Se apropie finalul de an și sunt câteva filme care vor avea premiera acum, pe ultima sută de metri! Și nu trebuie să le ratezi!
2015 se termină în FORȚĂ, cu Star Wars: The Force Awakens, din 18 decembrie la cinema. Bilete s-au luat în avans în toată lumea, astfel încât s-a atins deja un record nou la acest capitol. S-a ajuns la fabuloasa sumă de 100 de milioane de dolari încasați deja. Socoteala simplă arată că după premieră filmul are șanse să devină cel mai mare succes în box office în acest an.
Regizat de J.J. Abrams (Star Trek, Super 8), filmul se concentrează pe evenimente care au loc la 30 de ani după acțiunea din pelicula Return of the Jedi (1980).
Harrison Ford (Han Solo), Carrie Fisher (Prințesa Leia) și Mark Hamill (Luke Skywalker) revin în rolurile care i-au consacrat. Apar și personaje noi: Finn, un soldat despre care John Boyega – actorul care-l îl joacă – spune că își va câștiga locul său în universul Star Wars într-o manieră unică, Poe Dameron (Oscar Isaac), un pilot de vânătoare care va face echipă cu Finn și Daisy Ridley, o singuratică de pe Planeta Jakku, ce va fi atrasă fără voia ei în mijlocul acțiunii.
Actrița Carrie Fisher a dezvăluit că a fost obligată să slăbească mai mult de 15 kilograme pentru a putea interpreta rolul încă o dată. „N-au vrut să mă angajeze întreagă, doar o treime din mine…”
The Washington Post scrie că Lucas nu a văzut nicio secvență din noul film. „E ca un divorț. Ori ești regizor, ori nu! E ca și cum aș merge la nunta fostei soții”.
În schimb, Harrison Ford a văzut filmul și crede că este „într-adevăr un film mare. A fost minunat!”
În acest weekend are premiera și un nou desen animat spaniol, „Toto, cocoşelul cel viteaz”.
Toto nu-i un cocoș ca toți cocoșii. Nu se mulțumește să cânte în fiecare dimineață pentru ograda lui, ci visează să ajungă departe, un mare campion al luptelor cu cocoși. Uneori visurile devin realitate când te aștepți mai puțin… Când ferma în care locuiește e pusă în pericol de o înșelăciune, proprietara ei e nevoită să parieze pe luptele de cocoși. Toto trebuie să se antreneze serios să îl învingă pe înspăimântătorul Bankivoide, campionul imbatabil, spaima tuturor cocoșilor. De cocoșelul Toto depinde acum viitorul fermei, iar pentru a ajunge campion, toate orătăniile de la fermă se implică cu mic cu mare, cu sfaturi, soluții și metode miraculoase.
Amicii lui Toto – Willy, Bibi, Confi şi Tocino – pleacă în căutarea unui fost campion la lupta de cocoşi, o adevărată legendă vie, care să-l antreneze pe prietenul lor. Pentru aceasta, ei trebuie să se înţeleagă cu singurul care-i poate duce la fostul campion, un ou de raţă pe nume Patín Patán, a cărui sănătate mentală pare să fie discutabilă. Astfel, Toto se va antrena şi va lupta în arenă, controlată de un mare afacerist local, El Padrino. Cu aceeaşi ocazie, el va fi pus faţă-n faţă cu Di, o găinuşă frumoasă îndrăgostită nebuneşte de el.
Toto şi-a păstrat acea latură infantilă, care îl face să se mire la tot pasul. Este un prieten de nădejde şi nu-i lasă baltă niciodată pe cei care i-au acordat încrederea. De asemenea, Toto e curajos şi gata să-şi dea viaţa pentru cei dragi. Cunoaște-l mai bine la cinema, din 18 decembrie.
De Crăciun are premiera și „The Peanuts Movie”, tot pentru copii. E un fel de cadou pe care aceștia îl primesc la cinema de la Moș Crăciun.
Snoopy și prietenul lui, Charlie Brown, sunt personaje care vor da un plus de fantezie acestui Crăciun. Animația The Peanuts Movie spune povestea băiețelului pe nume Charlie, îndrăgostit lulea de vecina lui roșcată. Nu are curaj să îi spună sentimentele pe care le are pentru ea, dar va face tot ce e posibil pentru a arăta întregii școli ce poate el!
Și în filmul lui Steve Martino, la fel ca în benzile desenate ale lui Charles M. Schulz, Snoopy este ajutorul de nădejde al băiețelului. Nu ratați una dintre cele mai fermecătoare animații ale anului!
Tot pe 25 decembrie poți merge la cinema să vezi comedia „Vacanță cu de toate”.
Franck, Sonia, Sam, Ernest, Alex și Estelle se duc în Brazilia pentru a-și petrece vacanța în hotelul lui Jean-Pierre, tatăl Soniei. Franck vrea să profite de această călătorie pentru a o cere pe Sonia de soție. La hotel, gașca e întâmpinată de Jean-Pierre și Yolanda, bunica arțăgoasă a Soniei.
Gașca organizează o excursie în junglă, dar seara, băieții, bunica și ghidul lor nu s-au întors încă la hotel. Mai mult, a doua zi dimineață, Jean-Pierre găsește o cameră GoPro care îi pune pe toți pe jar…
După ce văd pe camera de filmat prin ce peripeții au trecut aceștia, tot hotelul se mobilizează să-i salveze pe Fifi și pe mama-mare…
În prima zi a anului, dacă nu ai petrecut prea tare Revelionul poți merge la film pentru că are premiera „Creed”, cu Sylvester Stallone.
Filmul spune povestea lui Adonis Creed (Michael B. Jordan), nepotul rivalului în ring al lui Rocky Balboa, Apollo. Acesta ajunge sub tutela bărânului Rocky, deşi acceptă cu greu să îl aibă ca mentor. Începe antrenamentul, iar Adonis are și prima șansă la titlu. Întrebarea este dacă va reuși acesta să își descopere nu doar aptitudinile ci și inima de luptător până la momentul în care va intra în ring?
Tessa Thompson interpretează rolul iubitei lui Creed, Phylicia Rashad este văduva Mary Anne Creed. Ryan Coogler regizează filmul, iar scenarius este scris împreună cu Aaron Covington.
Un mare luptător spunea odată „Nu e despre cât de tare poți lovi, e despre cât de tare poți fi lovit și tot să mergi mai departe.” – Adonis Johnson.
„Când Ryan a venit cu ideea să facem acest film am crezut că e incredibil ca un regizor atât de tânăr să fie atât de capitivat de ceea ce am făcut noi în filmele Rocky. Recunosc. Am fost intrigat”, a spus Sylvester Stallone.
Iar 2016 se anunță de pe acum un an cinematografic excelent. Zile și Nopți îți va spune și la anul ce filme merită atenția ta și când vei putea să le vezi la cinema!





