Gusturi rafinate, distincte, parfumuri neîmblânzite sau arome domesticite de mâna artistică a maeştrilor, toate adunate cât săişte pofte şi să stârnească epicureice plescăituri. Dar aţâţarea cea mai aprigă trebuia să se facă pe cale vizuală – firesc! Ei şi tocmai de aceea fiecare fel a fost artistic aranjat în farfurii, cu moţ şi pudră, ca să ispitească ochiul înainte de a-i cunoaşte gustul. Numai noi, drăguţii, am fost prea ocupaţi să ne otrăvim fântânile şi să ne ardem recoltele şi să ne scoatem viile din rădăcini, aşa că am cam neglijat partea artistică a procesului de hrănire.
Nu spun că mâncarea românească nu este bună, doamne-fereşte! Nici măcar nu ne aparţine în totalitate. Însă, vai nouă, cum mai poate să arate!Zacusca aia bună de să-ţi lingi deştele arată ca şi când a trecut deja prin procesul de digestie. Zama de potroace seamănă cu orice altceva numai cu mâncarea nu. De mititei nici nu mai zic. Piureul de urzici ispiteşte mai degrabă caprele decât gurmanzii. Ce mai avem? Chifteluţe, eventual în sos maro-sângeriu, salata de vinete, fasolea frecată cu slănină şi ceapă prăjită, păpara, jumările, tocana şi bineînţeles măria-sa ghiveciul!
