Minuni obişnuite

Fiecare răsărit de soare e o minune, un diamant şlefuit cu migală, pe care-l primim în dar cu ritmicitate netulburată de veacuri, din 24 în 24 de ore. Fiecare pas pe care-l facem e o minune a descoperirii centimetru cu centimetru a unui loc, neînsemnat de multe ori, pe care-l trecem sub imperiul obişnuinţei. Fiecare privire aruncată peste creştetul munţilor, fiecare sclipire a talazurilor înspumate, fiecare gură de aer proaspăt din dimineţile încremenite în poveste, orice miros de floare înstelată, toate sunt minuni.

Minune e şi surâsul mamei, minune e şi mâna bunicului pe creştet, minune e nepăsarea lumii ascunsă-n vârf de deal atunci când tolănit pe spate iei un fir de iarbă-n colţ de buză şi aştepţi să-ţi treacă norii prin faţă. Minune e numele fiecărei file de carte pe care o întoarcem ritmic, minune e şi Mozart, care dezmiardă timpanul prin casca telefonului, minune e şi poarta deschisă spre lumi apuse sau viitoare în toate muzeele mici şi mari. Într-o minunată rostuire a clipei ne întâlnim cu soarele şi într-o altă clipă îmbrăţişăm minunat luna. Minune se scrie sărutul iubitei, minune se cheamă amintirea nepieritoare ascunsă-n colţ de suflet, minune se alintă-n orice strop al fiinţei. Minune se cheamă cuvântul rostit şi viaţa alcătuită-n clipe înşirate una lânga, secundă după secundă, ceas după ceas, zi după zi, an după an. Ne-am obişnuit cu minunile de peste zi şi vrem altceva. Căutăm minuni, aşteptăm minuni şi uităm că fiecare răsărit de soare e o minune.