Şi cauţi mai în urmă, ca să mergi un pic înainte, şi „Frunzele au început să salte şi să se împrăştie, ramurile cele mai înalte să se tânguie, cerul s-a spart şi s-a destrămat în pete de albastru înspumat, pinul de fum s-a răsturnat înspre răsărit şi a dispărut, iazul a devenit deodată o panică de gri şi alb, de apă şi pescăruşi şi pânze. Era de parcă Timpul îşi pierduse deodată răbdarea sau avea un atac de panică.” Un moment bun pentru înălţat zmeie, dragă Celia. Ce mai frunze, ce mai cărţi!





