Câte planuri, câte idei, câte drumuri, câte pajişti, câţi munţi şi câte mări încap într-o vară? Nu mai sunt nici verile astea ce-au fost odată. Altădată zburau în aer cărţile şi caietele de şcoală şi vara se răsfira tăcută şi leneşă pe toate dealurile din jurul oraşului, la munte, la mare şi negreşit se oprea o săptămână-două şi în merii din spatele curţii bunicilor. Acum se apropie dintr-o dată şi pleacă pe furiş, vine întotdeauna prea târziu şi oricum te prinde fără toate planurile bine făcute şi se cărăbăneşte întotdeauna prea devreme, lăsându-ţi nostalgia unei veri viitoare, în care îţi îngrămădeşti deja toate bagajele cu vise neîmplinite.
Bine, la meteo se anunţă o vară prelungită până-n octombrie, ceea ce înseamnă că agonia se prelungeşte vreo câteva zile, în care soarele se încăpăţânează să abdice şi să-şi lase locul norilor plumburii, aducători de picături de ploaie rece. Mai sunt câteva zile în care porţi tainele verii în vis şi minunile ei ţi le aşterni cunună pe frunte, mai sunt câteva secunde până spre ceasul toamnei desfrunzit. Da, da, aşa e, toamna are miresmele ai adânci, dulci-amărui şi purtător de taină ferecată a rodului e al treilea anotimp, dar ştiţi cum e…vara… dulcele anotimp fierbinte. Ajungem să ne lipsească ceva abia atunci când acel ceva s-a dus, aşa e firea noastră, bine că anotimpurile îşi ţin locul prin rotaţie şi ne mai dau de fiecare dată o şansă. Azi, însă, refrenul trist pluteşte prin cameră, a trecut vara, vara a trecut.
