Braşovul este cunoscut pentru numeroasele obiective turistice şi edificii istorice ale sale, însă există şi locuri de o frumuseţe aparte, care însă par a nu prezenta mereu prea multă importanţă în ochii celor dornici să călătorească şi să viziteze. Deşi nu este unul din cele mai aglomerate locuri din punct de vedere al turiştilor, ba din contră, comuna Racoş deţine adevărate minuni ale naturii prin coloanele de bazalt şi lacul de smarald, obiective ce pot fi vizitate fără niciun fel de taxă de vizitare, scrie „Bună Ziua, Brașov”.
Coloanele de bazalt reprezintă unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Transilvania, un adevărat spectacol natural, complexul fiind declarat în 1962 rezervaţie naturală de tip geologic cu o suprafaţă totală de 2,5 hectare. Coloanele au o înălţime cuprinsă între 10 şi 15 metri şi s-au format ca urmare a răcirii rapide a lavei vulcanice. Practic, scurgerile de lavă au format trei praguri distincte: baza ce conţine coloane scurte, până la 2 metri, cu secţiuni hexagonale de 40-60 de cm, mijlocul include coloane lungi şi mai groase, iar deasupra există un orizont cu scorii bazaltice şi piroclastite.
Dacă despre coloane s-a mai vorbit şi se mai vorbeşte, o adevărată ,,minune” de care parcă nimeni nu a auzit este lacul de smarald, aflat la niciun kilometru distanţă. Despre el nu există referiri în pliantele turistice şi nici călătorii nu se abat din calea lor pentru a-l vizita. Are o culoare care se aseamănă cu un smarald şlefuit, iar altitudinea de la care îl priveşti, aflat fiind într-o formaţiune ce seamănă a vulcan străvechi, te face să îţi închipui că prin el poţi pătrunde în altă lume.
A doua cetate dacică după Sarmizegetusa
Locul se poate mândri, de asemenea, cu un sit arheologic, un complex de trei fortificaţii construit pe la mijlocul secolului I î.e.n. şi incendiat în războaiele de la începutul secolului al II-lea e.n. Situl de la Racoş a fost descoperit în perioada interbelică de preotul din sat care a început să facă săpături clandestine şi neştiinţifice în zonă, începând din 1975 intrând şi în atenţia arheologilor. Se spune că aşezarea dacică de la Racoş era cea mai mare din Ţara Bârsei, dar şi al doilea centru politico-administrativ şi religios al regatului, după Sarmizegetusa. Lucrările arheologice au scos la iveală aici construcţii dispuse în trepte, de tip zigurat.
Sursa: Ovidiu Vrânceanu, bizbrasov.ro
Credit foto: vizitati.ro