Dracula Film Festival | Casa Sfatului, fosta închisoare și cameră de tortură medievală

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 11 iulie 2016 | Actualizat: 14 martie 2022


Casa Sfatului este Kilometrul 0 al oraşului, este clădirea emblemă a Brașovului alături de Biserica Neagră. Datează de la 1420 şi a supravieţuit cutremurelor, incendiilor, dar şi comuniștilor care au vrut să o dărâme la un moment dat. Este fosta Primărie, dar și… fosta clădire de tortură şi închisoare a oraşului.

Prima mențiune documentară a închisorii din incinta Casei Sfatului datează din anul 1521. În vechile registre e notată, în 1547, o pedeapsă cu biciuirea în Praetorio – Piaţa Sfatului. Aici se pronunţau sentinţele la moarte, iar condamnaţii erau executaţi prin decapitare, spânzurare sau ardere pe rug pe locul unde e acum fântâna arteziană. În anul 1595 a fost ridicat un Stâlp al Infamiei, unde răufăcătorii erau pedepsiți public. În 1688, a fost decapitat pălărierul Ştefan Stener, conducătorul revoltei antihabsburgice. Capul condamnatului a fost pus într-o ţeapă de fier lângă Stâlpul Infamiei şi a rămas acolo timp de 29 de ani.

La Stâlp erau pedepsiți cei care comiteau trădare, delicte politice. Tortura se făcea la etajul unu al Casei Sfatului. Temnița a rămas funcţională până în secolul XVIII.

La 10 august 1718, stâlpul a fost înlocuit cu unul nou, iar cel vechi a fost mutat din centrul oraşului în afara zidurilor, între porţile Porzenthor şi Closterthor, în dreptul Facultății de Drept de azi. Condamnații executați în Piața Sfatului erau înmormântați chiar pe locul execuției, în așa numita „grădiniță a căpățânilor”, iar ulterior cimitirul condamnaților a fost mutat pe Dealul Furcilor.

Între anii 1520-1550 călăii oraşului au pus în aplicare 120 de sentinţe. 

Dacă această povestire ți-a dat fiori, fă-ți curaj pentru cea de-a IV-a ediție a Dracula Film Festival, ce va avea loc în luna octombrie 2016, la Brașov! Până atunci îți vom dezvălui și alte povestiri înfricoșătoare din oraș. TE CREZI CURAJOS? 

Credit Foto: Diana Bobeș

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută