De 1 IUNIE, Copiii au învățat să dăruiască la ELIANA mall

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 10 iunie 2016 | Actualizat: 14 martie 2022


Anul acesta, de ziua copilului cei mici au dăruit zâmbete calde și cadouri din suflet celor peste 50 de copii din 5 centre de plasament din judeţul Braşov.

Părinți și copii care au norocul de a forma o familie au oferit din timpul și din dragostea lor celor care n-au avut această șansă. Copiii din centrele de plasament au pregătit câte o brăţară pe care au oferit-o la rândul lor.

În scurtul timp pe care l-au petrecut împreună copiii au împărtășit emoții, au format legături și au oferit unii altora adevărate lecții de viață.

„Când am conceput acest eveniment m-am gandit la sentimentul pe care l-am avut atunci când aveam doar 10 ani, eram în biroul mamei mele, care era Director la o Casă de copii, pe uşă au intrat 3 copilaşi împreună cu mama lor.

Erau puţin bulversaţi şi speriaţi. Sentimentul pe care l-am trăit atunci când mama lor a plecat, iar ei au fost lăsaţi în urmă, m-a marcat toată viaţa.

Anii petrecuţi în biroul mamei m-au ajutat să înţeleg că ceea ce le lipseşte acestor copii nu sunt bunurile material ci afecţiunea, atenţia şi acceptarea celor din jur.

Ei trăiesc, când sunt mici, cu sentimentul că nu au fost buni şi de aceea au fost daţi;  apoi, cu trecerea timpului această frustrare se transformă în ură, în lipsă de interes şi în incapacitatea de a se adapta.” – Roxana Ilinca, Marketing Manager ELIANA mall.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută