Abia ai apucat să îţi aranjezi în dulap hainele curate, călcate, proaspăt despachetate din valizele pregătite cu grijă de părinţi. Abia ai reușit să strângi mâna colegilor de cameră, încercând să le reţii numele (nu-ţi fă griji, ai vreme un an întreg să le inventezi porecle).
Încă încerci să afli orarul cursurilor care nu-s bătute-n cuie, că doar e prima săptămână de facultă. Ai făcut turul barurilor și cluburilor, știi deja exact unde îţi vei face veacul de acum încolo. E 10 dimineaţa, iar telefonul nu încetează să sune. Mama ta vrea să știe dacă ai mâncat, dacă e cald în cămin, dacă mai ai bani. Tu răspunzi politicos și afirmativ la toate întrebările ei, chiar dacă adevărul e altul. Pentru că ea nu trebuie să știe ce descoperiri ai făcut în cele câteva zile care s-au scurs din momentul în care ai rămas singur într-un alt oraș.
Și ce dacă nu dormi decât 3-4 ore pe noapte? Și ce dacă ai dat o singură dată pe la facultate pentru a-ţi cunoaște colegii, după care te-ai dus în primul bar unde ţi-ai băut minţile până la 6 dimineaţa? Nu mai ai nimic în frigider decât o margarină, pâinea ţi-a mucegăit, iar coșul cu rufe murdare este plin până la refuz. Ai făcut și o mică indigestie din cauza șaormei pline de ketchup și maioneză. Mare lucru! Fumezi de două ori mai mult decât fumai acasă, iar banii îţi ajung cam 2 zile din 7.
Ai cunoscut deja o mulţime de fete frumoase, ţi-ai făcut prieteni noi (mai mult ca sigur și dușmani, doar că nu-i știi încă), ar trebui să îţi xeroxezi suporturi de curs, doar că nu azi, mâine…! Se apropie însă weekend-ul și parcă n-ai pleca acasă pentru 2 zile. Te gândești puţin, pui mâna pe telefon și o suni pe mama “Auzi, nu cred că vin acasă. Am cursuri sâmbătă și vineri e ziua unui coleg. Îmi pui pe Fanny ceva mâncare? Și pe cont niște bani? Mulţumesc, și eu te iubesc!”. Studentule, bun venit la Cluj. Așa-i că nu-ţi mai vine să pleci?
