Festivalul Musica Barcensis, ajuns la cea de-a VII-a ediție, propune și în acest an weekenduri muzicale în lunile de vară.
Festivalul debutează în 25 iunie cu o excursie muzicală, pe urmele constructorului de orgi Carl Einschenk, la bisericile cu orgi din Chichiș, Reci, Cristian și Brașov.
În 26 iunie “Brașovul Pedalează… la concert!” de această dată la Ghimbav, unde va avea loc concertul de debut al festivalului, protagoniști fiind elevii liceelor de muzică din Brașov și Sfântu Gheorghe. Plecarea cu bicicletele se va face la ora 16:00 din fața Primăriei Brașov.
Musica Barcensis include în acest an 20 de concerte în 10 biserici fortificate, peste 230 de artiști din 7 țări, 5 concerte cu tineri muzicieni, prime audiții, muzică din perioada renaşterii până în modernism, ansambluri corale, instrumentale, soliști și muzică de orgă. În 10 din cele 20 de concerte vor evolua formații și artiști noi, care nu au mai concertat în festival. Printre ei se numără și tineri brașoveni care activează în străinătate, precum Andrei Stanciu (Elveția) – proaspăt laureat al concursului Grand Prize Virtuoso de la Londra – sau Octavian Moldovean, care își susține în momentul de față doctoratul la universitatea din Ohio (SUA). Trompetistul Gabor Hegyi din Ungaria a câștigat în 2015 premiul Echo Classic (cel mai important premiu pentru muzică clasică din Germania). Alături de aceștia vor evolua în premieră Duo Cello Jaya din București, un ansamblu de clopote din Slovacia, formația Quarto d´Oro din Cluj (câștigătoare a concursului de muzică barocă Stravaganza) și Duo de chitară Costin Soare și Mihail Petre. În festival vor cânta și în acest an corurile brașovene ASTRA, ANATOLY și JUGENDBACHCHOR, care aduc în fiecare an un repertoriu nou și atractiv.
Pe Zile și Nopți vei afla programul concertelor din cadrul festivalului Musica Barcensis.





