###Cu grădiniţa înainte
Din ce-mi aduc eu aminte, eram tare entuziasmat când am aflat că trebuie să merg la grădiniţă. La vârsta aceea o priveam ca pe o instituţie de înalt nivel. Păi cum să nu sară inima în mine la gândul că voi învăţa poezii şi cântece cu care îmi voi putea înveseli părinţii şi prietenii. Trecând anii îmi dau seama că a fost o perioadă destul de bună. Fără griji şi fără teme. Joacă multă, prieteni căt pentru două echipe de fotbal, şi, cel mai important, aveam parte de somnul de amiază.
###Începutul temelor
Entuziasmat am fost şi în prima zi de şcoală. Apoi am aflat că mi se va reduce timpul de joacă din cauza temelor. Am compensat prin faptul că mă lăudam oricui era dispus să mă asculte că „m-am făcut mare, sunt în clasa întâi…”. Detestam totuşi caietele cu bastonaşe şi faptul că îndoiam mereu colţurile acestora. Iar stiluoul meu chinezesc era mereu împotriva
mea, lăsând câte o pată de cerneală pe aproape fiecare pagină.
###Din clasa a doua…
Am „evadat” cu brio din clasa întâi. Am luat premiul doi. Nu am fost suparat, pentru că nu eram prea încântat de idea de a purta o coroniţă de flori pe cap. Ajuns la „level-ul” doi, şi cu ceva mai multă experienţă, am renunţat la stilou în favoarea creionului mecanic. Un pas foarte mare pentru un om atât de mic. Au dispărut şi grijile petelor de cerneală, pete care odată aşezate pe pagină implicau ruperea acesteia şi reluarea operaţiunii de scriere pe o pagină curată.
###Stiloul este mai puternic decât sabia
Nu e adevărat! Învăţătoarea mi-a demonstrat acest lucru timp de patru ani. Rigla ei de lemn era mai presus de orice instrument cauzator de durere şi suferinţă. Am făcut o cercetare amănunţită, deoarece n-am fost un copil cuminte. Pus piedică – cinci lovituri de riglă în palmă, bătăi în clasă, pe hol sau în curtea şcolii – zece lovituri. Cu cât era bocăna mai mare, cu atât mai mult eram „premiat”.
###Lenea e cucoană mare
Primii patru anii de şcoală am fost premiant. Fără coroniţă, dar premiant. Apoi am trecut în ciclul gimazial. Am primit şi un premiu pentru asta. Cel puţin aşa am crezut eu. Nu mai trebuia să mă trezesc atât de devreme dimineaţa. Şi cum sunt un somnoros notoriu, am profitat de acest lucru. A profitat şi lenea mea de acest lucru. Amânam mereu temele, cu idea clară că le voi face dimineaţa, înainte de a merge la şcoală. Rare au fost cazurile în care am binevoit să fac acest efort. Drept urmare, a scăzut şi rata mea de premiere.
###Începutul finalului
În clasa a 8-a m-am autoproclamat rege. Cred că toţi au făcut asta. Eram cei mai mari, cei mai înţelepţi (aşa credeam noi). Colegii din clasele mai mici ne sorbeau fiecare vorbă de duh. Noi ştiam tot. „La profa «X» poţi să nu faci tema, că nu zice nimic”, „profu’ ăla e nebun”, „dacă ai probleme să vi la mine că te scot eu”, etc. Complexul de semi-zeu era îm floare. Spun semi-zeu pentru că aveam şi noi problemele noastre cu profesorii(zeii).
###Din nou la început
Dimineaţa în care am mers pentru prima dată la liceu se asemăna foarte bine cu prima zi de şcoală. Buletinul din buzunar, şi complexul de semi-zeu contractat în clasa a 8-a mă făceau extrem de încrezător, chiar puţin îngâmfat. Au avut grijă cei din clasele mai mari să mă pună cu botul pe labe. Simplul fapt că erau cunoscuţi de toţi profesorii, şi că erau băgaţi în seamă în
fiecare pauză, a reuşit să mă demoralizeze şi să mă aducă mai aproapede pământ (sau cum se ajunge de la semi-zeu la muritor de rând în zece paşi).
###Lanţul trofic al liceului
După gura de aer rece din prima parte a liceului, mi-am dat seama că te poţi descurca foarte bine dacă faci impresie. Unii au ales să facă o impresie bună, unii au stat în banca lor (sunt acei colegi de care nu-ţi prea aduci aminte multe chestii), iar alţii(respectiv eu) au ales o cale destul de anapoda(ca să nu zic greşită). N-am fost chiar recalcitrant, dar nici departe nu eram. Chiuleam, învăţam când vroiam şi ce vroiam şi, ca să pun capac, eram singurul rocker din liceul. Geaca şi pantalonii de piele, cizmele şi părul lung şi atitudinea mea făceau notă contrastantă cu toţi cei din jurul meu.
###Geniul ascuns
Am rămas şocat în clasa a 12-a, când am fost nominalizat pentru consiliul elevilor. Marea grozăvie a fost ca m-au şi ales. Cred că această decizie, care nu a fost a mea, m-a mai maturizat şi mi-a readus capul pe umeri. Dar nu în poziţia care trebuie. În ultima zi de liceu, la premiere, am vrut să fac o ultimă impresie, să-mi câştig un loc, cât de mic, în istoria liceului. Am venit îmbrăcat la costum! Profesorii m-au felicitat, diriginta era în culmea mândriei(cred că se săturase să mă vadă timp de patru ani cu părul lung şi cu haine de piele), iar colegii erau şocaţi. Totul a revenit la „normal” după ce mi-am vopsit părul verde.
###În toate facultăţile
Vara nu-i ca iarna. Nici facultatea ca liceul. Primul semestru am mers cu sfinţenie la cursuri, seminarii şi laboratoare. Prima sesiune a trecut uşor, iar eu mă întrebam de ce se plângea toată lumea că e greu la facultate. Răspunsul l-am primit în semestrul doi. Atunci au început petrecerile. Şi fiind prea obosit să mai ajung la toate cursurile, seminariile şi laboratoarele, am preferat să dorm. Apoi a venit sesiunea. Şi n-am mai dormit. Şi mi-a dat seama de ce facultatea e grea. Restul de trei ani i-am petrecut jonglând între cursuri şi petreceri.
###Licenţă pentru viaţă
După 16 ani de şcoală, sute de nopţi nedormite(petreceri sau sesiune), zeci de litri de cafea, îţi iei licenţa. Simţi că eşti pregătit, şi poţi să spui cu adevărat că „te-ai făcut mare”!
