive, una fiind cea în care oamenii sunt invitați să se implice. Orice persoană ne poate trimite ideile sale. Noul site vine cu prezentarea unora dintre parcuri, cu o zonă care se numește Calendarul Naturii, unde utilizatorii pot să găsească anumite lucruri pe care să le vadă în natură, într-o anumită perioadă, pot găsi informații despre evenimente din natură, expoziţii, proiecții interesante de fotografie, tot ce înseamnă partea asta de natură și protejarea ei.

Deci e și o sursă de informare și o sursă de inspirație pentru cei care doresc să călătorească în natură.

Exact asta ne dorim. Plus că toate ONG-urile care activează și care au contribuit la dezvoltarea proiectului, printre care WWF sau Propark, sunt implicate și publică informații pe site sau pe facebook.

Ce trebuie să știe persoanele care vor să  se implice în proiect? Pot trimite fotografii doar profesioniștii sau au șanse să se afirme și fotografii amatori?

Dacă vine vorba de fotografie acolo într-adevăr suntem mai riguroși pentru că sunt extrem de multe locuri în care oamenii publică poze, care nu sunt neapărat rele, dar care nu arată nimic altceva decât o face o galerie de imagini de pe o rețea de socializare. Ne dorim ca site-ul să fie un pic mai restrictiv dar, în același timp, puțin mai evoluat din punctul de vedere al imaginii. Oricine ne poate trimite imagini. Dacă sunt suficient de bune vor fi publicate. În aceeași măsură oricine ne poate trimite informații despre ariile protejate din zona lor. Pentru noi este relativ greu să acoperim toată țara. Mă refer la ariile protejate din afara parcurilor naturale. Se pot oferi și completări la informațiile de pe site. Încercăm să creăm un portal care să aibă o anumită ținută și să fie o sursă viabilă de informații.

Până acum ai reușit să realizezi împreună cu Cosmin Dumitrache 3 episoade ale serialului „Descoperă România Sălbatică”. Ce urmează?

Serialul Descoperă România Sălbatică a plecat mai degrabă ca o joacă la început pentru că am vrut să facem și altceva în afară de fotografie. Sunt până acum 3 episoade: „Mestecănișul de la Reci”, „Delta Dunării” și „Valea Ialomiței din Bucegi”, urmează „Parcul Natural Apuseni”, zona Padiș în special, iar apoi va mai fi și episodul despre Ciucaș cu care se va încheia sezonul, plus un episod de making off în care vom dezvălui povestea serialului și câteva imagini inedite din culise. Însă nu vrem să ne oprim aici. Deja filmăm un al doilea sezon, am fost în Ceahlău, la Porțile de Fier și în Piatra Craiului. Urmează să mergem în alte două zone pentru a avea material pentru alte cinci episoade din al doilea sezon. Acesta va fi lansat undeva prin primăvară-vară, anul viitor.

Ai vizitat și fotografiat peste 30 de țări până acum. Care ți s-a părut, dacă nu cea mai frumoasă, poate cea mai ofertantă în materie de imagini de excepție?

Este extrem de greu să faci comparație între țări, pentru că fiecare vine cu ceva și fiecare își lasă amprenta. Una dintre experiențele inedite am trăit-o în Islanda acum 6 ani de zile. Acolo totul era nou, de la peisajul vulcanic, până la Ocean. Vedeam pentru prima oară peisaje de coastă, totul era inedit. Însă cu siguranță mi-a rămas la suflet Noua Zeelandă. Este o țară absolut fabuloasă și chiar este la capătul lumii. Nu există un alt loc în care poți să mergi mai departe din România, dar a meritat fiecare oră de zbor din cele peste douăzeci și ceva de ore. E o altă lume, iar oamenii au un alt mod de a vedea lucrurile și de a proteja natura. Sunt mult mai aproape de natură decât suntem noi. Dacă mă gândesc la zonele cu animale atunci trebuie să spun că nimic nu se compară cu Africa, iar oamenii sunt fabuloși acolo. Foarte prietenoși, foarte primitori… Când te întorci acasă din Africa îți dai seama că de fapt problemele tale nu sunt probleme, sunt doar niște idei de confort pe care ți le aduci tu la rang de problemă: nu am apă caldă acasă să mă spăl – nu e niciun fel de problemă pentru că alții nu au apă să bea. După o astfel de călătorie începi să înțelegi lucrurile altfel și îți deschizi mintea mult mai mult.

Ce societate pe care ai cunoscut-o ți se pare că e conștientă de importanța protejării naturii? Cine ia atitudine cu adevărat și ar putea fi un exemplu și pentru noi?

În Islanda, în Norvegia am observat o aplecare a oamenilor către natură chiar dacă nu simți neapărat faptul că o protejează, acolo merge totul de la sine uneori. Nu știu dacă o fac dintr-un  mare spirit civic, dar se pune valoare pe deșeurile pe care noi le aruncăm. În momentul în care mergi la magazin și cu cinci peturi îți iei o sticlă de suc plină, atunci pui valoare pe aceste peturi și nu le mai arunci la întâmplare. În momentul în care și la noi se va pune valoare pe pet și când acesta nu va mai fi doar un recipient pe care să îl arunci după ce l-ai folosit, sunt ferm convins că toate peturile din țara asta vor dispărea și se vor transforma într-o valoare economică.

Ești cunoscut pentru implicarea ta în proiecte fotografice ce vizează protecția mediului. Crezi că prin imaginile tale îi poți sensibiliza pe oameni, îi poți face să își schimbe stilul de viață astfel încât să protejeze țara și planeta în care trăim?

Sper să pot sensibiliza oamenii prin ceea ce fac. Mi s-a demonstrat în numeroase rânduri că este așa. În momentul în are am lansat Descoperă România Sălbatică la Brașov, am fost uimit pentru că sala unde avea loc evenimentul era plină, iar vreo 200 de persoane au rămas pe afară. Într-adevăr, brașovenii oricum sunt mai aproape de natură, dar totuși, era o zi de aprilie însorită, în care oricine putea să iasă la plimbare, dar oamenii au preferat să vină să vadă proiecția. Asta înseamnă că ceva a funcționat. Trailerul de prezentare al serialului a avut undeva la peste 300 de mii de vizualizări pe facebook, și chiar zilele trecute am pus pe rețea și primul episod ca să fie mai accesibil și a avut în prima zi peste 5000 de vizualizări. E important pentru că se pare că lumea vrea să vadă și așa ceva. Nu sunt foarte multe filme documentare care se fac la noi pe tema natură. Nu ne-am propus să facem un film științific. Am încercat să îl facem cât mai facil posibil, să dăm informații inedite și ușor de asimilat, iar ideea noastră a fost să îl construim astfel încât oricine să aibă 20 de minute libere să se uite la un film și să se relaxeze.

Lucrezi cu WWF, cu fundația Propark. Ai lucrat cu voluntari, ai cunoscut oameni care vor să se implice în activități ce au ca scop protejarea naturii fotografiate atât de bine de tine. Ce ai învățat esențial din experiența ta cu aceste ONG-uri? Se văd rezultatele muncii voastre?

Eu chiar am fost voluntar extrem de mult timp, am activat în ONG-uri, iar acum colaborez cu ele, nu mai sunt membru activ, dar tot acolo sunt cu sufletul. Pentru mine a fost un moment de turnură. Ca voluntar pui un pic altfel preț pe lucruri. Ești într-o perioadă a vieții în care nu contează atât de mult partea materială a lucrurilor, dedici mai mult timp și înveți mai mult din activitatea asta. Pe mine m-a format voluntariatul. Am învățat să fac fotografie în felul ăsta, am învățat să merg pe munte, să practic alpinism, am învățat să fac o grămadă de lucruri care nu numai că m-au ajutat ulterior, dar mi-au și deschis apetitul către alte lucruri. Inclusiv proiectul România Sălbatică pot spune că este un proiect de voluntariat pentru că beneficiile materiale de-acolo au fost extrem de mici. În continuare îmi place să lucrez cu voluntari pentru că în momentul în care cineva este pasionat și vrea să se implice altfel se lucrează. Colegul meu, Cosmin Dumitrache a venit în echipă ca voluntar. A văzut site-ul, i-a plăcut și mi-a trimis un mail în care și-a oferit sprijinul în acest proiect. Așa a început o prietenie și o colaborare serioasă.

De la voluntariat se pot naște cariere impresionante.

Exact. Și eu încurajez lucrul acesta. Recomand voluntariatul pentru că este un mod plăcut de a te dezvolta ca om.

De ce crezi că lucrurile se mișcă atât de greu la noi când vine vorba despre acest subiect: protecţia mediului înconjurător? Încă nu reușim să combatem defrișările ilegale, deși toată lumea știe de această problemă majoră a țării. Încă nu reușim să îi facem pe oameni să renunțe la mașină când au alternativă.

Apropo de ce spuneam la capitolul preț pe bunuri, atâta timp cât pui un preț prea mare pe ceva atunci vor exista și interese meschine. Pot spune meschine fără niciun fel de ocolișuri. Avem o problemă noi ca nație, iar de aici se duce totul la vale pe domeniul acesta al protecției mediului. Fiind poate subjugați o perioadă lungă în timpul Comunismului, în momentul în care am devenit liberi am încercat să facem orice ca să ne meargă mai bine. Asta însemnând inclusiv o îmbogățire rapidă prin orice mijloace, fără niciun respect pe de o parte față de mediu pe de alta fără respect pentru cel de lângă tine. Așa a început și această exploatare intensă a resurselor naturale, fie că e vorba de tăierea pădurilor, fie de construirea de microhidrocentrale pe râuri. Eu sunt un optimist incurabil. A apărut Radarul Pădurilor prin care poți să semnalezi dacă un transport de lemne este sau nu ilegal. Acum există și o aplicație, mult mai facil de folosit. Speranța mea este ca autoritățile să gestioneze ele problema asta pentru că până la urmă nu sunt eu furat, ci de multe ori se fură chiar din buzunarul statului. Se simte aceeași problemă în cazul râurilor. Multe au fost distruse din cauza construirii de microhidrocentrale. România are destulă energie obținută din hidrocentralele mari pe care le are, așa că nu avem nevoie de altele mici. Foarte multe zone frumoase cu râuri au fost distruse, în special în Făgăraș, multe dintre ele pe trasee turistice. Te durea sufletul când mergeai pe acolo și vedeai ce s-a întâmplat cu râul respectiv. Într-o campanie a celor de la WWF am reușit să stopăm distrugerea râului Topolog. A fost o satisfacție personală când la finalul campaniei am reușit să oprim construcția microhidrocentralei. Am simțit că am dat ceva înapoi naturii pentru că și noi fotografii exploatăm natura într-un fel. Prin proiectele acestea în care mă implic încerc să dau ceva înapoi. Protecția naturii pleacă de la fiecare dintre noi și cu pași mărunți ajungem să salvăm păduri și râuri.

Care crezi că e primul pas pe care trebuie să îl faci ca să te reconectezi cu natura și ca să înțelegi importanța sa?

Conexiunea cu natura ține poate chiar de biologia noastră. Suntem făcuți să trăim în natură și nu printre blocuri. Poate unii dintre noi am involuat într-o specie care trăiește mai mult în oraș și mai puțin în natură, dar sincer nu cred că ar fi asta o problemă. Poate o să par un pic dur, dar nu am nimic împotriva celor care nu vor să meargă în natură. Cum nici mie nu îmi place să merg în club pentru că nu mă regăsesc acolo, poate așa nu le place altora în natură. Singurul lucru care mă deranjează este modul în care cele două lumi se bat cap în cap și cei care nu respectă natura pentru că nu le place să meargă în ea își bat joc de ea. Nu cred că există om pe lumea asta care să nu iasă la o plimbare într-un parc sau la poalele Tâmpei, pentru că tot suntem în Brașov, și să nu se bucure puțin de verdeața de acolo. Oricât de orășean ai fi nu ai cum să nu te trezești un pic la viață în momentul în care mergi pe lângă o pădure. Mi-ar plăcea ca toată lumea care iese în natură să nu lase gunoaie în urmă, să fie puțin mai atenți la florile pe care le culeg și la chiotele pe care le scot și sperie animalele sălbatice. Totul se rezumă la respect. 

Interviu realizat de Theodora Ștefan, redactor șef Zile și Nopți Brașov

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută